Transnistria stiri: 1441
Preşedintele stiri: 4051

Sucurile şi conservele moldoveneşti, la mare căutare la Moscova

9 feb. 2016,, 10:45   Business
1697 0
Молдавские соки и консервы пользуются большим спросом в Москве
Foto: mir-factov.com
Conservele de fructe şi legume, sucurile naturale şi nectarele fabricate la cele două fabrici de conserve de frunte din Moldova, prezentate la cea de-a 23-a Expoziţie Internaţională a produselor alimentare, băuturilor şi materiilor prime pentru fabricarea acestora „Prodexpo-2016”, care se desfăşoară la Centrul Internațional de Expoziţii „Expoţentr” de la Moscova, au provocat interesul sporit al vizitatorilor, relatează NOI.md.

Astfel, produsele autohtone sînt demonstrate pe standurile expoziţionale de companiile „Alfa-Nistru” şi „Natur Bravo”. Participarea producătorilor moldoveni la Expoziţie este organizată de compania AXAR, cu suportul Ambasadei Moldovei în Rusia.

Directorul AXAR, Vladimir Ianiev, a menţionat că, în pofida dificultăţilor şi problemelor privind exportul unui şir de produse alimentare din Moldova pe piaţa Federaţiei Ruse, întreprinderile producătoare moldoveneşti cu renume au decis să participe la această expoziţie pentru susţinerea imaginii produselor de calitate fabricate de ele, precum şi pentru stabilirea contactelor de lucru noi şi continuarea celor existente cu partenerii din Rusia şi alte ţări în vederea cooperării pe viitor.

Expoziţia „Prodexpo-2016” este unul dintre cele mai mari şi promiţătoare forumuri alimentare în Rusia şi în lume. În acest an, pe o suprafaţă de peste 100 de mii de metri pătraţi, la ea participă peste 2,5 mii de companii din 65 de ţări. Se aşteaptă că Expoziţia va fi vizitată de circa 40 de mii de specialişti.

Vladimir Ianiev şi-a exprimat speranţa că participarea producătorilor autohtoni la această expoziţie prestigioasă de la Moscova va fi una cu succes şi iarăşi va confirma calitatea înaltă a produselor moldoveneşti.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce vor duce modificările la Codului Penal privind extinderea noțiunii de ”trădare de patrie”?