Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Veteranul războiului de pe Nistru, Nicolae Besedovschi, acuză instanţele de judecată de legalizarea corupţiei (VIDEO)

13 noi. 2013,, 17:15   Societate
5956 1
Foto: noi.md
Veteranul războiului de pe Nistru, Nicolae Besedovschi, acuză instanţele de judecată din Republica Moldova de "legalizarea corupţiei, săvîrşită de organele vamale".

Nicolae Besedovschi a comunicat miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă la "Infotag", că de aproape 10 ani este lipsit ilegal de proprietate, după ce în anul 2005 a refuzat să dea mită colaboratorilor vamali, în sumă de 1,8 mii euro, pentru a introduce în ţară un microbuz marfar cu anul de fabricaţie 1995.

"Atunci mi s-a refuzat dreptul de a vămui microbuzul sub pretextul că anul de fabricaţie este 1994, şi nu 1995, prin urmare, mijlocul de transport nu poate fi introdus în ţară. În toţi aceşti ani m-am adresat în judecată de nenumărate ori pentru a mi se face dreptate şi a-mi putea recupera proprietatea, însă în zadar", a spus Besedovschi, precizînd că a efectuat numeroase expertize care demonstrează că anul de fabricaţie al maşinii este 1995.

Veteranul susţine că în anul 2005 Curtea Supremă de Justiţie (CSJ) a emis o decizie definitivă şi irevocabilă în cazul unui proces de judecată cu Serviciul Vamal, în care se spune că anul de fabricaţie al mijlocului de transport este 1994.

"În anul 2013, aceeaşi instanţă obligă Întreprinderea "Registru" să emită o decizie care să stabilească faptul că anul de fabricaţie este 1995. Avînd această decizie a CSJ, am depus o cerere la curte pentru revizuirea deciziei din anul 2005 în cazul Serviciului Vamal. Curtea însă, într-un alt complet de judecată, a respins cererea. Prin această decizie, judecătorii curţii legalizează actele de corupţie întreprinse de vameşi. Pentru ca cei care au comis acţiuni de corupţie să nu răspundă în faţa legii, se legalizează corupţia. Este inadmisibil ca aceeaşi instanţă de judecată să emită două decizii diferite pe acelaşi caz", a spus Besedovschi, susținînd că este pedepsit de cei care fac legea în Republica Moldova pentru simplul motiv că nu a dorit să dea mită.

El susţine că s-a adresat de nenumărate ori conducerii ţării şi organelor abilitate cu funcţii de combatere a corupţiei, însă fără rezultat.

"Conferinţa pe care o organizez este un strigăt de disperare faţă de ilegalităţile care se comit în această ţară. Apelez încă o dată la conducerea ţării şi la organismele internaţionale acreditate la Chişinău pentru a interveni şi a mi se face dreptate", a spus sursa citată, precizînd că, în opinia sa, "cei care ajung să-şi caute dreptate în instanţele de judecată din Republica Moldova nu o găsesc niciodată".

Fiind cetăţean român şi avînd în vedere faptul că în Republica Moldova nu-şi poate găsi dreptate, va organiza o conferinţă de presă în România pentru a atenţiona opinia publică internaţională faţă de ilegalităţile care se comit în republică.

De asemenea, veteranul afirmă că se va adresa şi la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?