Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Remiză între Anglia și Rusia la Euro 2016

11 iun. 2016,, 23:59   Sport
3733 3

Foto: jurnal.md

Anglia şi Rusia au disputat cel mai spectaculos meci al începutului Campionatului European 2016, întîlnire din cadrul Grupei B. După acest rezultat, britanicii din Ţara Galilor sînt lideri, în timp ce Anglia şi Rusia ocupă locurile doi şi trei, iar Slovacia rămîne fără puncte la startul competiţiei.


Prima şansă de gol a meciului i-a aparţinut lui Lallana. Jucătorul lui Liverpool a tras tare din interiorul careului, dar Akinfeev a reuşit să respingă în corner.

Fază frumoasă construită de englezi cu două minute înainte de marcarea golului şi finalizată de Rooney, care a tras din prima, de la 14-15 metri, dar Akinfeev, cu un reflex uluitor, a deviat în transversală, apoi Lallana, semnalizat în offside, a tras din 3 metri în bară.

În minutul 73, Dier a executat impecabil lovitura liberă de la aproximativ 17-18 metri şi a deschis scorul pentru echipa lui Roy Hodgson. De 10 ani nu mai marcase Anglia din lovitură liberă la un turneu final. Ultimul care a făcut-o a fost David Beckham, împotriva Ecuadorului, la Cupa MOndială din 2006.

Căpitanul Vasili Berezutski a egalat cu o lovitură de cap, după o centrare de pe partea stînga, în minutele suplimentare ale meciului.

Meciul a fost precedat de grave turbulenţe între suporteri. Un fan englez care a fost bătut de mai mulţi suporteri ruşi se zbate între viaţă şi moarte.

Potrivit presei engleze, bărbatul a suferit un stop cardiac, iar starea sa este gravă. Paramedicii au încercat să-l stabilizeze înainte de a fi trimis la spital.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?