X 
Transnistria stiri: 1424
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Pe drumurile Moldovei se desfășoară operațiuni speciale ale poliției

10 iun. 2014,, 14:10   Societate
18274 12
Foto: noi.md
„La Chișinău și în întreaga țară angajații Inspectoratului de Patrulare, în comun cu cei de la poliția cu destinație specială, desfășoară un șir de acțiuni operative și preventive. Are loc o muncă normală, de rutină, și nu e de ochii lumii, ci anume pentru rezultate. De aceea, în cazul în care automobilul dumneavoastră a fost oprit pentru verificare nu vă faceți griji, or, omul onest nu are de ce se teme”.

Astfel a comentat pentru NOI.md multiplele informații apărute în presă și rețelele de socializare despre verificările neașteptate ale mijloacelor de transport pe drumurile țării, chiar în lipsa unor încălcări, șeful Inspectoratului General de Poliție, Ion Bodrug.

Funcționarul nu a oferit detalii despre operațiune, precizînd că „poliția nu este întotdeauna obligată să anunțe public despre desfășurarea unor sau altor acțiuni, cum a fost în cazul «Nopților albe»”. „În cadrul acestor operațiuni noi nu dorim neapărat să reținem cîți mai mulți șoferi aflați în stare de ebrietate, ci să-i atenționăm o dată în plus să nu urce la volan, chiar dacă au consumat o cantitate mică de alcool”, a precizat Bodrug.

Referindu-se la faptul cît de legală este oprirea mașinii în cazul în care regulile de circulație nu au fost încălcate, șeful Inspectoratului General de Poliție a explicat că angajatul poliției poate avea orice motiv: automobilul oprit seamănă cu o mașină anunțată în căutare sau prezența unor detalii suspecte pe ruta respectivă.

„Pînă la urmă, polițistul poate pur și simplu să se intereseze de starea dumneavoastră de sănătate, să propună ajutor. Bineînțeles, e o noutate pentru noi. De regulă, de poliție lumea se teme și, recunosc, este vina noastră, dar noi intenționăm să spulberăm aceste stereotipuri. Ne vom strădui că șoferii și cetățenii de rînd să nu fugă de noi, ci să apeleze cu încredere la ajutor”, a asigurat Ion Bodrug.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?