X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

În Moldova volumul vînzărilor din serviciile de acces la Internet, în anul 2013, va creşte cu 15% - pînă la 1 miliard de lei

16 apr. 2013,, 10:40   Economie
3171 0
Foto: evz.ro
În Republica Moldova volumul total al vînzărilor din serviciile de acces la Internet fix şi de acces dedicat la Internet mobil, în anul 2013, va creşte cu 15% şi va depăşi pragul de 1 mld. de lei. O afirmaţie în acest sens a făcut directorul Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei (ANRCETI), Sergiu Sîtnic. Potrivit lui Sîtnic, numărul abonaţilor la serviciile de acces la Internet fix va spori cu 17% şi va alcătui peste 480 mii, iar numărul celor care utilizează accesul dedicat la Internet mobil va creşte cu 20% şi va atinge cifra de 214 mii. Astfel, rata de penetrare a serviciilor de acces la Internet fix la 100 de locuitori va atinge 13,5%, iar a serviciilor de acces dedicat la Internet mobil - 6%.

Sergiu Sîtnic a menţionat că, în anul 2012, volumul total al vînzărilor din serviciile de acces la Internet fix şi de acces dedicat la Internet mobil a însumat 883,2 mil. lei. În anul 2012, numărul de abonaţi la serviciile de acces la Internet fix a sporit, faţă de 2011, cu 17,5% şi a totalizat 417,2 mii, iar numărul celor care utilizează accesul dedicat la Internet mobil s-a majorat cu circa 43% şi a însumat 178,5 mii. Potrivit directorului ANRCETI, din punct de vedere al utilizării reţelei globale, numărul total de 595,7 mii de abonaţi la serviciile de acces la Internet fix şi mobil poate fi dublat sau chiar triplet, deoarece serviciile incluse într-un abonament sînt, de regulă, utilizate de două sau chiar trei persoane.

Sergiu Sîtnic a subliniat că, în anul 2012, piaţa serviciilor de acces la Internet la puncte fixe şi mobile în Moldova, al doilea an consecutiv, s-a clasat pe primul loc în topul celor mai dinamice pieţe din sectorul comunicaţiilor electronice, ea fiind în prezent unul din principalele motoare ale edificării societăţii informaţionale din republică. Sergiu Sîtnic a menţionat că trendul ascendent de dezvoltare a pieţei serviciilor de acces la Internet este determinat de sporirea influenţei reţelei globale asupra tuturor sferelor de activitate umană, de creşterea rapidă a cererii de noi servicii electronice pentru cetăţeni, dar şi de intensificarea concurenţei între furnizorii acestor servicii. El a precizat că, în anul 2012, operatorii de comunicaţii mobile au asigurat creşteri semnificative ale ariei de acoperire a teritoriului şi populaţiei cu reţele 3G şi au sporit viteza de acces la Internet mobil, iar operatorii de reţele fixe au pus accentul pe aplicarea tehnologiilor de acces la Internet prin fibră optică, care asigură calitate şi viteze ridicate de acces la reţeaua globală.

Sergiu Sîtnic a remarcat că, potrivit site-ului specializat www.netindex.com, viteza medie de acces la Internet în Moldova este de circa 22 Mbps, rezultat care situează ţara noastră pe locul 20 în lume, înaintea Ucrainei care deţine locul 28 (17,7 Mbps) şi după România care se află pe locul 12 (28,2 Mbps).



0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?