X 
Transnistria stiri: 1424
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Trump: Germania datorează sume mari Statelor Unite şi NATO

18 mar. 2017,, 17:30   Externe
3689 1

Preşedintele american, Donald Trump, susţine că, în pofida relatărilor presei care ar răspîndi "ştiri false", a avut o întrevedere "minunată" cu Angela Merkel, cancelarul Germaniei, afirmînd însă că Berlinul ar datora sume mari Alianţei Nord-Atlantice şi Statelor Unite pentru apărare.

"În pofida a ceea ce aţi auzit de la presa de ştiri false, am avut o întrevedere minunată cu Angela Merkel, cancelarul Germaniei. Cu toate acestea, Germania datorează sume mari de bani Alianţei Nord-Atlantice şi Statelor Unite; trebuie plătit mai mult pentru apărarea puternică şi foarte scumpă de care beneficiază Germania", a transmis Donald Trump sâmbătă prin Twitter.

Vineri, Donald Trump nu a auzit ori a părut să ignore solicitarea unui fotoreporter şi întrebarea cancelarului german, Angela Merkel, de a da mîna pentru o fotografie oficială în Biroul Oval de la Casa Albă, situaţie care a generat speculaţii că întrevederea nu a decurs foarte bine.

În conferinţa de presă comună, Donald Trump a reluat tema contribuţiilor proporţionale la bugetul Alianţei Nord-Atlantice, remarcînd că există multe ţări care datorează "sume vaste" la bugetul NATO.

"Aceste naţiuni trebuie să plătească ceea ce datorează", a insistat Trump. Germania nu a atins încă nivelul unui buget al apărării de 2% din PIB, iar Guvernul Angela Merkel a semnalat în mai multe rînduri că acest cuantum nu va fi atins curînd.

"I-am reiterat cancelarului Merkel susţinerea mea puternică pentru NATO, precum şi necesitatea ca aliaţii NATO să achite propriile contribuţii, în mod corect, în materie de apărare", a subliniat Trump vineri.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?