Transnistria stiri: 1435
Preşedintele stiri: 4038

Patru tineri au desfășurat stagii plătite în cadrul Secretariatului Parlamentului

11 mai. 02:00   Politică
1805 0

Patru tineri, beneficiari ai programului de stagii plătite în serviciul public, și-au încheiat stagiile desfășurate în cadrul Secretariatului Parlamentului Republicii Moldova.

Timp de aproape șase luni, tinerii, ghidați de mentorii lor, au activat în cadrul Direcției generale juridice, Direcției generale documentare parlamentară, Direcției relații interparlamentare și Direcției comunicare și relații publice. Aceștia au fost inițiați în activitatea Parlamentului și au fost implicați în realizarea activităților direcției, conform specializării, prin punerea în aplicare a cunoștințelor dobîndite în timpul anilor de studii.

La încheierea programului de stagii, Secretarul general al Parlamentului, Tamara Gheorghița, a adresat tinerilor un mesaj de felicitare și de apreciere pentru eforturile și implicarea lor, înmînîndu-le certificate de desfășurare a stagiului. „Ne bucurăm de faptul că am avut parte de stagiari curioși și dornici de a cunoaște cît mai multe despre activitatea legislativului. Fiecare dintre voi a dat dovadă de dedicație și abilități în domeniul său de interes și, oricare ar fi domeniul în care veți alege să activați în viitor, cunoștințele și experiența obținute pe durata stagiului vor contribui la dezvoltarea dumneavoastră personală și profesională”, a declarat Secretarul general, Tamara Gheorghița.

Programul de stagii plătite în serviciul public este dedicat tinerilor cu vîrsta între 18 și 29 de ani, studenți sau absolvenți ai instituțiilor de învățămînt din țara noastră. Pentru următoarea ediție a programului, cu recrutarea în perioada mai-iunie curent, sînt planificate 150 de locuri. Stagiile se vor realiza în cadrul Secretariatului Parlamentului Republicii Moldova, Aparatului Președintelui Republicii Moldova, Cancelariei de Stat, ministerelor și autorităților administrative din subordinea acestora, precum și în cadrul autorităților administrative centrale subordonate Guvernului.

Doritorii de a aplica la program, urmează să acceseze site-ul https://cariere.gov.md/ro, să selecteze instituția publică în care doresc să desfășoare stagiul și să completeze formularul de înregistrare. Dosarul pentru concurs va conține copia buletinului de identitate; copiile diplomelor/certificatelor de studii sau ale actelor care atestă înmatricularea candidatului la o instituție de învățămînt; alte documente relevante privind activitatea nonformală (voluntariat). Termenul-limită pentru înscriere este 17 mai, ora 17:00. Tinerii selectați pentru a urma un stagiu în serviciul public, durata căruia va fi de 480 de ore, vor beneficia de o bursă neimpozabilă, plătită de autoritatea-gazdă, în valoare de 3 000 de lei.


Pentru cea de-a doua ediție a programului de stagii plătite în serviciul public, care se va avea loc în perioada 1 iunie – 30 noiembrie 2024, în Secretariatul Parlamentului își vor desfășura stagiile 5 persoane.

Programul de stagii își propune asigurarea unei tranziții a tinerilor de la studii la piața muncii și reprezintă o oportunitate de acumulare a experienței profesionale.

0
1
0
1
6

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?