Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3996

Oamenii de știință prezic schimbări climatice catastrofale în 2017

28 mar. 2017,, 05:00   Ştiinţă şi IT
3004 0

Specialiștii de la Organizația Meteorologică Mondială îndeamnă populația Pămîntului să fie pregătită pentru faptul că în noul an schimbările de climă vor continua și chiar ar putea să capete un efect catastrofal.

Meteorologii nu pot prezice ce fel de intemperii vor amenința omenirea în 2017. Cu toate acestea, ei s-a arătat convinși că probabilitatea calamităților naturale este mai mare decît oricînd.

În cadrul recentei reuniuni a meteorologilor din Elveția au fost prezentate rapoartele, care conțin informații cu privire la trendul ascendent al schimbărilor climatice de pe planeta noastră. Astfel, anul trecut locuitorii Terrei au fost martori ai ploilor abundente care au lovit California pentru prima oară în 16 ani, ai secetei fără precedent, care a cuprins, în principal, zonele bogate în apă din Brazilia, precum și ai incendiilor devastatoare din Canada, care abia de nu au distrus cîteva orașe mici. Panică au provocat și cutremurele din Italia centrală. Cu toate acestea, noul an ar putea depăși cu ușurință anul 2016 după proporția dezastrelor naturale.

Din păcate, oamenii de știință care s-au întrunit la Geneva nu ne pot spune în amănunte la ce anume cataclisme să ne așteptăm în anul 2017 - uragane, inundații catastrofale sau vortex polar, sau vice-versa, la secete și incendii de pădure uriașe.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?