X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Lucrătorii afectați de reorganizarea întreprinderilor de stat

17 aug. 2017,, 17:22   Economie
4345 0

Preconizata reorganizare sau li­chidare a întreprinderilor de stat şi municipale va afecta un număr mare de lucrători.

Chiar şi în cazul respec­tării pe deplin a drepturilor şi inte­reselor de muncă ale salariaţilor, în cele din urmă, unii dintre aceştia vor rămîne fără un loc de lucru. În con­secinţă, rolul sindicatelor este de a monitoriza modul în care vor fi res­pectate procedurile legale.

Un proiect de lege aprobat, zilele trecute, de Guvern prevede reorga­nizarea în decursul a doi ani a în­treprinderilor de stat şi a celor mu­nicipale în societăți pe acțiuni. Mai mult, documentul include și preve­deri legate de dizolvarea benevolă a unor întreprinderi de acest fel, în condițiile în care, în prezent, aproxi­mativ 320 dintre ele nu activează.

Potrivit reprezentanţilor Guvernu­lui, în 2016, autorităţile publice loca­le administrau 550 de întreprinderi municipale, iar autorităţile publice centrale – 250 de unităţi economi­ce de stat. Autorii acestui proiect de lege susţin că scopul lui este de a eficientiza administrarea între­prinderilor de stat şi a celor muni­cipale. Documentul reglementează particularităţile legate de fondarea, funcţionarea şi încetarea activităţii întreprinderilor de stat şi municipa­le, modul de administrare a bunuri­lor transmise acestora, procedura de reorganizare sau dizolvare etc.

Printre noutățile proiectului se numără fixarea unui plafon de mi­nimum 5000 de lei pentru capitalul social al întreprinderilor.


De asemenea, se propune stabilirea unui regim juridic special, cu înregistrare distinctă în evidența contabilă, pentru bu­nurile publice şi cele cu destinaţie socială, astfel încît acestea să nu poată fi înstrăi­nate.

În ceea ce privește conducerea între­prinderilor de stat şi municipale, vor fi ex­tinse atribuţiile consiliului de administra­ţie. Astfel, organul respectiv va determina indicatorii de performanţă ai întreprinderii şi criteriile de evaluare, va aproba planul de afaceri şi va monitoriza executarea acestuia.

Totodată, vor fi suplinite atribuţiile fon­datorilor şi ale administratorilor întreprin­derilor de stat şi municipale. În particular, fondatorul urmează să autorizeze achiziţi­onarea bunurilor a căror valoare o depă­şeşte cu 25 la sută pe cea a activelor nete sau este mai mare de 400 de mii de lei.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?