Transnistria stiri: 1424
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Experţii consideră că nu există temeiuri pentru majorarea tarifelor la gazele naturale în Moldova

5 aug. 2015,, 12:00   Economie
3314 1
Эксперт: нет оснований для повышения тарифов на газ
Foto: dialog.ua
În Moldova nu sînt motive întemeiate pentru majorarea tarifelor la gazele naturale, consideră experţi independenţi.

Solicitat de agenţia "Infotag", specialistul de la Institutul pentru Politici şi Reforme Europene Serghei Tofilat a menţionat că "în aprilie 2015 preţul de importare a gazelor în dolari s-a redus cu 37% comparativ cu septembrie 2011, ceea ce practic a compensat deprecierea leului moldovenesc".

Comentînd recenta declaraţie a prim-ministrului Valeriu Streleţ privind necesitatea introducerii moratoriului la majorarea tarifelor, el a subliniat că pînă şi furnizorul monopolist "Gazprom" continuă să reducă preţul pentru republică, în special din 1 iulie cu alte 18% comparativ cu trimestrul doi.

"Tariful trebuie redus. Însă aici există un «dar», fiind vorba despre amendamentul deputatului Simion Furdui la Legea cu privire la gazele naturale. Prin aceasta consumatorii sînt practic obligaţi să achite cheltuielile de tranzitare a gazelor de la Gazprom. Luînd în calcul volumul anual al tranzitului prin Republica Moldova, cheltuielile de transportare constituie circa 320 de milioane de lei, ceea ce provoacă o majorare a tarifului cu 5%", a spus expertul.

Tofilat consideră că recenta majorare a tarifului la energia electrică este justificată, însă numai parţial, avînd în vedere că din mai 2012 preţul de cumpărare în dolari nu s-a schimbat, iar leul s-a depreciat în jumătate.

"Trebuie să înţelegem că, pentru a efectua decontări pentru import, Moldova are nevoie de mai mulţi lei. O altă chestie este că datoria pentru gazele consumate de MGRES, care produce energie electrică pentru Moldova, «atîrnă»peste consumatorii moldoveni. Practic noi achităm şi energia electrică, şi gazele pentru producerea acesteia. În plus, tariful nu include abaterile financiare. Nu există o rezervă – plăţi suplimentare acumulate de la consumatori pentru cheltuielile nefondate deja incluse în tarif. Iar analiza preliminară în baza documentelor deschise arată că pe parcursul ultimilor 15 ani consumatorii moldoveni au achitat în plus cu mult mai mult decît pierderile declarate", este convins Tofilat, care insistă asupra necesităţii de abordare complexă a procesului de revizuire a tarifelor la gaze şi energia electrică.

Doctorul în economie Mihai Poisic a amintit că formula de stabilire a preţului gazelor naturale pentru Moldova este calculată conform cotaţiilor pe piaţa mondială.

"Punctul culminant al acestora a fost în vara anului 2014, cînd preţul unui baril de petrol Brent nu depăşea $100-110. Apoi a început diminuarea. În ianuarie curent cotaţiile erau deja mai mici de $50, iar în martie - $60. Conform prognozelor, în lunile următoare este posibilă o reducere de pînă la $40. Reducerea cotaţiilor de două ori şi deprecierea leului de 1,5 ori (tariful precedent s-a aprobat la cursul puţin mai mic de 12 lei per 1 USD) arată clar că tariful la gaze în Moldova trebuie nu să se majoreze, ci să scadă", afirmă el.

Expertul consideră că o excursie similară în metamorfozele cotaţiilor mondiale şi a leului a fost pregătită şi pentru noul premier, Valeriu Streleţ, cu care a operat făcînd declaraţiile «pentru crearea imaginii de apărător al justiţiei pentru popor».

Fostul director al ANRE Victor Parlicov îi recomandă şefului Guvernului, precum şi deputaţilor care pledează pentru îngheţarea sau reducerea tarifelor să se ocupe de competenţele lor.

"De exemplu, să anuleze amendamentul lui Furdui la Legea cu privire la gazele naturale sau măcar să o conteste la Curtea Constituţională. Posibil, tariful se va reduce. În Moldova iese că anume politicienii, care dintîi au asigurat «patronaj politic»(Furdui este fost deputat din partea PLDM - "I") furtului miliardului din sistemul bancar, acum cel mai tare declară că este inadmisibil de majorat tarifele. De parcă tarifele la servicii se majorează nu din cauza că leul s-a depreciat după furtul miliardului", a spus expertul.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?