Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4001

Companiile din Moldova s-au confruntat cu cele mai mici probleme la cumpărarea valutei în luna august

22 sep. 2014,, 14:15   Economie
3406 0
Foto: zi.ro

Gradul de acoperire a cererii nete de valută străină din partea agenţilor economici prin oferta netă de valută străină de la persoanele fizice, în luna august 2014, a constituit 100,4%, comparativ cu 97,5% în luna precedent, relatează NOI.md. Potrivit datelor Băncii Naționale a Moldovei, acesta este cel mai înalt grad de acoperire înregistrat de la începutul anului curent.

În aceste condiții, cursul mediu de schimb al monedei naționale față de dolarul SUA s-a apreciat cu 1,3%, comparativ cu cel mediu înregistrat în luna iulie 2014. Deși oferta netă de valută străină de la persoanele fizice s-a micșorat în raport cu iulie 2014 cu 16,4%, aceasta a reușit să acopere cererea netă de valută străină din partea persoanelor juridice, care a înregistrat o reducere lunară de 18,8% - pînă la 194,4 milioane de dolari.

În ceea ce priveşte structura valutară a ofertei nete de valută străină de la persoanele fizice, ponderea majoritară i-a revenit rublei rusești (47,2% comparativ cu 44,7% în iulie 2014), fiind urmată de moneda euro (39,3% comparativ cu 36,6% în iulie 2014) şi de dolarul SUA (12,6% comparativ cu 18,1% în iulie 2014).



0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?