Transnistria stiri: 1424
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Dodon: Eu niciodată nu voi da ordin de luptă cu Transnistria

21 aug. 2017,, 18:42   Politică
4279 13

Recent, în mass-media din Moldova și din străinătate au apărut informații privind pregătirea unui nou război în Transnistria.

Președintele și comandantul suprem al Forțelor Armate ale Republicii Moldova, Igor Dodon, a comunicat într-un interviu acordat agenției TASS că califică această zarvă drept o provocare, deoarece în urma inspecției poligonului de la Bulboaca și a altor unități ale armatei moldovenești, a verificării depozitului de arme, locurilor de dislocare a tehnicii militare nu a depistat nicio pregătire pentru război.

„În calitate de președinte și comandant suprem al Forțelor Armate, eu niciodată nu voi da ordin de a folosi forța militară împotriva Transnistriei, a declarat Igor Dodon. Potrivit Constituției, acest lucru nu poate fi făcut fără semnătura președintelui. Sînt convins că nu există premise reale pentru un război în Transnistria. Dar în escaladarea tensiunii în țara noastră sînt interesați politicieni influenți atît de aici, cît și din străinătate. Aceștia sînt cei care se tem să piardă puterea în urma viitoarelor alegeri din anul viitor. Potrivit sondajelor, după opt ani de guvernare dezastruoasă a coaliției partidelor proeuropene, ele au puține șanse de a accede în Parlament”.

Potrivit șefului statului, coaliția de guvernare nu are nevoie de un război complet. Dar o provocare care ar duce la o escaladare a tensiunii în jurul Transnistriei în ajunul alegerilor prezidențiale din Rusia, precum și a campaniei parlamentare în Moldova este o mișcare de cîștig.

„În ultima perioadă sursele mass-media controlate de coaliție sînt pline de mesaje «privind planurile militariste ale Rusiei imperiale», care, declanșînd un război pe Nistru, și-ar dori, chipurile, să ocupe sudul Ucrainei, să răstoarne regimurile proeuropene de la Chișinău și Kiev. Ele sînt ajutate activ de colegii din România care nu sînt interesați în rezolvarea conflictului transnistrean și unificarea țării noastre, pentru că aceasta va pune capăt planurilor lor de anexare a Republicii Moldova. De menționat că oficialii din cadrul Guvernului moldovean care îl acuză pe Rogozin de insulte la adresa sa de parcă ar lua apă în gură atunci cînd colegii lor români vorbesc despre planurile de lichidare a Moldovei și unirea ei cu țara vecină. Eu, de exemplu, niciodată nu am auzit astfel de apeluri din partea conducerii Rusiei. Politicieni care nu doresc restabilirea cooperării Moldovei cu Rusia, soluționarea problemei transnistrene sînt și la Moscova, și la Tiraspol”, a comunicat Igor Dodon.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?