Transformarea Moldovei într-un stat tampon

Foto: romania-actualitati.ro

Xenia Florea

E puțin probabil că cineva dintre cetățenii Moldovei visează să trăiască într-un stat tampon.

Adică, într-o țară dependentă sau semidependentă, amplasată în mijlocul statelor ce se confruntă între ele, în sens militar sau geopolitic, și care riscă să primească lovituri din ambele părți.

Totuși, transformarea Moldovei într-un stat tampon este în toi. SUA acum construiesc activ în jurul Rusiei o a doua așa-zisă centură sanitară. Sau, cum spun experții, cordonul sanitar din aliații de clasa a doua – state ce nu fac parte din NATO.

„Tampon” pentru România

În luna mai 2012, cînd Nicolae Timofti a fost ales președinte și a plecat în vizită oficială în România, printre subiectele discutate cu omologul său român, Traian Băsescu, figura și baza americană de la Deveselu.

Subiectul a fost propus de Băsescu, care, precum scria presa românească, era pe atunci sceptic în privința transformării reale a Republicii Moldova într-un stat tampon dintre NATO și Rusia „ în contextul amplasării la Deveselu, lîngă Caracal, a elementelor scutului antirachetă”.

„Cum vă închipuiți că Republica Moldova ar putea deveni un tampon? Doar din cauză că România va avea pe teritoriul său cîteva rachete, ținînd cont de tehnologiile militare moderne? Nu!”, spunea în 2012 Traian Băsescu.

Însă deja în februarie 2016, serviciul analitic și de cercetare american „Stratfor”, în materialul analitic „De ce Occidentul trebuie să acorde mai multă atenție Moldovei”, a scris că România ar dori să utilizeze Republica Moldova în calitate de proprie zonă-tampon antirusească și întreprinde acțiuni în această direcție.

Precum a declarat autorul studiului – veteranul CIA Steven Hall, acum anume România face tot posibilul ca Moldova să nu renunțe la vectorul european de dezvoltare. Iar această poziție este destul de explicabilă, deoarece României îi convine o astfel de zonă tampon între NATO și Federația Rusă.

Odată cu darea în exploatare a bazei americane PRO la Deveselu, acest obiect devine automat o țintă potențială pentru Rusia. Deși pe 12 mai, în timpul ceremoniei oficiale de lansare a acesteia, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a reiterat faptul că complexul de la Deveselu nu este îndreptat împotriva Federației Ruse, acesta, a spus el, este un obiect strict de apărare împotriva anumitor pericole abstracte.

În 2015, Ministerul Apărării al FR a numărat în jurul Rusiei 400 de asemenea „obiecte strict de apărare” – baze și puncte militare ale țărilor occidentale.

În afară de acestea, NATO înconjoară FR și cu o rețea de așa-zise centre de excelență (Centre of Excellence for Counter Intelligence). Acestea numără deja peste douăzeci de unități.

De exemplu, la Riga a fost deschis Centrul de Contracarare a Dezinformării, la Tallinn – de contracarare a atacurilor cibernetice, la Vilnius – de securitate energetică etc. Scopul principal al majorității dintre lor este spălarea creierilor. Sau „lupta cu propaganda rusă”, îmbunătățirea imaginii Alianței Nord-Atlantice și „răspîndirea adevărului în lumea întreagă”.

Spre deosebire de secretarul general al NATO, Bucureștiul spune lucrurilor pe nume. Precum a mărturisit după deschiderea bazei de la Deveselu președintele României, Klaus Iohannis, extinderea prezenței NATO spre Est, inițiată de România, este legată anume de Federația Rusă.

„Acțiunile Rusiei ne determină să apelăm la NATO pentru identificarea unei abordări echilibrate pe flancul de Est”, a declarat el.

„Abordarea echilibrată” în viziunea Bucureștiului este asigurarea prezenței permanente a flotei militare NATO în Marea Neagră și prezența extinsă în regiune a forțelor Alianței. „De exemplu, în cadrul aplicațiilor militare comune, noi desfășurăm multe antrenamente de acest fel, dar noi dorim mai multe”, a spus președintele român.

În cadrul politicii de transformare a Republicii Moldova în stat tampon, este implicat activ de către București și Washingtonul în aceste procese. Deoarece baza de la Deveselu a stricat echilibrul de forțe în regiune.

Desigur, Moscova nu va privi liniștit cum este înconjurată. Vladimir Putin deja a declarat că complexul amplasat în Româna nu este un sistem de apărare, ci o parte a potențialului nuclear al SUA și a promis să „localizeze” acest pericol.

Rezultatul acestei localizări ar putea deveni sporirea prezenței rusești în Transnistria. În aceste condiții, Washingtonul și Bucureștiul trebuie să-și subordoneze la maximum Chișinăul, ceea ce se face cu succes, începînd de la reînarmarea Armatei Naționale și terminînd cu subordonarea politică totală a conducerii reale a Republicii Moldova.

„Noua Alianță” sub conducerea SUA

Încă în 2010, adică cu mult timp pînă la criza din Ucraina, cînd SUA, de la diferite tribune, vorbeau despre „relansarea” relațiilor dintre NATO și Rusia, politologul american George Friedman (fondatorul și conducătorul companiei „Stratfor” sau „CIA din umbră”) a declarat că Statele Unite ar trebui să se gîndească asupra creării în Europa a unei „alianțe de altă generație” sau a unei zone tampon sub egida sa de la Marea Baltică pînă la Marea Neagră, care ar include Polonia, Slovacia, Ungaria, România și, posibil, Bulgaria. Deoarece NATO a devenit prea birocratică și depășită. Totodată, „vechii” membri ai Alianței Nord-Atlantice, în special, Germania și Franța, au propriile interese, care nu coincid întotdeauna cu interesele SUA.

„Din punctul meu de vedere, cu susținerea SUA, Polonia, ce apără cîmpia Europei de Nord, împreună cu Slovacia, Ungaria și România, ce apără accesul dinspre Carpați, vor preveni ceea de ce se tem cel mai mult Statele Unite: alianța dintre Rusia și Germania, plus Europa Occidentală”, a scris Friedman în 2010. Iar drept punct principal al conflictului geopolitic cu Rusia el a stabilit Ucraina.

Ținînd cont de evenimentele ce au urmat, administrația americană a început să acționeze anume conform „planului Friedman”.

În interiorul NATO demult există diferite viziuni asupra Rusiei și cooperării cu ea. Țările Europei Centrale au ocupat întotdeauna o poziție mai moderată decît neofiții ce se avîntă în luptă, în persoana Poloniei, României și Țărilor Baltice.

Însă după criza ucraineană, provocată de americani, pozițiile „vechilor” membri ai NATO s-au șubrezit substanțial, iar ideea americană privind sporirea securității colective la frontierele de est ale Alianței și desfășurarea în Europa de Est a sistemului american antirachetă a obținut un nou sprijin.

Baza terestră antirachetă de la Deveselu, inaugurată săptămîna trecută, precum și viitoarea bază PRO din Nordul Poloniei (obiectul urmează a fi dat în exploatare în 2018) – sînt baze americane, dar nu ale NATO. Iar aceasta, precum a menționat directorul Institutului de Studii Diplomatice, Politice și Securitate, Valeriu Ostalep, nu e același lucru.

Baza de la Deveselu apropie la maximum infrastructura americană de pozițiile Rusiei la Marea Neagră și, oricum ar întoarce-o funcționarii militari, ținta ei de bază o constituie nu rachetele iraniene fantomatice, ci Crimeea, care a devenit rusească.

Și, deși în 2013, viceministrul Afacerilor Externe al României Bogdan Aurescu a declarat că complexul antirachetă de la Deveselu este „o parte componentă a parteneriatului strategic româno-american în domeniul securității”, cînd și cum va fi pus în funcțiune sistemul antirachetă Aegis, potrivit experților internaționali, se va decide exclusiv la Washington, „fără a pierde timpul și eforturile pentru consultările sterile cu Bucureștiul”.

Astfel, realizînd ideea lui Friedman, SUA nu doar își dezleagă mîinile în ”zona de frontieră”, dar și își subordonează activ „noii aliați”, care nu sînt membri ai NATO. Așa ca Republica Moldova.

Moldova între Est și Vest

Statele Unite s-au obișnuit cu hegemonia lor absolută și cu slăbiciunea relativă a Rusiei. Și au ratat momentul cînd FR s-a întărit.

„Rusia e doar o putere regională”, a spus președintele Obama și a primit o operațiune surprinzătoare și eficientă a Rusiei în Siria, care a pus la bătaie autoritatea SUA pe arena mondială.

Acum, SUA încearcă să încolțească FR în vecinătatea ei apropiată: tensionarea situației în Donbas și Karabahul de Munte, provocările din perioada sărbătorilor din Moldova. Iar Chișinăul oficial face activ jocul partenerilor americani, implicînd țara în conflictul dintre Est și Vest.

Deocamdată, acest schimb de încolțiri pe teritoriul RM pare destul de „inofensiv”:

1) introducerea demonstrativă în Moldova a grupului de trupe americane și expoziția tehnicii militare a SUA în centrul Chișinăului în ajunul Zilei Victoriei. Drept răspuns din partea Federației Ruse a fost participarea la parada militară la Tiraspol, la 9 Mai, a militarilor Grupului Operativ al Trupelor Ruse (GOTR), dislocate în regiune.

2) Ministrul Apărării al RM, Anatolie Șalaru, declară că, pentru participarea la expoziția tehnicii militare din Piața Marii Adunări Naționale, au fost invitați și militarii ruși din Transnistria, însă ei au refuzat să participe. Totodată, Tiraspolul se lamentează că la parada de 9 Mai a invitat 29 de atașați militari din țări precum Rusia, Ucraina, România, Ungaria, Polonia etc., însă, în afară de ruși, nu a venit nimeni.

3) MAEIE al RM solicită explicații părții ruse, iar Evgheni Șevciuk reiterează că Transnistria trebuie să intre în componența Rusiei. Pentru justificarea declarațiilor sale sînt invocate rezultatele unui sondaj de opinie, potrivit căruia 70% dintre locuitorii republicii nerecunoscute pledează pentru independența și aderarea liberă a RMN la Rusia.

4) 198 de militari ai regimentului 2 de cavalerie al SUA și 165 de militari ai Armatei Naționale a Moldovei, timp de două săptămîni (3-20 mai), desfășoară aplicații militare comune „Dragon Pioneer-2016”, pentru a cărei monitorizare vine nu altcineva decît comandatul forțelor terestre ale SUA din Europa, generalul Ben Hodges.

Drept răspuns a servit lansarea pe 12 mai în nerecunoscuta RMN a aplicațiilor militare planificate cu trageri de luptă, la care participă peste 400 de militari și 50 de unități de tehnică militară din componența Grupului Operativ de Trupe Ruse (GOTR).

Chișinăul nu poate să nu conștientizeze faptul că orice acțiuni provocatoare vor fi urmate de un răspuns similar. Și că în afara destabilizării interne acest fapt mai poate conduce și la agravarea relațiilor cu Federația Rusă, care, pe parcursul unei perioade de timp îndelungate, a fost principalul partener comercial al RM și ale cărei sancțiuni comerciale au lovit puternic și continuă să lovească economia moldovenească.

Iar dacă la conducerea țării se află niște masochiști miopi, atunci, respectiv, acum se realizează o anumită comandă politică, la care Chișinăul, total dependent de SUA, nu a putut renunța. Sau tehnica militară americană a fost introdusă demonstrativ înainte de 9 Mai în centrul Chișinăului pentru a testa gradul de tensiune în societate, dacă în ajunul alegerilor prezidențiale, autoritățile vor decide să mai întreprindă niște acțiuni provocatoare.

Iar pornind de la recenta întrevedere a adjunctului secretarului de stat al SUA pentru Europa și Eurasia Victoria Nuland cu „coordonatorul executiv al Consiliului coaliției de guvernare” Vladimir Plahotniuc, coaliția de guvernare, condusă de el, putea obține o anumită „carte blanche” de la partenerii americani, care în prezent nu au timp pentru Republica Moldova din cauza propriilor alegeri prezidențiale.

În orice caz, săptămîna trecută, în cadrul întrevederii cu membrii conducerii Platformei „Demnitate și Adevăr”, ambasadorul SUA în Moldova, James Pettit, i-a chemat pe interlocutori să „crească, să se dezvolte, să se miște înainte, pentru ca peste 2,5 ani să fie gata de alegeri parlamentare”. Adică, Statele Unite nu mai mizează pe alegerile prezidențiale din 30 octombrie 2016.

Dacă acest lucru este adevărat, atunci, desigur, în semn de recunoștință și în virtutea dependenței totale, coaliția de guvernare din Moldova va lua întotdeauna poziția de drepți cînd o va cere Washingtonul. Chiar dacă acest fapt va fi în detrimentul intereselor naționale, inclusiv comercial-economice ale țării.