Transnistria stiri: 1396
Preşedintele stiri: 4043

Recursul BNM împotriva deciziei judecătoriei sectorului Buiucani va fi examinat pe 1 octombrie

19 sep. 2013,, 10:00   Economie
3003 0
Foto : polisos.com
Recursul Băncii Naţionale a Moldovei (BNM) asupra hotărîrii judecătoreşti a sectorului Buiucani, împotriva deciziei Judecătoriei sectorului Buiucani, în dosarul privind acţionarii noi ai Мoldova Аgroindbank (MAIB), va fi examinat de Colegiul Curţii de Apel din Chişinău, la 1 octombrie.

Juristul BNM, Andrei Velicev, a comunicat pentru Agenţia "Infotag" că şedinţa a fost amînată de trei ori.

"Judecătorii au motivat amînarea prin faptul că era perioada concediilor. Însă, în ceea ce priveşte plîngerea noastră, s-a comis deja o încălcare de procedură. În conformitate cu legislaţia în vigoare, ea urma să fie examinată în trei luni. Acest termen expiră pe 25 septembrie. S-a schimbat şi componenţa acţionarilor, care figurau în calitate de învinuiţi în acest caz. O parte din acţionari şi-au vîndut pachetul de acţiuni, care în dosar apare ca "substanţială", a spus el.

Audierea va avea loc fără invitarea părţilor.

BNM a atacat decizia Judecătoriei sectorului Buiucani, care i-a interzis să întreprindă orice acţiuni în privinţa acţionarilor noi ai MAIB cu înregistrare în Marea Britanie, Letonia şi Cipru.

Consiliul de administraţie al BNM încă pe 27 iunie a emis o decizie prin care a declarat "concertate" acţiunile celor cinci companii care au achiziţionat în total 17,2% dintre acţiunile băncii. Conform legislaţiei regulatorul pieţei le va cere acestor acţionari dreptul de deţinere a "cotei considerabile", în caz contrar pachetul urmează să fie comercializat altor investitori.

BNM a depistat semne de "management concentrat" în acţiunile celor cinci acţionari noi ai Мoldova Аgroindbank. Aceasta subînţelege că respectivii au avut o înţelegere preliminară asupra acţiunilor comune de cumpărare a acţiunilor MAIB. Pe 28 iunie Judecătoria sectorului Buiucani al municipiului Chişinău a interzis BNM să emită orice decizii în privinţa acţionarilor noi ai MAIB şi să le blocheze dreptul de vot, dar şi dreptul de desfăşurare a adunării generale a acţionarilor, care a avut loc pe 28 iunie şi la care cu 86,2% dintre acţiunile cu drept de vot, acţionarii "vechi" şi cei "noi" l-au ales ca nou preşedinte al băncii pe Serghei Cebotari, în vîrstă de 49 de ani, anterior prim-vicepreşedinte al MAIB.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?