Transnistria stiri: 1424
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Kremlinul va intensifica dezinformarea în UE

25 ian. 2017,, 19:00   Externe
3012 0

Lideri politici şi servicii de informaţii celebre avertizează că Rusia îşi va intensifica acţiunile de dezinformare şi manipulare în acest an, concentrîndu-se în special pe slăbirea Europei.

În ultimul discurs în calitate de vicepreşedinte al Statelor Unite, Joe Biden a ţinut să adreseze un avertisment Europei asupra pericolului care o pîndeşte dinspre Kremlin. El a atras atenţia că Moscova va încerca să influenţeze alegerile care urmează să aibă loc în acest an în Europa, aşa cum a făcut anul trecut în Statele Unite. În opinia sa, scopul actualei puteri din Rusia este de a înlocui comunitatea internaţională de democraţii cu politicile puterilor regionale, iar paşii săi în această direcţie presupun, între altele, subminarea Uniunii Europene (UE) şi semănarea discordiei între ţările occidentale.

„Sub preşedintele Putin, Rusia lucrează cu fiecare instrument de care dispune pentru a discredita proiectul european, a testa fisurile naţiunilor occidentale şi a se reveni la o politică definită de sfere de influenţă“, a declarat Biden, la Forumul Economic Mondial de la Davos, în Elveţia.

Acest avertisment a urmat altor două venite din Marea Britanie şi Germania.

În contextul alegerilor din Statele Unite, desfăşurate în noiembrie anul trecut, şeful agenţiei britanice de contrainformaţii şi securitate internă MI5, Andrew Parker, a ţinut să aducă în atenţia publicului metodele Rusiei împotriva Occidentului.

Moscova „se sprijină pe toată gama sa de organe de stat şi pe toată puterea sa pentru a-şi promova politica externă din ce în ce mai agresivă. Aceasta cuprinde propaganda, spionajul, subversiunea şi atacurile cibernetice“, a explicat şeful MI5 pentru „The Guardian“.

Rusia acţionează în toată Europa -Andrew Parker, şeful MI5


La rîndul său, noul director al serviciului federal german de informaţii BND, Bruno Kahl, a spus pentru „Sueddeutsche Zeitung“ că există indicii potrivit cărora hackeri ruşi vor viza alegerile din Europa, în scopul de a produce „incertitudine“.

„Strategia Rusiei este de a slăbi UE prin tot felul de activităţi - de la încălcări ale spaţiului aerian, la campanii de dezinformare, atacuri cibernetice şi interferenţe în procesele politice“, a rezumat Donald Tusk, preşedintele Consiliului European, într-o declaraţie menită a arăta că UE conştientizează pericolele care planează asupra sa.

Cum funcţionează propaganda rusă

Pe fondul acestor temeri, UE a lansat în septembrie 2015 un grup de lucru însărcinat cu combaterea propagandei. Numit East StratCom Task Force şi format din 11 experţi în comunicare vorbitori de rusă, grupul depistează dezinformările şi manipulările susceptibile să servească intereselor Rusiei, fie că este vorba despre conflictul din Ucraina, criza migraţiei sau atentatele din Europa. În 15 luni de activitate, East StratCom Task Force, care dispune de un site, numit euvsdisinfo.eu, a identificat 2.500 de exemple în 18 limbi „de istorii care contrazic fapte disponibile public“.

De cele mai multe ori, ştirile sînt publicate iniţial pe posturi ale Kremlinului, precum Russia Today şi Sputnik, care dispun de secţiuni în diverse limbi, şi transmise apoi pe o reţea de site-uri mai mici. Uneori, ştirile sînt preluate de pe site-uri mici, majoritatea din Europa Centrală, şi umflate de canalele oficiale ruse, precizează o sursă din cadrul Serviciului European de Acţiune Externă (SEAE).

O atenţie sporită a fost acordată referendumului privind ieşirea Marii Britanii din UE, alegerilor din Statele Unite şi din Austria, dar şi denigrării unor personalităţi, afirmă sursa sus-menţionată.

Angela Merkel, ţinta favorită a propagandei ruseşti

Anul trecut, cancelarul german Angela Merkel a fost ţinta favorită a dezinformării puse la cale de Rusia, a menţionat oficialul din cadrul SEAE.

După agresiunile sexuale comise la Koln la Revelionul din 2016 şi atribuite unor migranţi, „dezinformarea s-a concentrat asupra Angelei Merkel“, le-a declarat el unor jurnalişti, la Bruxelles.

Ea a fost învinuită de criza migraţiei şi producerea unor atentate, a explicat oficialul european.

Kremlinul nu face decât să genereze confuzie şi să divizeze societatea, a conchis el.

Mizele acestui an

„Campania de dezinformare este o măsură nonmilitară de a urmări scopuri politice“, se poate citi pe site-ul euvsdisinfo.

Odată cu apropierea alegerilor din Olanda, în martie, Franţa, în aprilie şi mai, şi Germania, în septembrie, unitatea europeană de combatere a propagandei se aşteaptă la creşterea dezinformării şi manipulării atât pe canale din Rusia, cât şi pe filiera activiştilor proruşi din Europa.

„Cred că amestecul Rusiei în alegerile din Statele Unite a fost un test. Rusia a avut nevoie să înceapă cu ceva mare. Pentru ţările mai mici, care sînt mai expuse Rusiei, riscul este foarte mare în acest moment“, a avertizat în acest context eurodeputatul lituanian Petras Auštrevičius, recomandând UE să fie mai agilă, potrivit „The Guardian“.

Alegerile parlamentare din Olanda vor avea loc pe 15 martie. Un favorit al Kremlinului este Partidul Libertăţii, condus de populistul de dreapta şi euroscepticul Geert Wilders. Partidul lui Wilders, care dispune de 12 mandate în Parlament, a urcat constant şi ar urma să câştige alegerile din martie, potrivit ultimelor sondaje.

Alegerile prezidenţiale din Franţa sînt programate pe 23 aprilie şi 7 mai. Kremlinul mizează la aceste alegeri pe şefa Frontului Naţional Marine Le Pen, o eurosceptică şi simpatizantă a preşedintelui rus Vladimir Putin. Dar nici conservatorul Francois Fillon, favoritul sondajelor, nu ar deranja Kremlinul, în condiţiile în care acesta a avut mai multe intervenţii măgulitoare la adresa Rusiei.

Alegerile parlamentare din Germania sînt programate pe 24 septembrie. La fel ca anul trecut, Angela Merkel va reprezenta principala ţintă a atacurilor. De cealaltă parte, Alternativa pentru Germania, antimigranţi şi anti-UE, pare să se descurce foarte bine. Ultimele sondaje o creditează cu peste 10%, în condiţiile în care la precedentele alegeri obţinuse 4,7%.

Creşterea bugetului pentru combaterea propagandei ruseşti

Ca urmare a acestor acţiuni, bugetul East StratCom Task Force a fost crescut cu 800.000 de euro, banii fiind redirecţionaţi de la SEAE. Bugetul alocat acestui grup este însă infim în comparaţie cu cel al ruşilor. Oficiali europeni estimează că Guvernul rus injectează un miliard de dolari în mass-media de stat. Nu se ştie nimic despre banii atribuiţi fabricilor de troli, foarte importante în indundarea reţelelor de socializare şi site-urilor de ştiri cu critici la adresa tuturor celor care se opun politicilor Kremlinului.

Cum se răspândeşte rapid o informaţie falsă: cazul bisericii „incendiate“ în Germania

O ştire, care s-a dovedit a fi falsă, a provocat fiori în Germania şi a stârnit un interes deosebit în lume. Responsabil de această faptă este site-ul ultraconservator Breitbart, care a ajutat enorm, prin asemenea metode, la victoria lui Donald Trump în alegerile prezidenţiale din Statele Unite.

„O mulţime de 1.000 de bărbaţi a atacat poliţia, dând foc celei mai vechi biserici din Germania în noaptea de Revelion“, a titrat Breibart, făcând referire la o biserică din Dortmund şi la străini care strigau „Allah Akbar“.

De fapt, Breibart nu făcea decât să deturneze în mod exagerat nişte informaţii publicate în acea noapte de cotidianul regional „Ruhr Nachrichten“ şi să inventeze anumite evenimente.

Potrivit ziarului german, pompierii au anunţat un început de incendiu nepericulos şi care a fost rapid izolat în faţa bisericii.

„Ruhr Nachrichten“ mai scria că s-a scandat de câteva ori „Allah Akbar“, însă scandările erau făcute de un grup de sirieni care sărbătoreau încetarea focului în ţara lor.

Poliţia locală a fost nevoită să publice un comunicat pentru a explica faptele petrecute, mai ales că pe reţelele sociale curgeau deja comentarii injurioase şi apeluri la uciderea musulmanilor.

„Ceea ce este periculos este că aceste mesaje se răspândesc incredibil de repede şi că este foarte dificil să le retragi“, a deplâns situaţia ministrul regional al Justiţiei din Hessa (vest), Eva Kuhne-Hormann.

Potrivit presei germane, Breitbart intenţionează să se extindă în Germania şi în Franţa.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?