X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Vicepreședintele CEC a explicat cînd pot fi desfășurate alegerile locale

3 mar. 2015,, 14:30   Politică
5720 1

Vicepreședintele CEC a explicat cînd pot fi desfășurate alegerile locale
Foto: europalibera.org

Alegerile locale din acest an vor putea fi organizate în intervalul de timp 5 iunie – 5 septembrie, susține vicepreședintele Comisiei Electorale Centrale, Ștefan Urîtu. Funcționarul a explicat pentru NOI.md că pe 5 iunie expiră mandatele de patru ani ale aleșilor locali, însă acestea pot fi prelungite cu încă trei luni, în caz de necesitate.

„Situații incerte legate de stabilirea datei alegerilor locale au fost de mai multe ori. Codul electoral prevede că data desfășurării scrutinului se stabilește de Parlament cu 60 de zile înainte de ziua votării. Totodată, mandatele aleșilor locali nu pot fi scurtate, dar pot fi prelungite cu trei luni, în cazul în care sînt aduse argumente plauzibile privind necesitatea acestei prelungiri. CEC va fi pregătit pentru organizarea alegerilor, indiferent dacă scrutinul va avea loc începînd cu data de 5 iunie și pînă la expirarea celor 90 de zile”, a punctat Urîtu.

Vicepreședintele CEC a ezitat să spună ce motive ar putea sta la baza unei eventuale amînări a scrutinului electoral, argumentînd că această decizie revine Parlamentului.

„Argumentele pentru amînarea alegerilor locale sînt mai multe, dar noi nu sîntem în drept să facem politică, este decizia Parlamentului. Noi sîntem responsabili de partea de executare. Acum ne preocupă problema Registrului de stat al alegătorului, încercăm să înlăturăm lacunele înregistrate la alegerile precedente”, a menționat Urîtu.

Anterior, vicepreședintele Parlamentului Liliana Palihovici a anunțat că alegerile locale ar putea fi amînate pînă în octombrie 2015, după implementarea reformei administrativ-teritoriale. Potrivit lui Palihovici, acesta este termenul-limită prevăzut de legislație pentru organizarea scrutinului.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?