X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

ANRE a iniţiat procedura de revizuire a tarifelor la gaze după abrogarea amendamentului Furdui

22 dec. 2015,, 10:30   Economie
1234 1
НАРЭ начало процедуру пересмотра тарифов на газ после отмены поправки Фурдуя
Foto: obozrevatel.com
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a iniţiat procedura de revizuire a tarifelor la gazele naturale pentru consumatorii finali după anularea în Parlament a așa-numitului amendament Furdui, relatează NOI.md.

Potrivit ANRE, după publicarea la 18 decembrie curent în Monitorul Oficial a Legii privind modificarea Legii cu privire la gazele naturale, adică abrogarea amendamentului Furdui, regulatorul energetic a iniţiat la 21 decembrie procedura de consultări publice pe marginea proiectului de modificare a Metodologiei de calculare și aplicare a tarifelor reglementate la gazele naturale.

Potrivit documentului, tariful pentru serviciul de transport al gazelor naturale nu va mai include cheltuielile întreprinderii Moldovatransgaz legate de serviciile de transport internațional al gazelor naturale în regim de tranzit. Totodată, veniturile companiei obținute de pe urma prestării serviciilor de transport internaţional al gazelor vor fi incluse în calculul tarifelor, ceea ce, în general, va contribui la reducerea tarifelor la gaze pentru consumatorii finali, majorate ultima dată inclusiv din cauza faptului că în urma aplicării amendamentului Furdui toate cheltuielile companiei Moldovatransgaz legate de serviciile de transport internațional al gazelor naturale au fost incluse în tariful general pentru serviciul de transport al gazelor prin rețelele ei, care a fost majorat de 16 ori. Anterior s-a mai comunicat că ANRE are 15 zile la dispoziţie pentru a aduce tarifele la gaze în conformitate cu noile modificări, ce prevăd abrogarea amendamentului Furdui.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?