X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

UE înființează o misiune civilă pentru reforma forțelor de securitate ale Ucrainei

22 iul. 2014,, 16:13   Externe
3919 1
Foto : agerpres.ro
Uniunea Europeană a înființat oficial marți o misiune civilă în Ucraina, destinată să ajute autoritățile de la Kiev să-și reformeze forțele de securitate civilă, îndeosebi poliția, relatează AFP.

Cele 28 de state membre ale UE ''au creat 'Misiunea UE pentru reforma sectorului de securitate civilă din Ucraina' (EUAM Ukraine)'', a indicat Consiliul statelor membre într-un comunicat.

Misiunea, care se înscrie în cadrul acțiunilor întreprinse de către europeni pentru a ajuta Ucraina după decizia sa de a se apropia de UE, va fi lansată formal când vor fi definite capacitățile operaționale.

EUAM Ukraine va avea o durată inițială de doi ani. Misiunea civilă, neînarmată, cu sediul la Kiev, va avea un buget de început de 2,68 milioane de euro.

Sarcina misiunii va fi într-o primă etapă să ajute la elaborarea de noi strategii în materie de securitate și aplicare a reformelor, în coordonare cu Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) și alți parteneri internaționali, a precizat Consiliul.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?