X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3996

Lupu: Acordul cu UE este principala realizare a politicii Republicii Moldova din 1991 pînă în prezent (VIDEO)

28 iul. 2014,, 12:00   Politică
4285 9
Foto: noi.md
Sesiunea care s-a încheiat a fost cea mai semnificativă din actuala legislatură. Constatarea îi aparține președintelui Partidului Democrat din Moldova, Marian Lupu, și a fost făcută în cadrul unui briefing dedicat bilanțului sesiunii de primăvară-vară a Parlamentului.

Potrivit lui, pe parcursul sesiunii încheiate, PDM a avut două priorităţi majore: promovarea şi susţinerea vectorului european şi agenda socială a ţării. Marian Lupu a menţionat că Acordul de asociere cu UE a fost cea mai importantă realizare a Republicii Moldova. "Cred că acesta este cel mai semnificativ rezultat nu doar din legislatura actuală, dar şi din politica internă și externă de la 1991 încoace. Ratificarea acestuia la 2 iulie clarifică definitiv vectorul de politică externă și internă a statului nostru”, a subliniat Marian Lupu. Printre alte realizări strategice ale Parlamentului, preşedintele PDM a numit liberalizarea regimului de vize.

Cît priveşte agenda socială, liderul democraţilor a spus că UE acordă o atenţie deosebită acestui subiect. Totodată, Marian Lupu s-a referit la inițiativele legislative promovate de echipa democrată, care au permis majorarea pensiilor şi salariilor angajaților din domeniile bugetare.

"Au fost dublate suplimentele la pensii. PDM, de asemenea, a contribuit la adoptarea unei decizii privind majorarea salariilor pentru anumite categorii de angajaţi, inclusiv medici, şi a fondului de salarii pentru cadrele didactice. Majorarea salariilor a fost posibilă datorită creşterii indicilor economici în anul trecut", a adăugat Marian Lupu. Printre alte realizări, el a menţionat adoptarea noului Cod al educaţiei şi reforma procuraturii.

Astăzi, 28 iulie, s-a încheiat sesiunea de primăvară-vară a Parlamentului. Deputaţii îşi vor relua activitatea pe 5 septembrie.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?