X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Veniturile bugetului de stat au crescut cu 26,8%

28 apr. 2017,, 16:30   Economie
2091 0

În primul trimestru al acestui an veniturile bugetului de stat al Moldovei s-au majorat cu 1,637 miliarde de lei (26,8%) comparativ cu perioada similară a anului 2016.

Acestea au constituit 7,746 miliarde de lei ($397,2 mil.)

Potrivit datelor Ministerului Finanţelor, acest lucru este determinat de faptul că veniturile principale s-au majorat cu 1,693 mld. lei (28,2%), pînă la 7,701 mld. lei. În acelaşi timp, încasările din proiectele finanţate din surse externe s-au redus cu 55,5% (56,2 mil. lei), pînă la 45,1 mil. lei.

Peste jumătate dintre venituri au fost asigurate de Serviciul Vamal – 4,59 mld. lei (+30,4%). Veniturile administrate de Serviciul Fiscal de Stat s-au majorat cu 23,3%, pînă la 3,545 mld. lei.

În structura veniturilor, un rol important îl deţine TVA – 3,613 mld. lei (+24,8%), impozitul pe venit - 1,728 mil. lei (+22,1%) şi accizele - 1,329 mil. lei (+49,9%). În acelaşi timp, în ianuarie Ministerul Finanţelor a restituit agenţilor economici 708,8 mil. lei pentru accize şi TVA, comparativ cu 681,4 mil. lei în anul trecut. Ministerul afirmă că se menţine ritmul de restituire zilnică, fără reţinerea acestora, fapt ce contribuie la crearea condiţiilor favorabile pentru activitatea normală a agenţilor economici.

Cheltuielile bugetului au crescut într-un an cu 25,7% şi la începutul lunii aprilie au ajuns la aproape 8,425 mld. lei ($432 mil.). Aproape un sfert din cheltuieli (1,997 mld. lei) au fost efectuate pentru protecţia socială. Alocaţiile însă s-au micşorat cu 58,3 mil. lei. Ministerul Finanţelor susţine în acest sens că, în legătură cu acumularea veniturilor proprii de către Casa Naţională de Asigurări Sociale, au fost solicitate mai puţine transferuri de la bugetul de stat pentru acoperirea deficitului bugetului asigurărilor sociale de stat.

Cheltuielile pentru învăţămînt s-au majorat cu 344,1 mil. lei, pînă la 2,046 mld. lei. Pentru ocrotirea sănătăţii cheltuielile s-au majorat cu 344,1 mil. lei, pînă la 2,046 mld. lei. Cheltuielile pentru "servicii de stat cu destinaţie generală au crescut cu 272,2 mil. lei, iar pentru "servicii în domeniul economiei" – cu 629,6 mil. lei.

Cele mai puţine alocaţii de stat au fost efectuate către protecţia mediului, fiind micşorate cu o treime, pînă la 24,43 mil. lei.

Deficitul bugetului de stat a depăşit 678,8 mil. lei comparativ cu 595 mil. lei în anul precedent.

Soldurile mijloacelor băneşti în conturile bugetului de stat, comparativ cu începutul anului, s-au micşorat cu 521,7 mil. lei şi la sfîrşitul lunii martie au constituit 3,819 mld. lei, dintre care 1,093 mld. lei - la proiecte finanţate din surse externe.

Ţinînd cont de bugetele locale, de bugetul asigurărilor sociale şi de fondurile asigurării obligatorii de asistenţă medicală, executarea bugetului public naţional arată mai bine. Veniturile au constituit 11,993 mld. lei, iar cheltuielile sînt doar cu 267,5 mil. lei mai mari.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?