X 
Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3997

Țîrdea: Raportul Kroll este doar unul dintre instrumentele „escrocheriei secolului”

5 mai. 2015,, 12:45   Politică
7499 7
Цырдя: Отчет Kroll - всего лишь один из инструментов молдавской «аферы века»
Foto: europalibera.org
Deputatul în Parlament, politologul Bogdan Țîrdea califică drept o joacă demersul președintelui Parlamentului Republicii Moldova, Andrian Candu, care a publicat pe propriul site raportul Companiei „Kroll” privind prima etapă a investigației sustragerii mijloacelor din băncile comerciale ale Moldovei. Țîrdea s-a arătat convins că rolul detectivilor financiari de la „Kroll” a fost disculparea oligarhilor care conduc partidele Alianței, relatează NOI.md.

„La prima vedere raportul este suficient de detaliat, pe alocuri chiar interesant și profund, dar totuși trezește anumite suspecții. Ele țin de faptul că principalul autor al schemelor și beneficiarul mijloacelor sustrase din cele trei bănci comerciale este numit Ilan Șor”, a specificat Țîrdea.

Țîrdea se îndoiește că în situația creată alți oligarhi care se află acum în sistemul puterii sînt nevinovați, iar posibil în genere curați și inocenți: „Am presupus anterior că Compania „Kroll” ar putea fi folosită pentru a reabilita unii oligarhi, pentru a redirecționa indignarea societății spre persoanele de pe treapta a doua sau a treia a sistemului bancar. Așa și s-a întîmplat. Prin urmare, partidele Alianței sînt nevinovate, conducătorii acestor partide nu au fost implicați, prim-ministrul, îl am în vedere pe Iurie Leancă, care a semnat documentele, la fel nu este vinovat de nimic. Nimeni nu e vinovat, în afară de Șor”, a menționat politologul.

Bogdan Țîrdea este convins că sustragerea unor sume atît de mari de bani din băncile Moldovei a fost imposibilă fără participarea Guvernului, Băncii Naționale a Moldovei, Comisiei Naționale a Pieței Financiare și prim-ministrului. El califică drept foarte vagă informația Companiei „Kroll” vizavi de această chestiune. Deputatul chiar a subliniat că se pare că multe date din acest raport au fost preluate din presă: „Nu am găsit nimic nou în acest raport, cu excepția faptului că Petru Lucinschi figurează în calitate de acționar și beneficiar al creditelor”, a menționat Țîrdea. El a constatat că raportul „Kroll” nu a îndreptățit așteptările lui. În opinia lui Bogdan Țîrdea, acesta este un simplu instrument de manipulare a maselor.

Comentînd acțiunile lui Andrian Candu, interlocutorul NOI.md a menționat: „Domnul Candu, probabil, are planuri serioase pentru cariera sa politică. Se zvonește că el ar putea fi numit în funcția de premier. De aceea acțiunile și sugestiile lui din ultimul timp par atrăgătoare. El deja a «îmbunătățit» relațiile noastre cu Rusia. De acum acest «strateg», «politician moderat» și, totodată, «spărgător de gheață» este un exemplu onest și deschis, plasînd pe pagina sa raportul „Kroll”. El este demonstrativ onest și incoruptibil și optează pentru interesele poporului. El este un «proeuropean» și nu se teme de nimic”.

Țîrdea s-a arătat convins că în realitate toate cele întîmplate constituie o combinație prestabilită: „Este un show! Domnul premier Leancă îi cheamă pe detectivii financiari internaționali de la „Kroll”. Acest „Kroll” îl spală pe însuși Leancă și oligarhii din Alianță. Ulterior, aceeași oligarhi sau reprezentanții lor se pronunță activ împotriva publicării raportului „Kroll”. De ce? Pentru că ei se tem de el! Doar în el se conțin cifre, nume. Toți vor rămîne șocați! Ei și ce? Ei pînă la urmă înscenează tăinuirea raportului. Opoziția a înghițit momeala și involuntar intră în joacă – cere publicarea raportului. Se organizează mitinguri și proteste. Și iată că domnul Candu, ca un adevărat salvator al situației, iese de unul singur și ne dă raportul. Dorința maselor a fost satisfăcută! Ați vrut „Kroll”? Iată-l, poftă mare! Ei și ce? Ni l-au dat pe Șor să-l sfîșiem. În viziunea mea, Ilan Șor nu a fost nici autorul acestei combinații, nici principalul beneficiar al banilor. Cel mult el este unul dintre executori. Dar unde este miliardul de dolari? De ce statul nu a luat atitudine? Nu există răspuns. Și acest lucru face raportul „Kroll” doar unul dintre instrumentele «escrocheriei secolului» moldovenești”, consideră Bogdan Țîrdea.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?