X 

Procuratura Generală

Mama lui Igor Dodon a fost citată la Procuratură
13 iul. 2022,, 14:48  
Mama lui Igor Dodon a fost citată la ProcuraturăPSRM anunță că mama fostului președinte Igor Dodon a fost citată de la Procuratură, fapt pentru care formațiunea și-a exprimat profunda indignare. Socialiștii au cerut guvernării să revină în cadrul legal și să înceteze presiunile asupra membrilor familiilor oponenților politici.
A fost semnat Acordul de lucru privind cooperarea dintre Procuratura Generală și Parchetul European
13 iul. 2022,, 13:16  
A fost semnat Acordul de lucru privind cooperarea dintre Procuratura Generală și Parchetul EuropeanConducerea Procuraturii Generale, Procuraturii Anticorupție și PCCOCS, s-a întîlnit astăzi cu procurorul-șef al Parchetului European, Laura Codruța Kövesi, aflată în vizită de lucru la Chișinău. În cadrul întrevederii, părțile au vorbit despre evoluțiile înregistrate în procesul de investigare a cazurilor
Pretora sectorului Ciocana ajunge din nou pe banca acuzațiilor
12 iul. 2022,, 15:36  
Pretora sectorului Ciocana ajunge din nou pe banca acuzațiilorPretora sectorului Ciocana al Capitalei Sinilga Școlnic ajunge din nou pe banca acuzaților după ce procurorii au reluat dosarul penal pentru corupere pasivă în care funcționara este vizată. Solicitată de Ziarul de Gardă, procurora Mariana Cherpec, responsabilă de comunicare din cadrul Procuraturii Generale (P
Kovesi va semna un acord de lucru cu Procuratura Generală a Moldovei
11 iul. 2022,, 21:45  
Kovesi va semna un acord de lucru cu Procuratura Generală a MoldoveiProcurorul şef european, Laura Codruţa Kovesi, va efectua o vizită la Chişinău, unde va semna un acord cu Procuratura Generală. După cum a comunicat pentru Infotag Delegaţia UE în Moldova, în cadrul vizitei, care începe marţi, 12 iulie, Kovesi se va întîlni cu preşedintele Maia Sandu, premierul Natalia Gav
Dorin Chirtoacă vrea demisia lui RobuCum comentează Procuratura
11 iul. 2022,, 16:28  
Dorin Chirtoacă vrea demisia lui Robu.Cum comentează ProcuraturaFostul primar al capitalei, Dorin Chirtoacă, cere demisia Procurorului General interimar, Dumitru Robu. Acesta a depus o sesizare la Consiliul Superior al Procurorilor în care indică un șir de ilegalități pe care le-ar fi comis Dumitru Robu și cere Consiliului să admită cererea, iar Procurorul General inte
Contrabanda cu peste 750000 țigări investigată de procurori și ofițerii vamali
7 iul. 2022,, 13:25  
Contrabanda cu peste 750.000 țigări, investigată de procurori și ofițerii vamaliProcuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale continuă investigarea cazului de contrabandă, anunțat în iunie curent, care implică participarea persoanelor publice și a coducătorilor unor companii, ce se referă la trecerea ilegală prin vamă a 750.000 țigări destinate statelor UE.
A fost pornită o urmărire penală în urma alertelor cu bombă de ieri
6 iul. 2022,, 13:58  
A fost pornită o urmărire penală în urma alertelor cu bombă de ieriProcuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), de comun cu Inspectoratul Național de Investigații din cadrul Poliției, investighează denunțurile false din ziua de marți, 5 iulie 2022, privind atentate cu bombă în capitală și republică. Denunțurile au fost trimise de pe
Stoianoglo spune că este victima unei comenzi politice coordonată de persoane din fruntea statului
6 iul. 2022,, 11:35  
Stoianoglo spune că este victima unei comenzi politice, coordonată de persoane din fruntea statuluiAlexandr Stoianoglo, Procuror general suspendat, crede că este victima unei comenzi politice, care este executată în cîrdășie cu responsabili din cadrul Procuraturii Generale și primele persoane în stat. Se întîmplă la mai bine de jumătate de an de cînd Stoianoglo a fost suspendat din funcție și plasat în are
Un nou episod din dosarul penal denumit generic Frauda bancară terminat
4 iul. 2022,, 10:02  
Un nou episod din dosarul penal denumit generic „Frauda bancară”, terminatProcuratura Anticorupţie informează despre terminarea unui nou episod din dosarul penal denumit generic „Frauda bancară”. În cadrul acestui episod sînt vizaţi un ex-guvernator şi doi ex-viceguvernatori al Băncii Naţionale a Moldovei (BNM). Aceştia sînt învinuiţi de complicitate la săvîrşirea infracţiunii d
Procuratura sa autosesizat și anunță despre maltratarea a 2 militari în termen
2 iul. 2022,, 09:45  
Procuratura s-a autosesizat și anunță despre maltratarea a 2 militari în termenProcuratura s-a autosesizat în privința scrisorii care a fost trimisă de către militarii din Bălți, lui Vladimir Voronin. După informațiile apărute despre pretinsele ilegalități din cadrul Brigăzii nr.1 Infanterie Motorizată din Bălți, din partea superiorilor față de soldați, ce țin de condițiile și modul în
Jizdan a fost citat la PCCOCS și urmează să fie audiat de procurori
30 iun. 2022,, 12:41  
Jizdan a fost citat la PCCOCS și urmează să fie audiat de procuroriFostul ministru al Afacerilor Interne Alexandru Jizdan a fost citat azi la Procuratura pentru Combaterii Crimelor Organizate și Cauze Speciale. Informația a fost confirmată de procurora Mariana Cherpec, responsabilă de comunicarea la Procuratura Generale. „Domnul Jizdan a fost citat pentru astazi la ora 11
Robu Bunuri în valoare de 15 miliarde de lei ce aparțin lui Plahotniuc au fost puse susb sechestru
30 iun. 2022,, 10:04  
Robu: "Bunuri în valoare de 1,5 miliarde de lei ce aparțin lui Plahotniuc au fost puse susb sechestru"Procurorul general interimar, Dumitru Robu, susține că pînă în prezent a fost aplicat sechestru pe bunurile lui Vladimir Plahotniuc în valoare de 1,5 miliarde de lei. Declarația a fost făcută în cadrul emisiunii „Secretele Puterii” de la Jurnal TV. Procurorul Robu a mai afirmat că sechestre urmează a fi ap
Cum a ajuns Robu procuror general interimar în 2019
30 iun. 2022,, 07:24  
Cum a ajuns Robu procuror general interimar în 2019Dumitru Robu, actualul procuror general interimar, spune că nu știe de cine a fost propus la această funcție în 2019. În cadrul emisiunii „Secretele Puterii”, acesta a spus că a fost destul de cunoscut în rîndul colegilor săi, nu și în rîndul deputaților sau societății, transmite Noi.md cu referire la Știr
A fost stabilită data primei ședințe de judecată în dosarul Ruslan Popov
24 iun. 2022,, 16:36  
A fost stabilită data primei ședințe de judecată în dosarul Ruslan PopovMagistrații au stabilit prima ședință de judecată în dosarul ex-Adjunctului Procurorului General suspendat. Procuratura Anticorupție informează că, magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani au fixat prima ședință de judecată în care este vizat un fost adjunct al Procurorului General suspendat, înv
Precizările Procuraturii privind sechestrul aplicat în dosarul lui Dodon
23 iun. 2022,, 17:36  
Precizările Procuraturii privind sechestrul aplicat în dosarul lui DodonAstăzi, 23 iunie, ex-președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, care deține calitatea procesuală de învinuit în cauza penală, a fost citat la Procuratura Anticorupție , pentru a-i fi înmînată copia hotărîrii cu privire la punerea sub sechestru a bunurilor, care constituie obiectul anchetei efectuate. În
CSP anunță concurs pentru suplinirea mai multor posturi vacante în cadrul Procuraturii
23 iun. 2022,, 06:40  
CSP anunță concurs pentru suplinirea mai multor posturi vacante în cadrul ProcuraturiiZeci de funcții vacante, inclusiv de conducere, în Procuraturile din țară. Consiliul Superior al Procurorilor a anunțat un nou concurs și condițiile de participare. Totodată, instituția anunță și despre concursuri pentru promovarea procurorilor în mai multe funcții de procuror în Procuraturile specializate
Ordinul privind numirea Veronicăi Dragalin la șefia Procuraturii Anticorupție încă nu a fost semnat
13 iun. 2022,, 11:49  
Ordinul privind numirea Veronicăi Dragalin la șefia Procuraturii Anticorupție încă nu a fost semnatLa aproape o săptămînă după ce Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) a desemnat-o cîștigătoare pe Veronica Dragalin în funcția de procuroră-șefă a Procuraturii Anticorupție (PA), ordinul de numire a acesteia încă nu a fost semnat de procurorul general interimar, Dumitru Robu. „Nu am semnat ordinul de nu
Doi bărbați printre care un polițist trimiși în judecată pentru răpirea a două minore
2 iun. 2022,, 14:15  
Doi bărbați, printre care un polițist, trimiși în judecată pentru răpirea a două minoreProcuratura a expediat în instanță cauza penale de învinuire a doi bărbați, învinuiți în săvîrșirea infracțiunii de răpire a două persoane și hărțuire sexuală. Bărbații vizați, au vîrsta de 29 ani și respectiv 30 ani, locuitori ai municipiului Chișinău, iar unul dintre ei este angajat al poliției din capit
Procurorii și anchetatorii moldoveni consultați de Institutul Basel pentru Guvernanță din Elveția
1 iun. 2022,, 17:28  
Procurorii și anchetatorii moldoveni, consultați de Institutul Basel pentru Guvernanță din Elveția„Procuratura Generală a Republicii Moldova și Institutul Basel pentru Guvernanță din Elveția (în continuare Institutul), au semnat Acordul de Consultanță, care are drept scop furnizarea de servicii de consultanță”, se anunță într-un comunicat al PG, transmite unimedia. Printre obiectivele Acordului de Cons
Tauber este așteptată la ora 1000 la Procuratura Generală
27 mai. 2022,, 08:44  
Tauber este așteptată, la ora 10:00, la Procuratura Generală Deputatul Partidului „ȘOR” Marina Tauber este așteptată la Procuratura Generală pentru a fi audiată în dosarul în care este vizată. Ea a fost citată pentru ora 10:00. Declarația a fost făcută de procurorul general interimar, Dumitru Robu. “Dacă nu se prezintă, urmează a fi dispusă aducerea silită în fața p
Marina Tauber este așteptată mîine la Procuratura Generală
26 mai. 2022,, 14:53  
Marina Tauber este așteptată mîine la Procuratura Generală Deputatul Marina Tauber este așteptată mîine la Procuratură pentru a fi audiată în dosarul în care este vizată. Ea a fost citată pentru ora 10:00. Declarația a fost făcută de procurorul general interimar, Dumitru Robu. Asta după ce, Parlamentul a susținut cererile lui Robu privind ridicarea imunității.
Dosarul Stoianoglo Verdictul a fost pronunțat
25 mai. 2022,, 19:31  
«Dosarul Stoianoglo»: Verdictul a fost pronunțatVerificarea activității de serviciu a lui Alexandr Stoianoglo, procurorul general suspendat din funcție, s-a încheiat peste mai bine de jumătate de an după demararea acestei proceduri. Majoritatea observatorilor au prognozat rezultatul nefavorabil mult înainte ca acesta să fie anunțat, dat fiind că inițiat
Stamate vine cu precizări despre candidata Dragalin Nui va fi ușor sper că știe unde vine
24 mai. 2022,, 11:09  
Stamate vine cu precizări, despre candidata Dragalin: ”Nu-i va fi ușor, sper că știe unde vine”Președinta Comisiei Juridice a Parlamentului, Olesea Stamate, a venit cu precizări despre candidata la șefia Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin. Nu-i va fi ușor, sper că știe unde vine, șmecheri vor fi mulți care vor încerca să o păcălească, este indiscutabil, iar dacă are priceperea să verifice
Stoianoglo despre cine ar putea fi noul procuror general
23 mai. 2022,, 11:51  
Stoianoglo, despre cine ar putea fi noul procuror generalProcurorul general suspendat, Alexandr Stoianoglo, a spus cine crede că îi va lua locul în fruntea Procuraturii Generale, după ce comisia de evaluare i-a dat calificativul „nesatisfăcător”. „Pentru mine este important ca viitorul procurorul general să fie o persoană care poate consolida efectivul procuratu
Groza despre Dragalin A spus că nu va lupta doar ea cu corupția
20 mai. 2022,, 08:15  
Groza, despre Dragalin: A spus că nu va lupta doar ea cu corupțiaVeronica Dragalin este tot mai aproape de șefia Procuraturii Anticorupție. În cadrul eminisiunii ”Cutia Neagră”, Iulian Groza a declarat că Dragalin a avut cel mai puternic mesaj dintre candidați, transmite noi.md cu referire la stiri.
Colet din Spania cu surprize în formă de cocaină în sumă de un milion de lei
18 mai. 2022,, 09:39  
Colet din Spania cu surprize în formă de cocaină în sumă de un milion de leiOamenii legii au reținut un bărbat cu vîrsta de 24 ani, în timp ce transporta spre casă un colet primit din Spania, în care erau camuflate droguri. Inițial, bărbatul declarase că transporta un televizor în interiorul coletului. Însă, urmare a verificărilor, oamenii legii au depistat în interiorul televizor
Diacov a spus cine va fi procuror general
18 mai. 2022,, 09:30  
Diacov a spus cine va fi procuror generalIon Diacov declară că ”următorul procuror general al țării ar urma să fie Veronica Dragalin, care a emigrat în Statele Unite mai mulți ani în urmă”. Veronica Dragalin este fiica Elenei Dragalin, președinta organizației Moldova-AID și cea care organizează în fiecare an tradiționala Convenție moldo-americană
Procuratura a recepționat procesele verbale în privința deputaților care au încălcat legea la 9 mai
16 mai. 2022,, 15:30  
Procuratura a recepționat procesele verbale în privința deputaților care au încălcat legea la 9 maiProcuratura Generală (PG) a recepționat de la Inspectoratul General al Poliției (IGP) procesele verbale în privința celor 17 deputați ai fracțiunii Blocului Comuniștilor și Socialiștilor care au purtat panglica bicoloră „Sfîntul Gheorghe”, interzisă prin lege, în timpul manifestărilor de 9 Mai. „În prezent
Procuratura a pornit un dosar penal privind tragedia din parcul Alunelul
16 mai. 2022,, 11:40  
Procuratura a pornit un dosar penal privind tragedia din parcul AlunelulProcuratura informează că, urmare a autosesizării organului de urmărire penală, la 14 mai 2022 a fost pornită urmărirea penală pe faptul neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare de către persoane publice a obligaţiilor de serviciu ca rezultat al unei atitudini neglijente sau neconştiincioase faţă de
Procuratura Generală informează despre finalizarea procesului de optimizare
3 mai. 2022,, 11:00  
Procuratura Generală informează despre finalizarea procesului de optimizare Procuratura Generală informează despre finalizarea procesului de optimizare a structurii instituției. Procesul de optimizare a fost inițiat la data de 25 ianuarie 2022, urmare a eliberării acordului de către Consiliul Superior al Procurorilor în vederea efectuării modificărilor în structura Procuraturii Ge
Patru tineri reținuți după ce au deposedat mai multe persoane de bunurile procurate
29 apr. 2022,, 11:00  
Patru tineri, reținuți după ce au deposedat mai multe persoane de bunurile procurateMai multe persoane au fost deposedate de telefoane, calculatoare portabile și alte dispozitive electronice scumpe cumpărate de la două magazine, în baza creditelor contractate de la companii de microfinanțare. Schema de escrocherie a ajuns de curînd în atenția oamenilor legii. Astfel, sub conducerea PCCOCS
Robu argumentează cererea de ridicarea a imunității parlamentare în cazul lui Mudreac
21 apr. 2022,, 14:51  
Robu argumentează cererea de ridicarea a imunității parlamentare în cazul lui MudreacLa 21 aprilie, deputații din Parlamentul R. Moldova examinează cererea procurorului general Dumitru Robu, cu privire la ridicarea imunității parlamentare în cazul deputatului Radu Mudreac. Acesta urmează să fie investigat pentru fapte de spălare de bani. Robu argumentează solicitarea la tribuna Parlamentului.
Procuratura sa sesizat după declarațiile lui Odnostalco la emisiunea lui Soloviov
21 apr. 2022,, 14:39  
Procuratura s-a sesizat după declarațiile lui Odnostalco la emisiunea lui SoloviovProcuratura Generală s-a sesizat după declarațiile făcute de deputatul BCS Vladimir Odnostalco la emisiunea luui Vladimir Soloviov. Declarația a fost făcută de procurorul general interimar, Dumitru Robu. „Cînd o să fie acumulate destule probe că dumnealui este implicat în comiterea infracțiunii, atunci o s
Cum comentează Procuratura decizia de clasare a dosarului Vento
13 apr. 2022,, 16:47  
Cum comentează Procuratura decizia de clasare a dosarului "Vento"Procuratura Generală anunță că a fost nevoită să claseze dosarul denumit generic "Vento" în baza hotărîrilor irevocabile ale instanțelor judiciare. "În contextul comentariilor asupra soluțiilor adoptate de către procurori pe dosarul denumit generic „Vento”, Procuratura Generală consideră relevant de a menț
Urmărire penală terminată întrun nou episod al Fraudei Bancare
6 apr. 2022,, 11:46  
Urmărire penală terminată într-un nou episod al „Fraudei Bancare”Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a terminat urmărirea penală, cu remiterea în judecată, a unui nou episod al fraudei bancare, care vizează 27 credite nerambursate Băncii de Economii, în 2014, în sumă de peste 10 miliarde lei. Pe dosarul în care s-a dispus t
Niciun progres în cele 38 de dosare în care Procuratura promitea în 2020 o revizuire studiu
29 mar. 2022,, 17:18  
Niciun progres în cele 38 de dosare în care Procuratura promitea în 2020 o revizuire - studiuÎn Republica Moldova nu a fost înregistrat niciun progres în legătură cu răpirea profesorilor turci. Totodată s-au înregistrat puține progrese în domeniul justiției, cît și în combaterea violenței domestice. În stînga Nistrului continuă să fie înregistrate cazuri de încălcare a drepturilor omului, iar cei car
Procurorul Ruslan Popov a fost demis
29 mar. 2022,, 15:44  
Procurorul Ruslan Popov a fost demisRuslan Popov, adjunctul suspendat al procurorului general suspendat, Alexandr Stoianoglo, a fost demis din funcție. Informația a fost confirmată de procurorul general interimar, Dumitru Robu, pentru Jurnal TV.
Cinci ani de închisoare pentru contrabandă cu țigări
28 mar. 2022,, 16:15  
Cinci ani de închisoare pentru contrabandă cu țigăriUn bărbat de 27 de ani își va petrece următorii cinci ani în închisoare. Acum un an, tînărul a fost prins de grăniceri, avînd asupra lui aproape 200.000 țigări, evaluate la circa 230.000 lei. Fapta a avut loc în aprilie 2021, la punctul de trecere al frontierei din Cuhnești, Glodeni. Atunci, intenția infra
Trei tinere ar putea fi condamnate la închisoare pe viață
28 mar. 2022,, 14:45  
Trei tinere ar putea fi condamnate la închisoare pe viațăTrei tinere au ajuns pe banca acuzaților, după ce ar fi obligat un tînăr de 19 ani și o fată de 16 ani să presteze, de comun, servicii sexuale bărbaților. Potrivit procurorilor, învinuitele-și amenințau victimele cu alungarea din apartamentul în care le-au cazat, dar nu le-au impus o taxă. Exploatarea sexu
A fost numit un nou șef interimar al Oficiului Ciocana al Procuraturii Generale
24 mar. 2022,, 10:37  
A fost numit un nou șef interimar al Oficiului Ciocana al Procuraturii GeneraleConsiliul Superior al Procurorilor (CSP) a desemnat un nou șef interimar al Oficiului Ciocana al Procuraturii Generale, în locul lui Igor Popa – cercetat penal pentru îmbogățire ilicită. Noul șef interimar al Oficiului Ciocana al Procuraturii Generale este Alexandru Nichita, care, pînă în prezent, a ocupat
Un bărbat a fost condamnat pentru săvîrşirea a şapte episoade de şantaj
21 mar. 2022,, 12:00  
Un bărbat a fost condamnat pentru săvîrşirea a şapte episoade de şantajUn bărbat a fost condamnat la închisoare pe un termen de 5 ani, cu executare în penitenciar de tip semiînchis, cu amendă în mărime de 2000 unități convenționale, pentru săvîrşirea a şapte episoade de şantaj. Acuzatorii de stat din cadrul Procuraturii mun. Chișinău au demonstrat că, bărbatul vizat, în perio
Demisie în sistemul Procuraturii
16 mar. 2022,, 14:56  
Demisie în sistemul ProcuraturiiIgor Serbninov și-a dat demisia din funcția de procuror. Informația a fost confirmată pentru Replica Media de procurora de la Procuratura Generală Mariana Cherpec, responsabilă pentru comunicarea cu reprezentanții mass-media.
Procuratura Generală studiază declarațiile unui fost deputat
11 mar. 2022,, 08:00  
Procuratura Generală studiază declarațiile unui fost deputatProcuratura generală studiază declaraţiile fostului deputat, fost lider al Frontului popular creştin democrat, Iurie Roşca, care a făcut apel la război. "Procuratura Generală a acordat atenţie acestor declaraţii, ele sînt studiate, cazul se află în competenţa Procuraturii pentru combaterea corupţiei şi cau
Patru persoane reținute după ce ar fi introdus în țară peste un kg de aur
10 mar. 2022,, 11:30  
Patru persoane, reținute după ce ar fi introdus în țară peste un kg de aur Patru persoane, dintre care un inspector al unui post vamal din Chișinău, au fost reținute de oamenii legii, după ce ar fi încercat să introducă în mod fraudulos, în țară, peste un kilogram de aur, în valoare de peste un milion de lei. Potrivit procurorilor, indivizii au vîrstele cuprinse între 25 și 50 de
Escrocherie de milioane Doi soți din Fălești condamnați după ce au înșelat 29 de persoane
24 feb. 2022,, 15:32  
Escrocherie de milioane: Doi soți din Fălești, condamnați după ce au înșelat 29 de persoaneDoi soți, locuitori ai raionului Fălești, au fost condamnați la închisoare, pe un termen de 11 ani și 6 luni și respectiv 10 ani, pentru escrocherie în proporiții deosebit de mari. Potrivit actului de învinuire, cei doi soți sînt acuzați de faptul că, pe parcursul anilor 2016-2017, urmărind scopul însușiri
Ce spune Procuratura Anticorupție despre Violeta Ivanov surprinsă la un Centru Multifuncțional
22 feb. 2022,, 16:39  
Ce spune Procuratura Anticorupție despre Violeta Ivanov, surprinsă la un Centru MultifuncționalDupă ce, în spațiul public au apărut imagini în care ar fi fost surprinsă ex-deputata Violeta Ivanov, aflată în arest la domiciliu, la un Centru Multifuncțional din Capitală, Procuratura Anticorupție (PA) a venit cu unele prezicări.
Cu ce sau încheiat perchezițiile de la Centrul medicilor de familie Nr3
21 feb. 2022,, 19:11  
Cu ce s-au încheiat perchezițiile de la Centrul medicilor de familie Nr.3 Procurorii au descins în birourile și la domiciliul unui medic din cadrul Centrului medicilor de familie nr.3 de la Botanica din Chișinău. Ce au găsit oamenii legii. În urma perchezițiilor în birourile și la domiciliul medicului suspectat că ar fi comis infracțiuni de fals informatic, procurorii au găsit d
Patru foști deputați recunoscuți în calitate de bănuiți pentru coruperea altor deputați
21 feb. 2022,, 19:01  
Patru foști deputați, recunoscuți în calitate de bănuiți pentru coruperea altor deputațiPatru ex-deputați au fost recunoscuți în calitate de bănuiți pentru coruperea altor deputați din Parlamentul Republicii Moldova. Este vorba de Violeta Ivanov, Artur Reșetnicov, Vladimir Vitiuc și Anatolie Zagorodnîi. Cei patru ex-deputații sînt bănuiți că, în perioada noiembrie 2015 – 21 decembrie 2015, fi
Afacere cu droguri Un bărbat din Căușeni plasat în arest la domiciliu
21 feb. 2022,, 15:51  
Afacere cu droguri: Un bărbat din Căușeni, plasat în arest la domiciliuUn bărbat din Căușeni, în vîrstă de peste 45 ani, a fost plasat în arest la domiciliu după ce ar fi organizat un grup infracțional responsabil de circulația ilegală a drogurilor și tranzitarea ilegală a acestora din Spania în Rusia. Potrivit Procuraturii, faptele infracționale au avut loc în perioada 2016-
Percheziții la Centrul medicilor de familie nr3 din capitală
21 feb. 2022,, 10:34  
Percheziții la Centrul medicilor de familie nr.3 din capitalăPoliția capitalei efectuează în aceste clipe percheziții la Centrul medicilor de familie nr.3 Botanica. Operațiunea are loc într-un dosar pornit pentru falisifcarea certificatelor COVID-19. Procurorul responsabil de comunicarea cu mass-media din cadrul Procuraturii Generale, Mariana Cherpec, a confirmat pe
Procuratura Generală
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997