X 
Transnistria stiri: 1439
Preşedintele stiri: 4049

Urîtu: Alegerile locale au fost fraudate

8 apr. 2016,, 10:30   Politică
3727 6
Урыту: Результаты местных выборов сфабриковали
Foto: sputnik.md

Vicepreşedintele Comisiei Electorale Centrale, Ştefan Urîtu afirmă că alegerile locale din 2015 au fost fraudate.


Potrivit lui, acest lucru a fost demonstrat prin listele întocmite de CEC, în care o persoană figura în maxim trei loocalităţi. Afirmaţiile au fost făcute în cadrul emisiunii ”Interpol” de la TV7.

În cadrul emisiunii, Ştefan Urîtu a prezentat şi acte care confirmă că alegerile ar fi fost fraudate.

”Pot să vă comunic cu siguranţă că alegerile locale, pe localităţi, au fost fraudate de la 5 la 20 de procente. Schema era că o persoană putea figura pe liste în maxim trei localităţi. Listele practic au fost dublate. Este vorba de sute de mii de persoane care au fost incluse în listele electorale de două ori. O adresă a domiciliului unei persoane, spre exemplu, putea fi găsită în două localităţi. Un alt exemplu, o persoană cu numele Vasili, în altă localitate putea fi găsită cu aceeaşi familie, doar că avea prenumele Vasile. În acest proces de fraudate a jucat rolul şi Inspectoratul General de Poliţie. Mulţi oameni ai legii au putut vota în mai multe localităţi concomitent, pentru că ei au dreptul să voteze în raza în care se află”.

Totodată, Ştefan Urîtu afirmă că s-a adresat în instanţă ca să aibă acces la listele electorale, însă fără succes, deocamdată.

”După ce am observat aceste nereguli, m-am adresat în instanţă. Eu nu pot avea acces direct la listele electorale. Pentru prima dată, Procuratura Generală s-a arătat interesată, apoi am înţeles că nu vor întreprinde nimic. În instanţa de judecată mi s-a spus că nu pot vedea aceste liste deoarece sunt date cu caracter personal şi este interzis legii”.

Ştefan Urîtu este singurul membru CEC care a vorbit în nenumărate rânduri despre neregulile din timpul organizării alegerilor. De fiecare dată, preşedintele CEC, Iurie Ciocan a negat acuzaţiile şi califică declaraţiile ca fiind nefondate.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?