Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3997

Cea mai stilată apariție din ultima vreme a Angelinei Jolie

7 sep. 2017,, 00:30   Externe
2706 0

După despărțirea de Brad Pitt, actrița nu a mai dat atît de multă importanță felului în care arată sau se îmbracă, ba de multe ori chiar a fost surprinsă în haine bătrînicioase, negre, fără un croi care să o avantajeze.

Deși a slăbit destul de mult și are o siluetă fit care i-ar permite să poarte orice ținută sofisticată, ei bine, ea alege haine care par șterse și care nu spun nimic.

Poate că vestimentația actriței a fost în concordanță cu starea sa de spirit, căci a suferit mult fiind departe de Brad Pitt, iar ultimul lucru pe care l-ar fi vrut ar fi fost să iasă în evidență. Recent, Angi pare să se fi redresat stilistic, chiar dacă nu a scăpat încă de capcana monocromiei – se îmbracă în negru, alb și uneori gri.


Cea mai recentă apariție a sa a surprins, nu prin culoare, ci prin croiul pieselor vestimentare. În vîrstă de 42 de ani, Jolie a fost surprinsă marți în cartierul Los Feliz din Los Angeles, Califronia, alături de fiica sa de 9 ani, Vivienne, și de cîinele lor, la un magazin de animale de companie. Și ceea ce a impresionat a fost vestimentația vedetei, îmbrăcată în cenușiu din cap pînă în picioare și cu ochelarii de soare la ochi.

Angie a ales să poarte o pereche de pantaloni palazzo vintage, pantofi și un tricou simplu și lejer, alături de o geantă de stip shopper neagră și o plasă din hîrtie în una dintre mîini. Jolie a fost fermecătoare ca de obicei, fiind surprinsă în ipostaze foarte feminine, în timp ce fiica Vivienne, îmbrăcată într-un tricou roșu cu Micky Mouse, ținea în lesă cîinele familiei. Actrița, mamă a șase copii, și-a făcut apariția și săptămîna trecută, la Festivalul de Film Telluride din Colorado, pentru a-și prezenta filmul, dramă „First They Killed My Father”.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?