X 
Transnistria stiri: 1424
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

3 deputați scapă de amenzile aplicate de poliție pentru purtarea panglicii bicolore

2 aug. 2023,, 15:01   Politică
2721 1

Deputații socialiști Adela Răileanu și Vladimir Odnostalco, dar și Alexandr Suhodolski, deputat neafiliat, scapă de amenzile aplicate de poliție, după ce aceștia au purtat panglica Sfîntului Gheorghe la parada din data de 9 mai, organizată în centrul Capitalei.

Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani a declarat nule procesele-verbale și deciziile agentului constatator de sancționare contravențională a deputaților care și-au prins la piept panglica negru-oranj, transmite tv8.

Deciziile au fost luate la sfîrșitul lunii iulie de magistrata Liliana Cușcă și pot fi contestate cu recurs la Curtea de Apel Chișinău în termen de 15 zile.

Sursa a cerut o reacție de la șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu.

„Instanța este liberă în luarea deciziilor. Au mai existat și alte decizii, iar experiența a arătat că chiar dacă prima instanță a dat cîștig de cauză unor persoane cu funcții de demnitate publică, Curtea de Apel a revizuit și a menținut procesele verbale întocmite de poliție. Vedem deciziile la CA”, a subliniat șeful IGP.


De altfel, anterior, prima instanță a declarat nul și procesul-verbal în privința socialistului Vlad Batrîncea, însă Curtea de Apel a dat ulterior dreptate Inspectoratului General al Poliției.

Sursa a cerut un comentariu și de la cei trei deputați, însă nu au răspuns la apeluri.

Poliția a anunțat după parada din 9 mai că a întocmit procese verbale pe numele a 17 deputați, care au purtat panglica negru-oranj și le-a expediat procuraturii. Pentru a fi amendați, însă, procurorii trebuie să ceară ridicarea imunității celor vizați. Numele lor nu au fost făcute publice, dar la manifestațiile stradale au fost surprinși mai mulți actuali și foști parlamentari, cu panglica interzisă prinsă la piept.

În luna aprilie, Curtea Constituțională a admis parțial sesizările depuse de deputații socialiști Adrian Lebedinschi și Grigore Novac cu privire la Legea pentru modificarea Codului contravențional al R. Moldova, adoptată în lectura a doua în aprilie 2022, care se referă la interzicerea simbolurilor – „V”, „Z” și panglica bicoloră negru – oranj, numită și panglica „Sfîntul Gheorghe”. Astfel, judecătorii constituționali au decis că panglica „Sfîntului Gheorghe” poate fi purtată, atît timp cît nu promovează acțiunile de agresiune militară al crimelor de război sau crimelor împotriva umanității. Unele voci au spus atunci că decizia poate fi ușor interpretată, iar socialiștii s-au declarat convinși înainte și după evenimentele din 9 mai că nu au sfidat legea.

19
1
1
0
3

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?