Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Expert-Grup a prezentat raportul de monitorizare în sistemul bancar

29 sep. 2017,, 17:10   Economie
2348 0

Centrul Analitic Independent "Expert-Grup" a prezentat vineri un nou raport de monitorizare financiară a reformelor în sistemul bancar pentru perioada august-septembrie 2017.


Expertul Eugen Ghileţchi, care a prezentat monitorizarea pe Skype, a menţionat că băncile din Moldova îşi extind gama de servicii oferite la distanţă cu ajutorul aplicaţiilor mobile.

El a spus că rezultatele monitorizării reprezintă o viziune şi o evaluare independentă a procesului de reforme în sectorul bancar, desfăşurate de Banca Naţională a Moldovei (BNM) în parteneriat cu alte instituţii de stat, inclusiv Parlamentul, care adoptă legile şi actele normative necesare.

În context, a fost evidenţiată a doua lectură a unei legi foarte importante privind activitatea bancară, cu ajutorul căreia băncile introduc standardele Basel-3.

Referindu-se la activitatea făcută pentru reformarea sistemului, Ghileţchi a subliniat că reforma se realizează cu sprijinul FMI şi al BERD. În acelaşi timp, expertul a remarcat că, la momentul furtului miliardului din băncile moldoveneşti, Moldova nu a avut un memorandum de cooperare cu FMI.

„Sistemul bancar se reformează cu succes cu participarea autorităţilor de reglementare a pieţei – BNM şi a Comisiei Naţionale pentru Piaţa Financiară (CNPF), precum şi a Parlamentului. Şi dacă una dintre aceste instituţii ale statului se reţine, atunci se constată întîrzieri în procesul de reformare", a spus Ghileţchi.

Potrivit acestuia, utilizarea de către BNM şi CNPF a celor mai bune practici mondiale, în special ale ţărilor Uniunii Europene, este de o importanţă fundamentală pentru reformarea sistemului bancar al Republicii Moldova.

Expertul a subliniat că importantă este şi adoptarea de către BNM a noului regulament pentru administratorii băncilor comerciale.

„Scopul acestui document de reglementare este de a alege în această funcţie responsabilă persoane profesioniste. În procesul de selectare trebuie să fie puse filtre puternice, care să permită numirea unor astfel de manageri la conducerea băncilor, care vor corespunde tuturor criteriilor stabilite de regulator", a spus el.

Monitorizarea a evaluat pozitiv eforturile conducerii BNM în privinţa semnării memorandumurilor de cooperare cu alte instituţii financiare, în special cu băncile centrale din Lituania şi Cipru, precum şi cu Banca pentru Comerţ şi Dezvoltare a Mării Negre.

La prezentarea monitorizării financiare s-a menţionat că BNM oferă băncilor un termen pentru introducerea unor noi prevederi şi cerinţe ale Basel-3. De exemplu, regulamentul pentru administratorii băncilor va intra în vigoare abia în mai 2018.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?