X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Libia: UE și NATO, pregătite să-și sporească eforturile pentru a susține un eventual guvern de uniune

5 feb. 2016,, 17:45   Externe
1383 0

Foto: ruvr.ru

Uniunea Europeană și NATO sînt pregătite să-și sporească eforturile pentru a susține un eventual guvern de uniune în Libia, în contextul creșterii amenințării jihadiste în această țară, au indicat responsabili europeni prezenți vineri, la Amsterdam, la o reuniune informală a miniștrilor apărării din statele UE, transmite AFP.

Situația din Libia — țară condusă în prezent de două guverne și două parlamente rivale și cufundată în haos — se află în centrul acestei reuniuni la care a fost invitat și secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, și care va fi urmată de o întîlnire a celor 28 de șefi ai diplomației din țările membre ale Uniunii Europene.

'Libia este deja un refugiu și o zonă de operațiuni pentru Statul Islamic', a declarat la sosire ministrul german al apărării, Ursula von der Leyen, după ce Pentagonul a estimat joi că numărul luptătorilor jihadiști s-a dublat în Libia, ajungînd la circa 5.000, simultan o scădere a efectivelor lor în Irak și în Siria.

Amintind că jihadiștii SI 'sînt bine implantați la Sirta', oraș situat la 450 km est de Tripoli, ministrul german a subliniat că 'aceasta sporește presiunea pentru formarea unui guvern de uniune și pentru ca, ulterior, acesta să spună clar de ce fel de ajutor are nevoie din partea comunității internaționale'.

'În calitate de europeni, vom discuta despre Libia și vom pregăti operațiunile deja existente, precum misiunea navală Sophia, pentru cazul în care un potențial guvern libian de unitate va solicita ajutor suplimentar', a explicat Ursula von der Leyen.

Încă din primăvara trecută, după lansarea negocierilor sub egida ONU vizînd reunificarea țării, europenii și-au declarat disponibilitatea de a ajuta un guvern de uniune să-și impună autoritatea asupra întregului teritoriu libian, propunînd un pachet de ajutor de 100 milioane de euro.

Serviciul diplomatic al UE schițase atunci diverse scenarii: misiuni de securizare a unor obiective sensibile (aeroporturi, clădiri guvernamentale), de supraveghere a unui eventual armistițiu sau de desfășurare navală în largul coastelor libiene.

Între timp, UE a lansat în Mediterana operațiunea militară europeană 'Sophia', avînd drept scop descurajarea traficanților de migranți dinspre Libia spre Italia, însă această misiune nu poate interveni în apropierea coastelor libiene, în absența unui mandat ONU și a autorizării din partea libiană.

Întrebat despre anunțul Pentagonului legat de creșterea numărului de jihadiști în Libia, Jens Stoltenberg estimat că 'aceasta subliniază (necesitatea) de a susține pe deplin eforturile de găsire a unei soluții politice, de a obține o încetare de focului și de a avea un acord asupra unui guvern de uniune în Libia, ceea ce ar fi și un prim pas important pentru a putea combate Statul Islamic'.

Potrivit lui Stoltenberg, Alianța este pregătită să ajute la 'construirea unor instituții de apărare' în Libia, prin trimiterea de consilieri și formatori, 'însă aceasta necesită să existe o cerere din partea unui nou guvern de uniune'.

Conform AFP, la sediul NATO din Bruxelles va avea loc joia viitoare o reuniune a miniștrilor apărării din cele 26 de state angajate militar în cadrul coaliției împotriva SI, întîlnire la care vor participa și reprezentanți ai guvernului irakian. Reuniunea își propune să evalueze situația campaniei militare împotriva Statului Islamic și modalitățile de intensificare a ei.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?