A fost majorată limita de vîrstă pentru tineret

A fost majorată limita de vîrstă pentru tineret

Guvernul, la propunerea Ministerului Economiei, a aprobat unele modificări în Programul național de abilitare economică a tinerilor pentru anii 2008-2016, aprobat prin hotărîrea Guvernului nr.664/2008.

Termenul programului – 2016 – a fost extins pînă la sfîrșitul anului 2017. De asemenea, a fost majorată și limita de vîrstă pentru tineri – de la 30 la 35 ani.

Concomitent a fost aprobată o nouă componență a Comitetului pentru coordonarea Programului naţional de abilitare economică a tinerilor. Deoarece pînă în prezent președinte al comitetului respectiv este fostul ministru al economiei Valeriu Lazăr, după care s-au schimbat deja doi miniștri a economiei. De asemenea, a fost reînnoită și componența membrilor Comitetului.

De menționat că, conform Legii cu privire la întreprinderile mici și mijlocii (în conformitate cu care a și fost adoptat programul respectiv și format Comitetul), Guvernul trebuia să constituie Comitetul consultativ pentru întreprinderile mici și mijlocii, care are ca sarcină analiza competitivităţii dezvoltării sectorului ÎMM-urilor, dezvoltarea competenţelor şi spiritului antreprenorial şi înaintarea recomandărilor de îmbunătăţire a mediului de dezvoltare a întreprinderilor mici şi mijlocii. Deci nu un comitet pentru coordonare, ci pentru consultare.

Și acest lucru, poate, nu ar fi atît de principial, dacă ar fi activat și îndeplinit atribuțiile în conformitate cu legea. Deși una este să consulți și alta e să coordonezi. Însă chiar numai după aceste fapte se poate da seama cum nu s-a activat și cum nu au fost motivați tinerii să-și dezvolte capacitățile antreprenoriale în țară și să nu plece peste hotare. Și atunci de ce a mai fost elaborat programul pentru tineri, au fost constituite diverse comitete, dacă acestea nu activează? Evident că acest fapt nu este suficient și justificat.

Principial este că și alte structuri create pentru susținerea IMM-urilor nu lucrează.

Și asta în situația în care sectorul IMM, conform datelor Camerei Înregistrării de Stat, la 1 decembrie 2016, cuprindea 160 de mii de întreprinderi (95,3 mii de SRL-uri, 61,1 mii de întreprinderi individuale și 3,9 mii de cooperative) sau 93,5% din numărul total al întreprinderilor înregistrate. Pe cînd, în conformitate cu informația BNS – doar 49,8 mii de IMM-uri (1,6 mii de întreprinderi mijlocii, 10 mii de întreprinderi mici și 38,2 mii de microîntreprinderi). Statistica nu evidențiază întreprinderile la care vînzările anuale sînt mai mici de 100 de mii de lei. La aceste întreprinderi muncesc 281,4 mii de salariați sau 55,1% din totalul salariaților. Și aceste întreprinderi au 30,8% vînzări din PIB. Aceste întreprinderi sînt cele mai vulnerabile la planificarea și organizarea activității lor. Și anume din aceste considerente ele trebuie să fie ajutate și susținute, fapt ce în practică nu-l pot realiza diverse structuri.

De menționat că programul respectiv este destinat pentru tineri în vîrstă de la 18 pînă la 30 ani, care au intenția: să-și dezvolte o afacere, inclusiv în localitățile rurale, să asigure noi locuri de muncă.

De menționat că tinerii constituie o categorie socială de vîrstă specială, cu un anumit statut în societate, care presupune trecerea de la copilărie și tinerețe la responsabilitate socială. Unii cercetători percep tineretul drept o colectivitate de tineri cărora societatea le prezintă posibilitatea să se afirme social, asigurînd pentru ei unele facilități, dar limitînd pentru ei sfera de implicare în viața socială. Limitele de vîrstă, care permit atribuirea la categoria de tineri, diferă de la o țară la alta. Limita inferioară de vîrstă pentru tineri este de 14-16 ani, cea superioară – de 25-35 de ani. Totodată, unii specialiști susțin că pînă la 45 de ani omul trebuie considerat tînăr, de la 45 pînă la 59 – matur, de la 60 pînă la 74 – vîrstnic, iar de la 90 ani în sus – longeviv.

În raport cu femeile există o altă abordare – unei femei cu vîrsta de pînă la 45 de ani se obișnuiește să i se adreseze ca unei domnișoare. Dar în zilele noaste mai întîlnim (deocamdată) și ”bătrîni tineri”.
 

Ați găsit eroarea în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Comentarii Adăugați un comentariu0 comentariu

captcha

Întrebarea zilei Toate

load