X 
Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3997

Noii miniștri, prezentați colectivelor

17 iul. 2023,, 22:48   Politică
2980 0

Prim-ministrul Dorin Recean a prezentat luni, după ceremonia de învestire, noii miniștri echipelor de la Ministerul Afacerilor Interne (MAI), Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR) și de la Ministerul Educației și Cercetării (MEC).

Premierul a mulțumit foștilor membri ai Cabinetului de miniștri, Ana Revenco, Lilia Dabija și Anatolie Topală, pentru reformele începute și pentru contribuția adusă la dezvoltarea țării în parcursul european.

Prezentările noilor miniștri au început la MAI, în fruntea căruia a fost numit ministrul Adrian Efros. „Sîntem hotărîți să aducem schimbările așteptate, iar prin unitate și efort, le vom reuși pe toate”, a spus Efros.

La MEC, Dorin Recean a menționat faptul că noul ministru, Dan Perciun, va aduce mai mult dinamism în sistemul educației, transmite Noi.md.

„Acum cîțiva ani, am avut onoarea să lucrez alături de echipa ministerului. Sper să facem echipă bună, să ne setăm obiectivele corect și să realizăm lucruri frumoase și utile în cadrul unei instituții de maximă importanță pentru țară”, a zis Dan Perciun.

Prezentările s-au încheiat la MIDR, la conducerea căruia a fost desemnat Andrei Spînu. „Așteptările cetățenilor sînt mari, iar noi sîntem gata să ne facem meseria onest, cu dedicație și transparent”, a spus Andrei Spînu.

Amintim că noii miniștri au depus astăzi jurămîntul de învestire în prezența președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, și a prim-ministrului Dorin Recean.

1
0
0
3
9

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?