Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

În urma unui scandal de corupţie primarul din Bruxelles a demisionat

11 iun. 2017,, 10:30   Externe
1911 1

Primarul oraşului Bruxelles, Yvan Mayeur, a demisionat din funcţie, joi, în urma unui scandal de corupţie în care a fost acuzat că a primit mii de euro în mod nejustificat din partea unei organizaţii nonguvernamentale, informează site-ul agenţiei The Associated Press

Mayeur, membru al Partidului Socialist belgian şi primar al Bruxellesului din 2013, ar fi fost implicat într-un sistem de plăţi din partea unor organizaţii care ajută oamenii fără adăpost.

Un raport parlamentar a dezvăluit că Yvan Mayeur a fost plătit cu aproximativ 19.000 de euro pentru a participa la întîlnirile organizaţiei nonguvernamentale Samu Social, care se ocupă cu asistarea persoanelor fără adăpost din capitala Belgiei.

Primarul Bruxelles-ului nu a reuşit să prezinte dovezi că astfel de întîlniri au avut loc vreodată. În acelaşi timp, consiliul de administraţie al organizaţiei Samu Social nu a putut furniza Guvernului belgian nicio dovadă privind întîlnirile sau detalii ale asistenţei oferite de către Mayeur, precizînd doar că unele discuţii au fost telefonice.

Într-un interviu pentru cotidianul Le Soir, Yvan Mayeur, în vîrstă de 57 de ani, nu neagă că a primit bani, dar consideră că sumele nu sînt exagerate.


"Nu am nimic de ascuns. Ofer şi asistenţă socială şi nu este un act caritabil. Este o slujbă adevărată. Recunosc că am primit o sumă netă de 700 de euro pe lună. Pentru unii pot fi mulţi bani, dar există o justificare asociată numărului de sarcini îndeplinite. Toţi banii s-au dus pentru susţinerea acestei cauze şi pentru organizarea volumului de muncă. Sînt surprins de ideea înfiinţării unei comisii de anchetă", a spus Mayeur.

Mai mulţi lideri politici din Belgia i-au cerut demisia lui Yvan Mayeur, inclusiv din cadrul Partidului Socialist.

Elio Di Rupo, fost premier al Belgiei şi fost lider al Partidului Socialist, a declarat că "demisia este necesară".

Potrivit presei belgiene, zeci de mii de euro sînt împărţiţi anual către anumiţi politicieni care susţin organizaţii nonguvernamentale pentru ajutorarea persoanelor nevoiaşe din Bruxelles.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?