Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Cum și-a onorat Coaliția, promisiunile făcute în 2010

23 oct. 2014,, 12:50   Politică
2953 1
Foto: diez.md
Partidele aflate la guvernare au o serie de restanțe în ceea ce privește realizarea promisiunilor făcute în 2010. Concluzia aparține experților ADEPT și se referă la angajamentele asumate în domeniul sănătății și cel social. Datele se referă la ultimii patru ani de activitate a guvernării, informează NOI.md.

Potrivit experților, o parte din promisiunile făcute de PLDM, PD, PL și PLR în campania electorală din 2010, au fost realizate într-o măsură satisfăcătoare, în timp ce altele au fost complet neglijate. Totodată, practic niciun angajament nu a fost realizat excelent, afirmă experții.

În domeniul sănătății, cele mai multe promisiuni au fost lansate de Partidul Democrat, care este urmat în acest clasament de Partidul Liberal și Partidul Liberal Democrat. Printre realizările guvernării, experții ADEPT au remarcat creșterea nivelului de finanțare pentru ocrotirea sănătății, modernizarea instituțiilor medicale, îmbunătățirea serviciilor pentru mame și copii, menținerea la un nivel acceptabil a prețurilor la medicamente.

Marile restanțe ale guvernării țin însă de majorările salariale promise pentru lucrătorii din domeniul medical, care așa și nu au atins un nivel satisfăcător. O altă problemă identificată se referă la discrepanța mare între accesul la servicii medicale în zonele rurale și urbane.

„Continuă exodul de cadre din sistemul de sănătate, s-a redus personalul medical, numărul medicilor de familie. Cu toate că în 2014 au fost operate majorări salariale, considerăm că aceste majorări sînt nesemnificative”, a precizat expertul ADEPT Polina Panainte.

O serie de promisiuni ale guvernării care au rămas neonorate au fost atestate și în domeniul protecției sociale. Este vorba de angajamentul de a majorare a pensiei minime pînă la 1.300 lei, lucru care nu s-a întîmplat. Nici majorarea alocaţiei pentru naşterea copilului pînă la 7.500 lei – 10.000 lei nu a fost realizată. Nu au fost introduse nici modificările ce se referă a scutirea de taxe de stat pentru înregistrarea primei căsătorii.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?