Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Se confruntă statul cu o criză managerială? Ce răspuns a dat Spînu

5 mar. 08:45   Politică
2422 1

Statul este mereu în căutare de oameni care pot să facă față provocărilor, însă asta nu înseamnă că Guvernarea se confruntă cu o criză managerială.

Declarația a fost făcută de minsitrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, în cadrul unui interviu pentru Moldova 1, scrie Noi.md.

”Nu cred că putem vorbi de o criză, dar este adevărat că statul, fiind foarte mare și avînd numeroase întreprinderi, mereu este în căutare de oameni care pot să facă față provocărilor care sînt. Și dacă vorbim în cazul concret, atît la Aeroport, cît și la CFM, respectiv, așa cum am mai zis, nu este vorba de o criză. Este vorba de un proces normal. S-au retras la decizia proprie a acelor două persoane. Au fost numiți interimari și în perioada următoare cu siguranță vom anunța și concursuri pentru aceste poziții”, a declarat Spînu.

Totodată, ministrul a precizat că la moment Calea Ferată din Moldova nu poate fi gestionată, la moment, de un operator privat.

”Este cvasi, dacă pot să zic, sau toată lumea cunoaște că mediul privat mereu gestionează mai bine întreprinderile. Și acolo unde este posibil, evident că lucrurile trebuie să fie gestionate de mediul privat. Este și opinia mea personală în acest sens. În același timp, CFM la moment nu poate fi gestionată de un operator privat și noi sîntem și într-un proces de reformare a întregului sector feroviar ca în următorii ani să putem atrage companii care să utilizeze infrastructura feroviară. Dar în același timp trebuie să fie clar că toată infrastructura feroviară va rămîne în continuare în gestiunea statului. Ce ține de Aeroport. Avem o situație în care Aeroportul a fost preluat de la acel grup criminal de către stat și este gestionat la moment. Dar, cu siguranță, statul gestionează mai bine acum Aeroportul decît a făcut-o acel grup criminal.


În același timp trebuie să spunem foarte clar că acele două plecări au coincis și cu niște mici crize la aceste întreprinderi. Și cum să vă spun? Este ușor să pleci atunci cînd există o criză. Este mai greu să rămîi și să faci față acelor crize, dar cu siguranță vom depăși și vom aduce beneficii atît întreprinderilor, cît și statului”, a spus Spînu.

1
0
0
3
31

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?