Transnistria stiri: 1439
Preşedintele stiri: 4049

Prima Doamnă: Ca soție de președinte, simt că există mari așteptări

2 mai. 2017,, 14:00   Societate
3020 4

De cînd Igor Dodon a devenit președinte de țară, au intervenit schimbări nu doar la conducerea țării, dar și în familia Dodon.

Prima Doamnă, Galina Dodon, în cadrul unui interviu pentru portalul Tribuna.md, a spus ce s-a schimbat pentru sine, dar și pentru toată familia.

„A apărut senzația unei responsabilități enorme. Deși soțul este cel implicat în treburile statului, mi s-a transmis și mie o parte din răspunderea care îi revine. Ca soție de președinte, simt că există mari așteptări, văd cît de grave sînt problemele din țară, care trebuie rezolvate, înțeleg că soțul are nevoie de o susținere morală în familie, de un cămin cald acasă”, a mărturisit ea.

Galina Dodon a spus că această funcție a soțului a adus în familie o anumită stare de încordare. „Încă ne acomodăm cu ea, încercăm să învățăm să trăim într-un nou ritm, oarecum mai în văzul publicului, or, eu nu am avut niciodată ambiția de a deveni o persoană publică și acest rol puțin mă jenează”, a dezvăluit Prima Doamnă.

Totodată, soția președintelui a spus că, de cînd este în noua funcție, Igor Dodon are tot mai puțin timp pentru familie. „El este foarte atașat de familie, de părinți, de copii. Chiar fiind lider de partid, obișnuiam să plecăm la țară la sfîrșit de săptămînă, la părinții lui sau ai mei. O făcea și pentru copii, pentru a-i scoate la aer curat, în pădure, la pescuit. Acum are și mai puțin timp pentru asta, dar totuși profită de fiecare clipă liberă pentru a fi alături de noi”, a subliniat Galina Dodon.

Prima Doamnă a recunoscut că noua postură a sa îi permite să acorde mai multă atenție și mai mult ajutor familiilor și mamelor cu mulți copii. „Eu însămi, ca mamă a trei feciori, înțeleg prea bine cum e să te ocupi de creșterea și educația copiilor, și îmi pot da seama cît de greu le este familiilor nevoiașe și mamelor solitare. Iată de ce am profitat, într-un fel, de postura mea publică, pentru a mă implica în ajutorarea lor. E un fel de oportunitate care împovărează, dar și oferă un sentiment de utilitate și de bucurie în urma sprijinului acordat”, a spus doamna Dodon.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce vor duce modificările la Codului Penal privind extinderea noțiunii de ”trădare de patrie”?