Transnistria stiri: 1424
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Detalii despe scandalul din Topala

28 iun. 2015,, 17:50   Societate
3957 0
Foto: publika.md
Nervii s-au întins la maximum la secţia de votare din satul Topala, Cimişlia. O femeie, despre care sătenii spun că nu locuieşte în sat a fost trasă de păr, nu a putut vota.

În jur de 20-25 de oameni din Topala, majoritatea femei, stau de dimineaţă în faţa secţiei de votare şi îşi exprimă dezacordul că oameni, despre care ele spun că nu au viza de reşedinţă în sat, vin şi-şi exprimă votul.

Douăzeci de poliţişti au fost dislocaţi la faţa locului şi sunt gata să-şi suplimenteze forţele din caz de necesitate.

Preşedintele Consiliului Electoral de Circumscripţie din Cimişlia, Andrei Tomescu, a declarat că procesul de votare nu a fost perturbat.

"Într-o oarecare măsură pot fi consideraţi provocatori, dar legea este lege, chiar dacă poate ei au şi dreptate", a spus Andrei Tomescu. El şi-a exprimat speranţa că nu va fi necesar să se mai organizeze alegeri noi în acel sat.

La rândul său, şeful Inspectoratului Naţional de Patrulare, Marin Maxian, a afirmat că procurorii urmează să decidă ce calificare să dea incidentelor de la Topala şi dacă persoanele implicate vor fi cercetate sub aspecte penal sau contravenţional pentru perturbarea alegerilor.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?