X 
Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3997

Întrebarea care urmează să fie adresată cetățenilor în cazul unui referendum privind aderarea R. Moldova la UE

9 apr. 17:07   Politică
1986 2

Parlamentul începe procedura propriu-zisă de inițiere a unui Referendum republican de aderare la Uniunea Europeană.

Fracțiunea PAS propune inițierea unui referendum republican privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Această propunere include atît proiectul de hotărîre al Parlamentului privind desfășurarea referendumului republican constituțional, cît și proiectul de lege propriu-zis de modificare a Constituției Republicii Moldova, a anunțat președinta Comisiei juridice, numiri și imunități, Veronica Roșca.

Fracțiunea PAS va solicita Curții Constituționale să emită un aviz pe marginea acestei propuneri.

„Astăzi este o zi cu semnificație simbolică deosebită – demararea propriu-zisă a inițierii referendumului constituțional de modificare a Constituției. Următoarea etapă va viza eliberarea avizului de către Curtea Constituțională. Apoi vom fi responsabili de prezentarea în adresa Parlamentului a proiectului de hotărîre care trebuie să conțină stabilirea datei referendumului constituțional, cît și întrebarea care vi fi adresată cetățenilor Republicii Moldova – „sînteți pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană?””, a explicat Veronica Roșca.

Prin modificarea Constituției se dorește confirmarea identității europene a poporului Republicii Moldova și declararea integrării în Uniunea Europeană drept obiectiv strategic al Republicii Moldova. Astfel, se propune completarea preambulului Constituției Republicii Moldova cu două alineate noi. Totodată, se propune completarea Constituției cu un nou titlu, Titlul V1 – integrarea în Uniunea Europeană.

4
0
0
0
21

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?