Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Fostul cancelar german Gerhard Schroeder atrage atenția asupra ridicării de 'noi cortine de fier'

30 aug. 2015,, 21:30   Externe
4772 0

Foto: agerpres.ro

Fostul cancelar social-democrat german Gerhard Schroeder a avertizat cu privire la încercările de a pune capăt avalanșei în și spre Europa prin intermediul ridicării unor "noi cortine de fier", informează duminică EFE. Într-un articol pe care Schroeder îl semnează în publicația Welt am Sonntag, fostul cancelar afirmă că "nici Mediterana, nici noile ziduri, precum cel construit de Ungaria, nu vor descuraja oamenii disperați". "Nu trebuie să încercăm să împiedicăm această imigrație în și spre Europa cu noi cortine de fier, ci trebuie s-o gestionăm, să-i integrăm (pe imigranți) și să creăm perspective pentru țările de origine", a subliniat fostul cancelar german.

Schroeder vorbește și despre "atacurile mizerabile asupra centrelor de refugiați" din Germania, la care "nu poate exista decât un răspuns". "Statul democratic trebuie să facă uz de toate măsurile pentru a-i deține și a-i aduce în fața justiției pe delincvenții de extrema dreaptă și pe cei care-i susțin", scrie el.

Pe de altă parte, Schroeder consideră că este nevoie să se elaboreze o politică privind imigrația actuală. "Dacă vrem să continuăm să fim și în viitor o țară puternică din punct de vedere social și economic, atunci avem nevoie de imigranți", avertizează fostul cancelar, amintind că în Germania procentul populației active va scădea foarte mult. "Ținând cont de acest lucru, avem nevoie de imigranți pentru sistemul nostru social, căci fără ei nu ne vom mai putea finanța pe viitor sistemul de pensii", a subliniat el.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?