Pentru extinderea orizonturilor politicienilor moldoveni

Foto: mail.ru

Privire de ansamblu asupra blogosferei

Trebuie să recunoaștem curajul elitei britanice – aceasta nu s-a temut de niciun fel de clevetiri în legătură cu o posibila retragere din Uniunea Europeană și chipurile prin intermediul voinței poporului a decis obiectivele naționale de dezvoltare în propriile sale interese, iar în paralel a explodat stagnarea politică europeană și mondială lentă, accelerînd astfel dramatic dezvoltarea evenimentelor din lume.

Pentru a rupe izolarea internațională, Erdogan a mers la o îmbunătățire dramatică a relațiilor cu Rusia și Israelul. Dar în lumina în care a fost pus în Germania sub acuzare, împotriva lui și a unui număr de oficiali și militari turci intentîndu-se un proces privind săvîrșirea unor crime de război, poate că nu va mai fi în măsură să schimbe ceva în viața lui, el alăturîndu-li-se pe banca "de rezervă" lui Milosevic, Hussein, Gaddafi.

S-a deșteptat și Europa. La doar cîteva zile după ce mass-media poloneză a publicat după Brexit planul de reformă german-francez (sau al colapsului) Uniunii Europene actuale într-un "superstat" european, cu un singur guvern, parlament, armată, vamă, frontieră, taxe și așa mai departe, "la 27 iunie, Televiziunea de Stat Poloneză, TVP, a dezvăluit conținutul unui document care s-a pomenit în posesia sa, potrivit căruia Franța și Germania pregătesc un proiect de creare a unui "superstat european" în locul Uniunii Europene. Acest document, de nouă pagini, elaborat de ministrul german de externe, Frank-Walter Steinmeier, și ministrul de externe al Franței, Jean-Marc Eyraud, care urmează să fie prezentat la o întîlnire cu șefii diplomației celor patru din Vîșegrad (Republica Cehă, Polonia, Slovacia și Ungaria - V4) la Praga.

TVP susține că documentul implică crearea unui "stat european unic, în funcție de cei mai puternici pînă în prezent jucători ai UE". Țările membre care vor face parte din el nu vor avea dreptul de a deține armată, servicii de securitate, coduri penale suverane, sisteme fiscale, bănci centrale și alte organisme și structuri, care sînt prezente în orice stat-națiune. Din document poate reieși, de asemenea, că poate fi limitat rolul NATO pe continentul european.

Apariția unui document comun franco-german "O Europă puternică într-o lume nestabilă" ne dezvăluie cîteva lucruri. În primul rînd, Germania înțelege că britanicii au lăsat baltă Uniunea Europeană și euro, la modul cel mai direct și urît. Permiteți-ne să vă reamintim că Statele Unite ale Americii și Marea Britanie au fost de acord cu proiectul UE în forma sa actuală numai după ce Germania a fost de acord cu ideea monedei unice euro, venită din partea Franței, în schimbul recunoașterii unificării Germaniei. „Cînd Germania, grație politicienilor sovietici, era totuși gata să se unească și să devină acel actor global, care anglo-saxonii nu-i permiteau să devină din timpul lui Bismarck, a intervenit Franța, care era gata să fie de acord cu unificarea Germaniei, numai dacă Germania era de acord cu introducerea monedei unice europene. „Acesta a fost scopul Tratatului de la Maastricht din 1992, referitor la crearea Uniunii Europene. Raportul, intitulat "Piață unică, bani comuni", publicat în 1990, sub conducerea fostului ministru de finanțe al Franței Jacques Delors, a solicitat crearea unei monede unice, susținînd că piața unică nu poate funcționa în mod eficient în alt mod. Susținătorii ideii monedei unice se justificau mult mai realist, prin faptul că acest lucru va contribui la unirea oamenilor ca europeni și prin faptul că crearea unei singure bănci centrale europene va marca preluarea puterii de la guvernele naționale".

Germania, care a dus-o perfect cu marca și pe care ar fi putut, liniștit, în cîțiva ani, să o impună întregii Uniuni Europene în calitate de monedă de bază, adunînd încă bani de pe urma emiterii monedei sale, în același mod, cum o fac cei din Statele Unite ale Americii, numai că la scară europeană, în loc de o marcă puternică a primit o durere de cap în formă de euro, deoarece acum Germania, fiind cea mai puternica economie din Europa, nu numai că primea beneficii din emisii, ci și riscurile din necesitatea de a sprijini toți membrii UE, fără să-i selecteze, în același timp, storcînd tot sucul din economia lor națională și sistemul bancar.

De aceea, este firesc ca Germania să se opună introducerii monedei euro, susținînd că, în primul rînd, trebuie să fie stabilită o uniune politică deplină. Dar, pentru că nu existau șanse că și alte țări vor accepta ideea unei uniuni politice, poziția Germaniei arăta ca o manevră tehnică pentru a preveni crearea unei monede unice: "Germania nu ardea de dorință să renunțe la marca sa − simbol al puterii sale economice și al stabilității prețurilor. În cele din urmă, Germania a fost de acord cu crearea monedei euro numai atunci cînd președintele francez, Francois Mitterrand, a declarat că Franța va sprijini unificarea Germaniei numai cu condiția că Franța își va da consimțămîntul cu privire la crearea monedei euro".

În cele din urmă, în anii 2012-2014, în Europa totul se termină cu ceea ce ar fi trebuit să se încheie: economia Germaniei, fiind suprasolicitată, a început să cedeze, tîrînd rigida și foarte diferita în plan economic Europă (și această experiență, de asemenea, trebuie să o luăm în considerare atunci cînd construim Uniunea Eurasiatică, niciun fel de monedă unică, numai una dintre cele existente), în țară se coace conștientizarea faptului că țara a fost folosită în modul cel mai brutal în ultimii douăzeci de ani. Profitul principal din această situație, ca întotdeauna, l-au avut anglo-saxonii de pe ambele părți ale oceanului. Lor le este în cot de Europa, în principiu, dar chiar și de Franța, care, odată avea o valoare geopolitică majoră, în secolul al XIX-lea, în perioada scurtă a strălucirii figurii lui Napoleon. Cel mai important lucru a fost să preia controlul asupra Germaniei, care, la rîndul său, a fost creată de britanici ca un proiect geopolitic pentru a opri Rusia încă în secolul al XIX-lea. După destrămarea Uniunii Sovietice ca urmare a zonei euro, anglo-saxonii au reușit să preia sub control pentru douăzeci de ani deja Germania unita.

Singura cale pentru Germania de a ieși din această situație "frumos", adică așa ca anglo-saxonii încă o dată să nu se trezească ei rămași vinovați la urmă și să nu-i convingă pe toți ceilalți că iată din nou germanii le-au făcut-o lată tuturor și de aceea ei le sînt datori acum tuturor pînă la sfîrșitul vieții, este de a face ca proiectul euro unificării să se înfunde de la sine, în ciuda tuturor "eforturilor herculane ale elitei germane și poporului" de a-l salva. Ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană oferă, de altfel, o oportunitate excelentă pentru aceasta.

Acest lucru ne-a demonstrat-o reacția publică a Germaniei din Parlamentul European. „De ce sînteți, în general, aici?", cu această întrebare șeful Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, li s-a adresat deputaților Partidului pentru Independența Regatului Unit (UKIP), care deja de mai mulți ani pledează pentru Brexit, acum și-a atins obiectivul.

"Le-am interzis comisarilor săi să discute cu reprezentanții Guvernului Marii Britanii, a declarat Juncker. Și a grăbit Londra să iasă cu o asemenea declarație, pentru că ambele părți ”nu-și pot permite o lungă perioadă de incertitudine”. Dar, în cazul în care negocierile Brexit vor începe, cum s-a exprimat Juncker, atunci ordinea de zi a acestora va fi determinată de Bruxelles, ”și nu de cei care doresc să părăsească UE”. În al doilea rînd, apariția acestui document după trei zile de la referendumul din Marea Britanie spune că, în ciuda unei reacții furtunoase și uneori chiar și de șoc a politicienilor europeni cu privire la rezultatul Brexit, Germania și Franța se pregăteau și pentru varianta "B", adică de ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană. Este imposibil timp de trei zile să pregătești pe genunchi un document de nouă pagini, să-l aprobi la ministerele de externe, cu părțile interesate: forțele de securitate, Cabinetul de Miniștri, administrația cancelarului și președintelui, dar și între țări. Toate acestea necesită minim două-trei luni de muncă intensă.

Acest lucru înseamnă că la reacția colectivă de ieșire a Marii Britanii din Uniunea Europeană, Germania și Franța au început să lucreze nu mai tîrziu de martie-aprilie. Iar acest lucru caracterizează în mod pozitiv nivelul planificării de stat. În final au obținut un document de 9 pagini − o nouă strategie de dezvoltare a UE, care a fost discutată la 27-28 iunie la Praga, la Reuniunea celor patru de la Vișegrad (Polonia, Republica Cehă, Ungaria, Slovacia) cu miniștrii de externe ai Germaniei și Franței. Informații deschise privind rezultatele reuniunii sînt foarte puține, dar unele fapte sugerează că propunerile Germaniei și Franței au fost primite de către reprezentanții țărilor din Europa de Est foarte ostil.

De exemplu, despre acest lucru ne vorbește reacția ministrului de externe al Poloniei,Beata Szydlow, care a declarat că nu crede că duetul Franței cu Germania poate oferi Uniunii Europene ceva nou pe fundalul referendumului din Regatul Unit: "Dacă noi vrem să construim securitatea, viitorul Europei, în cazul în care vrem să ne gîndim la acest proiect european ... ar trebui să dezvoltăm UE, să o menținem și să o facem mai puternică. Iar acest lucru se va întîmpla numai în cazul în care acest proiect va fi condus de oameni noi, atunci cînd va apărea un nou concept. Eu nu cred că duetul Franța-Germania are de oferit în prezent ceva nou, ce nu a fost încă realizat. Din partea celor șase țări care s-au grupat în jurul Franței și Germaniei, putem spune, că Franța și Germania, printre acestea "șase" ocupă poziția dominată, de asemenea, cînd ne referim la reforme. Numai că înțelegerea noastră în ce privește reforma diferă. Ei vorbesc despre aprofundarea integrării, despre faptul să rămînă în continuare în același anturaj, să nu se schimbe nimic, ci doar să aprofundeze și mai mult ceea ce am făcut. Iar noi spunem nu, așa nu se poate. Acea Uniune Europeană nu mai există".

Despre acest lucru ne vorbește și reacția ministrului de externe al Republicii Cehe, Lubomir Zaoralek, asupra noii strategii germano-franceze pentru UE: "Țările" celor patru de la Vișegrad" pun sub semnul întrebării relevanța propunerilor miniștrilor de externe german și francez de a aprofunda "uniunea politică" în Europa. "Nu are niciun sens să vorbim despre o integrare rapidă, fără să luăm măsurile necesare de precauție, altfel ar fi fost un răspuns fără sens la ceea ce s-a întîmplat în Marea Britanie. S-a dovedit faptul că societatea civilă rămîne în urmă de aceste procese (de integrare – n.red.), care nu i-au fost explicate publicului", a spus Zaoralek. Ministrul ceh de externe a declarat că cei patru membri ai UE din Europa de Est și-au exprimat, de asemenea, temerile în ceea ce privește politica de precauție propusă de securitatea comună".

Adică, împreună cu experții germani, putem constata o ruptură profundă între țările europene cu privire la problema viitorului lor: "Dezbaterile care au avut loc au arătat ruptura profundă între Parlamentul European și UE, per ansamblu: pe de o parte: susținători îngrijorați ai unei Europe unite, care se tem de prăbușirea visului lor, de altă parte sînt cei care cred că visul european e un vis urît și își doresc să se întoarcă la Europa statelor naționale".

Vechea Europă, reprezentată de țările Uniunii cărbunelui și oțelului, e gata să renunțe la suveranitatea statelor naționale și să joace după aceleași reguli, Europa de Est nu vrea acest lucru și îi este frică, pentru că înțelege foarte bine ce înseamnă trecerea la cel de-al treilea suzeran, după Uniunea Sovietică și Statele Unite ale Americii din ultimii douăzeci de ani. Dar "fata" are întotdeauna un astfel de rol: cel care o plătește, cu acela și dansează, de ce atunci ei sînt atît de surprinși – este foarte greu de înțeles. Dar iată de ce sînt împotrivă este lesne de înțeles: trecerea din posesia Statelor Unite într-o nouă "Super UE" va însemna și restabilirea relațiilor cu Rusia, căci o Uniune Europeană nouă și unită, cu propria sa armată, cu siguranță va ieși de sub protectoratul american și de sub influența NATO.

Și noi am scris deja despre acest lucru, încă în februarie 2012, în ajunul alegerilor prezidențiale din Rusia, în articolul "Victoria lui Putin înseamnă dezintegrarea NATO": "Victoria lui Vladimir Putin înseamnă menținerea Rusiei ca putere suverană mondială independentă, sub influența NATO. În cazul în care Rusia va rămîne în această calitate, atunci și toate celelalte centre mondiale de putere, pe care Statele Unite ale Americii sînt gata să le strivească sub puterea lor în cele din urmă, pentru a supraviețui ca civilizații și de a opune rezistență Imperiului Răului. Iar al nouălea val al expansiunii mondiale pentru formarea unui singur centru de putere pe Pămînt, cu capitala la Washington, pe care unele puteri occidentale le-au ambalat în coperta lucioasă a crizei financiare globale, în loc să măture și să îngroape sub asfalt centrele rămase ale Rezistenței financiare, economice și geopolitice, va fi nevoit să se spargă de zidul Cetății-Rusiei.

Prezența unei Rusii puternice, pe fundalul aprofundării problemelor financiar-economice ale SUA și UE, din cauza prăbușirii piețelor și lipsei posibilităților de a continua modelul neocolonial al înrobirii lumii, înseamnă eliminarea Occidentului ca fenomen istoric, ca construcție geopolitică, cu toate consecințele care decurg din aceasta, principalele dintre care sînt, în primul rînd, destrămarea Occidentului ca a unui tot întreg; în al doilea rînd, dezmembrarea unității transatlantice, sub conducerea Statelor Unite ale Americii; în al treilea rînd, destrămarea NATO.

Fisura în relațiile euro-atlantice, care se adîncește tot mai mult, se va încheia cu ieșirea definitivă a Germaniei, Franței și Italiei de sub influența Statelor Unite al Americii. Dacă Germaniei nu i se va permite să facă acest lucru cu binișorul, cu păstrarea Uniunii Europene, a monedei euro și a rolului dominant în axa franco-germană, atunci nu-i va rămîne altă ieșire decît să destrame Uniunea Europeană, care există în prezent, în principal, din contul producătorului german și al contribuabilului german și să asigure o nouă divizare a Europei împreună cu Rusia, Franța și, posibil, cu Italia și Polonia. Adică există prima opțiune, atunci cînd țările Uniunii Europene recunosc în mod voluntar supremația Germaniei și a Franței, prioritatea relațiilor cu Rusia, refuzînd să fie tampoane americane în Europa. În caz contrar, Rusiei și Vechii Europe nu-i va rămîne nimic altceva decît să mai realizeze încă o împărțire a Europei, pentru a o cimenta nu pe baze vechi, ci pe unele noi, Eurasiatice.

Crearea infrastructurii dezvoltate a fluxurilor energetice este o lucrare preliminară și necesară de transformare a teritoriului Rusiei în principala magistrală comercială a Eurasiei. Rezultat al "fluxurilor" din Nord și din Sud va deveni scăderea bruscă a puterii geopolitice a Europei de Est, în contextul proceselor de integrare eurasiatice, ceea ce va contribui, posibil, la refuzul SUA de oferi sprijin puternic țărilor limitrofe și asigurarea unui dialog mai productiv cu țările-cheie ale regiunii. Adică ori de bună voie, ori cu de a sila, dar în cazul victoriei lui Vladimir Putin, Rusia și Europa își vor uni, în perspectivă, resursele lor, industriale, științifice și umane".

Părerea referitoare la faptul că în orice caz Germania și Franța, vor reacționa dur la rezultatele Brexit în direcția unui model mai rigid și mai monolit ale unei noi UE este susținută și de alți experți, spre exemplu de Ilia Uhov: „Nu cred că are rost să vorbim despre scenariul prăbușirii complete a Uniunii Europene, care va avea loc sub influența tendințelor centrifuge. Din punct de vedere economic, țările vechii Europe, locomotiva ei industrială – Germania, Franța, țările Benelux – sînt destul de strîns legate și, de fapt, în plan economic reprezintă un tot unitar. Dezintegrarea completă a Uniunii Europene este posibilă numai ca urmare a unui cataclism geopolitic major. Spre exemplu, unul de tipul celui de-Al Doilea Război Mondial. Ceea ce în prezent, de altfel, iese din limitele predicțiilor raționale.

În parte, probabilitatea scăzută a destrămării totale a zonei euro constă în faptul că alte alternative și proiecte de integrare, care sînt capabile să-i facă concurență Uniunii Europene, deocamdată nu se întrevăd. Dar iată un scenariu cu formarea unui nucleu monolitic al UE, care îi va da periferiei europene un statut inferior în procesul de luare a deciziilor, privind astfel de întrebări vitale de unire, cum ar fi comerțul, imigrația și bugetul comun, este destul de real.

Elitele europene, cele germane și franceze, în primul rînd, după Brexit, evident, au luat decizia să realizeze forțat un program de creare a unui așa-numit super-stat. Toate discuțiile despre unificarea țărilor europene și lichidarea caracteristicilor rămase ale suveranității statelor naționale provin din conștientizarea de către elitele europene a faptului că concurența globală poate fi depășită doar prin crearea unor actori economici puternici. De aceea, astăzi există, de asemenea, propunerea de a uni serviciile de securitate, vamale și autoritățile fiscale, forțele armate și, ceea ce e logic în această schemă, organele puterii".

Sau Serghei Iurkov: "Procesele care au apărut în perioada «crizei din Ucraina», sub forma unei izolări treptate a SUA, de eforturile europene în această direcție (trecerea de la formatul de reglementare de la Genova la cel de la Minsk), au mers într-atît de departe în ceea ce privește continuarea participării britanicilor în afacerile europene, încît acestea au fost recunoscute ca lipsite de sens. În primul rînd, elitele europene continentale au îngropat definitiv visul american de a absorbi Europa prin Parteneriatul transatlantic pentru comerț și investiții (TTIP). În al doilea rînd, tendința miezului carolingian spre consolidare sub forma unei uniuni mai temeinice, probabil, a unei anume federații, a ajuns la acel nivel, în care Marea Britanie se pomenea după pragul noii asociații. Britanicilor nu le ajungeau posibilități de a bloca acest proces. Declarația lui Merkel și Hollande referitoare la rezultatele referendumului confirmă doar această ipoteză. În special, Merkel a chemat să nu descurajeze alte țări de a lua decizii similare în astfel de cazuri.

Ce consecințe o așteaptă pe UE și pe noi în legătură cu aceste evenimente? Desigur, se va produce o profundă reformatare a comunității. Vechiul principiu «Liberum veto» va fi sacrificat în schimbul unei uniuni mai durabile. Este posibil rezultatul cînd anumite state vor fi impuse chiar să iasă din Uniune. În special, Polonia, care într-un mod foarte activ, în ultimii ani, a încercat să consolideze în jurul său micile țări ale Europei de Est, în confruntare cu marii jucători, va pierde dramatic din greutatea politică. De aceea, isteria Poloniei cu privire la planurile de integrare în continuare este lesne de înțeles.

Fără îndoială, partea anglo-saxonă a elitei mondiale va împiedica în fel și chip acest proces, bazîndu-se pe "șacalii Europei", pe alde baltici, polonezi sau "frații" noștri bulgari. Eu însă sînt sigur că chiar și în urma dizolvării UE miezul carolingian se va consolida într-o formă nouă, iar acest lucru este în interesul nostru. Drept urmare a acțiunilor anglo-saxonilor, se vor agrava brusc contradicțiile, atît între ei și nucleul european, cît și între sateliții americani și Europa veche. În aceste condiții pare inevitabilă apropierea unei noi uniuni cu Rusia, pînă la revenirea, pe termen mediu, a vechii idei: Europa de la Lisabona pînă la Vladivostok.

De aceea, putem cădea de acord cu colonelul Kassad: "Este vorba, de fapt, că Uniunea Europeană sub forma în care o cunoaștem astăzi va înceta să mai existe. Este vorba, de fapt, de crearea unui imperiu european cu metropola sub forma unui nucleu franco-german și statele vasale, care să delege reprezentanța sa noilor proprietari. O reacție destul de curioasă la referendumul din Marea Britanie, care completează în mod logic oboseala generală a Europei de vechiul proiect al integrării europene. Germania demult are planuri de a construi o uniune cu centrul la Berlin, dar UE, în formatul său actual, nu era în măsură să rezolve această problemă și impunea mai degrabă Germania să sponsorizeze o entitate amorfă, care a devorat resursele germane și a pus pe umerii Germaniei problema migrației.

Acum însă vedem solicitarea deschisă de revizuire a rolului Germaniei în această uniune. Desigur, în cazul realizării acestui proiect, o parte dintre țările fostei UE, cel mai probabil, nu vor intra în ea: unele – din motive economice, altele – din cauza rolului sporit al naționaliștilor și a euroseparatiștilor. Prin urmare, această inițiativă, în ciuda pretențiilor globale, vorbește, cel mai probabil, despre criza proiectului integrării europene ca uniune formală de state egale. Liderii UE au obosit sincer să mai joace această comedie, unde vocea Germaniei sau a Franței a fost egalată cu vocea Poloniei sau a Greciei. De menționat că SUA este puțin probabil ca să dea Berlinului să reformeze UE după propriul plac, folosind ca pîrghii de presiune statele limitrofe orientate spre Washington și care sînt lipsite deja de reprezentanță politică externă. Dacă germanii cred că Washingtonul le va ceda așa pur și simplu, eu cred că îi așteaptă o surpriză. Același lucru va fi valabil și pentru tentativele europenilor de a ieși de sub tutela solidă a structurilor NATO. Desigur, ceea ce se întîmplă va fi o lovitură puternică asupra viziunii lumii oamenilor care s-au axat pe Europa și pe proiectul ei de integrare, continuînd să provoace isterie în Ucraina, care așteaptă fără speranță cînd va fi chemată în acea uniune, care se schimbă în fața ochilor noștri".

În această privință, în concluzie, trebuie să menționăm încă o direcție, posibil, cea mai importantă, în care a lovit Brexitul, vorbim despre semnarea Acordului privind parteneriatul transatlantic dintre SUA și UE. După Brexit, semnarea Parteneriatului transatlantic pentru comerț și investiții (TTIP) a devenit aproape imposibilă, fapt ce rezultă din reacția Franței și Germaniei, acest lucru fiind, de asemenea, convenabil Rusiei și Chinei, care promovează proiectul Căii Mătăsii. Dar, în cazul în care acest lucru este adevărat, atunci Marea Britanie, se pare, că s-a pomenit în fruntea revoltei împotriva hegemoniei Statelor Unite în lume, păstrînd interesele sale financiare globale prin China și Hong Kong. Iar acei care spun că nu înțeleg care este rolul Rusiei în acest triunghi uită de faptul că numai Rusia poate garanta "protecția" securității în fața oricăror mișcări ale celorlalți jucători, fără să aibă vreo importanță dacă e vorba de China, Germania cu Franța sau Marea Britanie.