Inchisoare

Un fost premier a fost condamnat la șase ani de închisoare
5 apr. 2019,, 20:00  
Un fost premier a fost condamnat la șase ani de închisoareFostul prim-ministru al Croației Ivo Sanader a fost arestat joi şi încarcerat după ce Curtea Supremă a agravat pedeapsa sa de 4 ani şi jumătate la 6 ani de închisoare într-un dosar de corupţie. În vîrstă de 65 de ani, Ivo Sanader, şeful guvernului din 2003 pînă în 2009. În primă instanţă, Ivo Sanader a fos
Șeful secției chirurgie a unui spital din Capitală va ajunge după gratii
13 mar. 2019,, 08:39  
Șeful secției chirurgie a unui spital din Capitală va ajunge după gratiiȘeful secției chirurgie a unui spital din Capitală, care a cerut 55.000 de lei de la mai mulţi pacienţi pentru efectuarea operaţiilor, a fost condamnat de instanţa de judecată pentru luare de mită. Conform deciziei, care mai poate fi supusă atacului, medicul va sta un an la puşcărie, iar alţi doi vor fi cu s
Vreau la pușcărie sau Un nou model de detenție
11 mar. 2019,, 18:03  
”Vreau la pușcărie” sau Un nou model de detenție Conform statisticii, în Moldova numărul pușcăriașilor este destul de mare, comparativ cu alte țări europene. În prezent, în departamentul penitenciar continuă reforma complexă, scopul căreia este atribuirea unui aspect european închisorilor noastre. Pentru a înlesni traiul pușcăriașilor și a respecta ceri
Petic ar putea fi condamnat la 4 ani de închisoare Solicitarea procurorilor
28 feb. 2019,, 15:40  
Petic ar putea fi condamnat la 4 ani de închisoare. Solicitarea procurorilorProcurorii cer ca Gheorghe Petic să fie condamnat la patru ani de detenție. De asemenea, acuzatorul cere ca acestuia să i se aplice o amendă în mărime de 650 de unități contravenționale și 65.000 de lei, cheltuieli judiciare, potrivit avocatei acestuia, Angela Istrati. Sentința urmează a fi pronunțată săptămî
Ce despăgubiri a primit un bărbat care a stat pe nedrept 39 de ani în închisoare
25 feb. 2019,, 20:30  
Ce despăgubiri a primit un bărbat care a stat pe nedrept 39 de ani în închisoareCraig Coley, în vîrstă de 71 de ani, a fost condamnat în 1978 la ani grei de închisoare pentru moartea a două persoane: femeia cu care avea o relație, Rhonda Wicht și fiul ei de patru ani, Donald. După 39 de ani petrecuți după grații, autoritățile au descoperit că bărbatul este nevinovat. Oficialii orașul
Avocatul poporului la vizitat pe Platon la închisoare
23 feb. 2019,, 14:27  
Avocatul poporului l-a vizitat pe Platon la închisoareOmbudsmanul Mihail Cotorobai, împreună cu unii angajați ai instituției Avocatul Poporului, l-au vizitat astăzi pe deținutul Veaceslav Platon. Reprezentanții Avocatului Poporului au reușit să intre în celula lui Platon și s-au convins că acesta nu a fost înjunghiat, așa cum s-a speculat în presă.
Un student chinez a ajuns după gratii în SUA pentru o fotografie
9 feb. 2019,, 02:00  
Un student chinez a ajuns după gratii în SUA pentru o fotografieUn student de 20 de ani din China a fost condamnat la un an de închisoare în Statele Unite, după ce a fotografiat o bază militară americană. Instanța din orășelul Key Wrst a decis condamnarea lui Zhao Qianli după ce acesta a fotografiat o importantă bază americană de apărare, scrie CNN. Tînărul ar fi pă
Fugă ca în filme în fața unui tribunal din Franța
28 ian. 2019,, 19:00  
Fugă ca în filme în fața unui tribunal din FranțaUn comando înarmat a atacat o escortă penitenciară luni dimineaţă în faţa tribunalului din Tarascon (Bouches-du-Rhône, departament în sudul Franţei), permiţînd fuga unui deţinut care urma să compară în faţa judecătorului de instrucţie, informează AFP şi La Croix. În jurul orei locale 08:30, trei indivizi î
Ce sa întîmplat în ultima săptămînă în închisorile din țară
21 ian. 2019,, 10:11  
Ce s-a întîmplat în ultima săptămînă în închisorile din țarăSăptămîna trecută, în penitenciare a fost înregistrat un număr de 7016 persoane, 41 - persoane eliberate, 76- reținute și plasate în izolatoarele de urmărire penală, 914 - încadrate benevol în cîmpul muncii. Potrivit planului activităților de educație și asistență psiho-socială, persoanele deținute au benefic
Cîţi deţinuţi avem în închisorile din ţară
15 ian. 2019,, 11:10  
Cîţi deţinuţi avem în închisorile din ţarăÎn închisorile din ţară îşi ispășesc pedeapsa peste 5.700 de deţinuţi, cu 570 mai puţini faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Din numărul total de puşcăriaşi, raportat de Administraţia Naţională a Penitenciarelor, în jur de 40 sînt minori, peste 5000 sînt bărbaţi, iar peste 300 - femei. Mai bine de jumă
Un pensionar de 70 de ani condamnat la închisoare pentru terorism
14 ian. 2019,, 21:00  
Un pensionar de 70 de ani, condamnat la închisoare pentru terorismUn pensionar ceh de 71 de ani a fost condamnat luni la patru ani de închisoare pentru terorism Bătrînul a încercat în 2017 să facă deraieze două trenuri, înscenînd totul ca să se creadă că a fost lucrarea unor migranţi musulmani, a anunţat justiţia din Praga, citată de AFP. ‘Hotărîrea privind vinovăţia nu
În Moldova va apărea o închisoare după standardele internaționale
8 ian. 2019,, 13:16  
În Moldova va apărea o închisoare după standardele internaționaleConstrucția unei noi închisori urmează să înceapă în vara anului 2019, nu departe de Chișinău. Deţinuţii moldoveni pot spera acum să-şi aştepte sentința şi să-şi ispăşească pedeapsa în condiții mai confortabile decît cele pe care le poate oferi instituția penitenciară de proastă faimă nr. 13. Această în
Șevciuk a fost condamnat la 16 ani de închisoare
22 dec. 2018,, 11:26  
Șevciuk a fost condamnat la 16 ani de închisoareEvgheni Șevciuk a fost condamnat la 16 ani de închisoare pentru luare de mită în proporții deosebit de mari și abuz în serviciu. Decizia a fost luată de așa-zisa curte supremă de justiție din regiunea transnistreană. Judecătorii au mai dispus ca fostul lider separatist de la Tiraspol să achite o amendă
Cinci turci care transportau droguri în UE prin Moldova condamnaţi la închisoare
18 dec. 2018,, 14:20  
Cinci turci, care transportau droguri în UE prin Moldova, condamnaţi la închisoareJudecătoria Hîncești, sediul Ialoveni a pronunţat sentinţa în dosarul celor cinci cetățeni turci care transportau droguri în UE prin Moldova. Astfel, aceștia au fost condamnați la pedepse cu închisoare variind de la 11 la 12 ani, cu ispășire în penitenciar de tip închis, și confiscarea mijloacelor de transpor
Închisoare pe viaţă pentru un fost parlamentar
17 dec. 2018,, 20:01  
Închisoare pe viaţă pentru un fost parlamentar Justiţia indiană a condamnat luni la închisoare pe viaţă un fost parlamentar al partidului Congresului, la putere la acea vreme, pentru rolul său în revoltele anti-sikh ce au făcut aproape 3.000 de morţi în 1984, relatează France Presse, potrivit agerpres. Valul de violenţe, concentrate în principal în capita
Ani grei de închisoare pentru șoferul care a accidentat mortal un tînăr şi a fugit
17 dec. 2018,, 12:51  
Ani grei de închisoare pentru șoferul care a accidentat mortal un tînăr şi a fugitUnsprezece ani de închisoare pentru un locuitor al raionului Edineţ, recunoscut culpabil de încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei de către persoana care conduce mijlocul de transport, săvîrşită în stare de ebrietate, soldată cu decesul unei persoane şi părăsirea locului accidentului rutier. Deopotr
Platon condamnat la 25 de ani de închisoare
15 dec. 2018,, 15:04  
Platon, condamnat la 25 de ani de închisoare Curtea de Apel Chișinău l-a condamnat vineri, 14 decembrie, pe omul de afaceri Veaceslav Platon la 25 de ani de închisoare într-un dosar în care a fost învinuit de tentativă de escrocherie și corupere a mascaților de la Detaşamentul cu Destinaţie Specială „Pantera” al DIP. Informația a fost confirmată pent
Patru polițiști au fost condamnați la închisoare cu executare
12 dec. 2018,, 10:20  
Patru polițiști au fost condamnați la închisoare cu executarePatru inspectori ai secţiei Poliţie criminală din cadrul Inspectoratului de Poliţiei Căuşeni au fost condamnaţi la cîte 5 ani închisoare cu executare, informează Noi.md. Pedeapsa a fost aplicată de magistraţii Curţii de Apel Chişinău.Curtea a anulat decizia primei instanțe care a aplicat acum cîțiva ani o ped
 Au cîștigat prin minciună 37 de mii de euro iar acum riscă închisoare
11 dec. 2018,, 13:10  
Au cîștigat prin minciună 37 de mii de euro, iar acum riscă închisoareProcuratura Anticorupție anunță despre finisarea urmăririi penale și expedierea în judecată a unei cauze penale în privința unui bărbat acuzat de implicarea într-o schemă frauduloasă de acordare a cetățeniilor. Potrivit materialelor cauzei penale, gestionarul unei companii private ce activa sub paravanul pres
O țară din UE a decis să ducă infractorii străini pe o insulă pustie
4 dec. 2018,, 00:30  
O țară din UE a decis să ducă infractorii străini pe o insulă pustieInfractorii străini condamnați să fie deportați vor fi transportați pe o insulă izolată de lîngă Danemarca, a decis guvernul de la Copenhaga, potrivit The Telegraph. Ministrul finanțelor, Kristian Jensen, a declarat că infractorii vor fi închiși la un centru din Lindholm, o insulă pustie, situată în provin
A deschis o pungă cu chipsuri și a fost condamnată la închisoare
30 noi. 2018,, 00:02  
A deschis o pungă cu chipsuri și a fost condamnată la închisoareKathleen McDonagh, în vîrstă de 25 de ani, a intrat, pe 27 decembrie 2016, într-un magazin Tesco din Cork, Irlanda. Ea avea interdicție de a intra în magazinul respectiv, astfel că s-a gîndit să-i oblige pe agenții de securitate să o lase înăuntru. Tînăra a deschis o cutie de Pringles în valoare de 1,5 euro,
În Coreea de Sud oamenii se duc de plăcere la închisoare și dau și bani pentru asta
29 noi. 2018,, 22:01  
În Coreea de Sud oamenii se duc de plăcere la închisoare și dau și bani pentru asta În general, oamenii încearcă să nu ajungă la pușcărie, dar unii cetățeni din Coreea de Sud vor să li se întîmple acest lucru și chiar plătesc pentru asta. Doar că este vorba despre o temniţă falsă, locul în care încearcă să scape de stresul cotidian și de problemele legate de locul de muncă. „Această puşcă
O cetățeană a Ucrainei riscă pînă la șapte ani de închisoare în Moldova
26 noi. 2018,, 11:20  
O cetățeană a Ucrainei riscă pînă la șapte ani de închisoare în MoldovaO cetăţeană a Ucrainei este acuzată de organele de drept din Republica Moldova de furturi, jafuri și escrocherii, precum şi trecerea ilegală a frontierei, informează Noi.md. Procuratura a finalizat urmărirea penală şi a expediat dosarul de învinuire a acesteia în judecată.
Britanic condamnat la închisoare pe viaţă în Emiratele Arabe
21 noi. 2018,, 20:33  
Britanic condamnat la închisoare pe viaţă în Emiratele ArabeBritanicul Matthew Hedges a fost condamnat miercuri la închisoare pe viaţă de către tribunalul federal de la Abu Dhabi, după ce a fost găsit vinovat de spionaj în favoarea unei ţări străine, a anunţat o purtătoare de cuvînt a familiei sale. Londra s-a declarat „profund şocată“. Doctorand la Universitatea d
Membrii unei grupări criminale condamnați la 10 ani de închisoare
21 noi. 2018,, 11:50  
Membrii unei grupări criminale, condamnați la 10 ani de închisoareDoi membri din cadrul unui grup criminal organizat au fost condamnați la 10 ani de închisoare pentru contrabandă cu stupefiante, precum și punerea în circulație a drogurilor în proporții deosebit de mari, notează Noi.md. Sentința a fost pronunțată de Judecătoria Cahul . Potrivit acuzațiilor înaintate de procu
Închisorile pentru minori se vor schimba la față
15 noi. 2018,, 14:50  
Închisorile pentru minori se vor schimba la fațăÎnchisorile pentru minori se vor numi centre de detenție pentru minori și tineri. Parlamentul, în ședința de astăzi, a votat un proiect de modificare a legislației, în lectură finală, relatează Noi.md. Proiectul are un mai multe modificări și completări la mai multe acte legislative, după ce Parlamentul a apr
Fost premier căutat de poliţie după ce nu sa prezentat la închisoare
14 noi. 2018,, 03:01  
Fost premier, căutat de poliţie după ce nu s-a prezentat la închisoareUn tribunal macedonean a emis luni un mandat de arestare pe numele fostului prim-ministru Nikola Gruevski, care nu s-a prezentat pentru a executa o pedeapsă cu închisoarea pentru abuz de putere, a anunţat ministerul de Interne de la Skopje. Fost şef al formaţiunii VMRO-DPMNE (dreapta), Nikola Gruevski, 48 de
Mai multe închisori vor fi reconstruite anul viitor
9 noi. 2018,, 11:50  
Mai multe închisori vor fi reconstruite anul viitorÎn 2019, autoritățile planifică să reconstruiască cinci închisori. În proiectul bugetului de stat, aprobat de Guvern, au fost prevăzute peste 209 milioane de lei. Din suma aprobată, aproape 40 de milioane de lei vor fi alocate pentru construcția casei de arest din municipiul Bălţi. Totodată, anul viitor vor
O grupare criminală dirijată de șefi din închisori a fost încătușată de procurori VIDEO
6 noi. 2018,, 12:20  
O grupare criminală, dirijată de ”șefi” din închisori, a fost încătușată de procurori (VIDEO)Oamenii legii au deconspirat o grupare criminală specializată în organizarea transportării și comercializare a drogurilor în cantități deosebit de mari, pe întreg teritoriul țării, filiera cărora era coordonată din Penitenciarul nr. 1 Taraclia și Penitenciarul nr. 5 Cahul, relatează Noi.md. Investigațiile î
Directorul unei firme riscă închisoare
31 oct. 2018,, 11:21  
Directorul unei firme riscă închisoare Un cetăţean al Franţei, care administra activitatea unei firme din România, riscă să fie condamnat în Republica Moldova pentru insolvabilitatea intenţionată a unei întreprinderi din Soroca, care a cauzat daune de peste 3 milioane de lei atît salariaţilor, cît şi partenerilor de afaceri, relatează Noi.md. Proc
Trei bărbați din Ocnița riscă șapte ani de închisoarepentru patru lei
27 oct. 2018,, 10:15  
Trei bărbați din Ocnița riscă șapte ani de închisoare...pentru patru leiRiscă să ajungă după gratii pentru ...4 lei. Este istoria unor indivizi care au ajuns să fie cercetaţi penal pentru jaf, după ce ar fi ameninţat cu răfuială fizică o femeie, iar, într-un final i-au luat patru lei. Incidentul a avut loc acum o zi, în oraşul Frunză din raionul Ocniţa, atunci, cînd tipii au pătr
Încă un caz pierdut de Moldova la CEDO
24 oct. 2018,, 15:32  
Încă un caz pierdut de Moldova la CEDOCurtea Europeană a Drepturilor Omului a făcut publică hotărîrea în cauza Secrieru c. Moldovei, prin care a constatat încălcarea Articolului 3 (condiții inumane de detenție) și Articolului 5 § 3 (caracterul rezonabil al detenției) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, şi a obligat Moldova să achite sum
Un luptător K1 suspectat de omorul unui tînăr a fost eliberat din închisoare
23 oct. 2018,, 13:19  
Un luptător K1, suspectat de omorul unui tînăr, a fost eliberat din închisoareLuptatorul K1, Mihail Pîrgaru, suspectat că a ucis în bătaie, în luna mai curent, un tînăr de 30 de ani în fața unui club de noapte din Chișinău a ieșit din izolator și plasat în arest la domiciliu. Magistrații de la Judecătoria Chișinău, filiala Rîșcani, au decis că al doilea suspect, Aurel Ignat, și el lupt
Evadare ca în filme Ce au făcut cinci deținuți din penitenciarul Lipcani
15 oct. 2018,, 14:11  
Evadare ca în filme! Ce au făcut cinci deținuți din penitenciarul LipcaniEvadare eşuată la Penitenciarul nr. 2 din Lipcani. Cîţiva deţinuţii au săpat un tunel pînă la ieşirea din puşcărie, însă nu au reuşit să-şi ducă planul pînă la capăt pentru că au fost prinşi de angajaţii închisorii. Acum, cei cinci bărbaţi urmează să stea ani buni după gratii. "Urmare a măsurilor speciale de
Bărbatul care la stropit cu lapte pe ministrul finanțelor a fost condamnat la închisoare
12 oct. 2018,, 16:10  
Bărbatul care l-a stropit cu lapte pe ministrul finanțelor a fost condamnat la închisoareActivistul Andrei Donică a fost condamnat la un an de închisoare pentru că acum doi ani a turnat o căldare cu lapte peste ministrul Finanțelor Octavian Armașu. Incidentul a avut loc în preajma Casei Guvernului, unde protestau cîteva persoane împotriva deciziei prin care s-a pus pe umerii cetățenilor datoria d
Penitenciarele pentru minori își schimbă denumirea
10 oct. 2018,, 14:11  
Penitenciarele pentru minori își schimbă denumirea Penitenciarele pentru minori se vor numi centre de detenție pentru minori și tineri. Comisia securitate națională, apărare și ordine publică a decis, în ședința de astăzi, să propună Parlamentului pentru votare modificarea legislației. Proiectul conține un șir de modificări și completări la mai multe acte leg
Un deținut a decedat în penitenciar
9 oct. 2018,, 12:11  
Un deținut a decedat în penitenciarIeri seara, 08 octombrie curent, la ora 20:35, un deținut din Penitenciarul nr.16-Pruncul a decedat. Acesta nu avea semne de violență, suportînd o urgență majoră incompatibilă cu viața. „Bărbatul, în vîrstă de 64 de ani, suferea de o boală incurabilă și se afla la tratament. În perioada spitalizării, medicii
A plătit cu propria libertate după ce a aruncat greşit gunoiul
28 sep. 2018,, 17:22  
A plătit cu propria libertate după ce a aruncat greşit gunoiulUn locuitor al orașului elvețian Biel va sta la închisoare pentru gunoiul aruncat greșit. Un bărbat de 33 de ani a greșit ziua în care să lase gunoiul în stradă, pentru a-l colecta cei de la serviciile comunale, incidentul s-a produs în noiembrie 2017. Unul dintre cei doi angajați ai serviciului public, care
Un american a petrecut 17 ani la închisoare din greșeală
6 sep. 2018,, 00:01  
Un american a petrecut 17 ani la închisoare din greșealăRichard A. Jones a fost condamnat în urmă cu aproape două decenii la închisoare, după ce a fost găsit vinovat într-un caz de jaf în circumstanțe agravante. Bărbatul ar fi furat un telefon mobil în parcarea unui magazin Walmart din Kansas, SUA. Singura probă împotriva lui a fost mărturia unui martor, care l
În ce condiții este deținută așanumită spioană rusă în SUA
30 aug. 2018,, 10:00  
În ce condiții este deținută așa-numită spioană rusă în SUAAngajații Ambasadei Rusiei în SUA au declarat despre tratamentul inuman al autorităților americane față de cetățeana rusă Maria Butina, comunică site-ul misiunii diplomatice, citat de Noi.md. „Maria continuă să fie supusă unui regim inuman de segregare administrativă, din a cărui cauză ea este nevoită să ste
Fosta preşedintă a Coreei de Sud condamnată la 25 de ani de închisoare
24 aug. 2018,, 16:20  
Fosta preşedintă a Coreei de Sud, condamnată la 25 de ani de închisoareFosta preşedintă a Coreei de Sud, Park Geun-hye, a fost condamnată vineri la 25 de ani de închisoare de o curte de apel din Seul, anunţă agenţia de ştiri Yonhap, într-un caz care a rezultat dintr-un scandal de corupţie care a înlăturat-o de la putere la începutul anului 2017. Înalta Curte de la Seul a constat
Condamnată la închisoare pentru că sa plîns de zgomotul făcut de o moschee
23 aug. 2018,, 22:29  
Condamnată la închisoare pentru că s-a plîns de zgomotul făcut de o moscheeO femeie budistă din Sumatra, Indonezia a fost condamnată la 18 luni de închisoare pentru că s-a plîns de zgomotul produs de o moschee din cartierul în care locuieşte în momentul în care oamenii sînt chemaţi la rugăciune. Condamnarea a fost făcută în baza unei legi controversate a blasfemiei, notează The Guar
Un gardian descoperit în timp ce fura din pachetele deținuților VIDEO
16 aug. 2018,, 15:55  
Un gardian, descoperit în timp ce fura din pachetele deținuților (VIDEO)Conducerea Direcției de Poliție a municipiului Chișinău a inițiat o anchetă de serviciu în cazul gardianului Aurel Ciloci-Doni, surprins de camerele video cum fură aparatele de ras din pachetul unui deținut. Svetlana Scripnic, ofițer de presă în cadrul Direcției de Poliție Chișinău, a precizat pentru CrimeMol
Un călugăr budist a fost condamnat la 114 ani de închisoare
10 aug. 2018,, 05:03  
Un călugăr budist a fost condamnat la 114 ani de închisoareUn fost călugăr budist thailandez care provocat indignare cu stilul său de viaţă luxos a fost condamnat joi la 114 ani de închisoare, după ce un tribunal l-a găsit vinovat de fraudă, spălare de bani şi infracţiuni cibernetice, relatează Reuters. Wirapol Sukphol, care a fost văzut într-o înregistrare video
A refuzat să îşi deblocheze telefonul iar acum va face închisoare
26 iul. 2018,, 02:30  
A refuzat să îşi deblocheze telefonul, iar acum va face închisoareWilliam Montanez, cetăţean american şi rezident al statului Florida, a fost arestat în urmă cu o lună pentru că şi-a uitat parola de la telefon. Mai mult, toată situaţia a pornit de la încălcarea regulilor de circulaţie, acesta ieşind de pe o stradă fără să acorde prioritate celor care circulau pe drumul prin
Fosta președintă a Coreei de Sud a fost condamnată la încă 8 ani de închisoare
20 iul. 2018,, 19:30  
Fosta președintă a Coreei de Sud a fost condamnată la încă 8 ani de închisoareFosta președintă a Coreei de Sud a fost condamnată la încă 8 ani de închisoare, pe lîngă cei 24 pe care îi primise în aprilie pntru fapte de corupție. Magistrații au găsit-o vinovată pe Park Geun-hye de beneficierea ilegală de fondurile serviciilor de informaţii. Această pedeapsă se adaugă la cea pe care o ex
Închisoare pe viață pentru zeci de turci
18 iul. 2018,, 02:04  
Închisoare pe viață pentru zeci de turci Un tribunal din Ankara a condamat la închisoare pe viață 31 de persoane, într-un dosar legat de tentativa eşuată de puci din iulie 2016. Cazul de astăzi s-a axat pe incidentele survenite la o şcoală de jandarmi din Ankara în noaptea puciului din 15 iulie 2016. Recent, un tribunal din Istanbul a condamnat 72 d
Turiști condamnați la închisoare după ce au furat cărămizi de la Auschwitz
16 iul. 2018,, 22:33  
Turiști condamnați la închisoare, după ce au furat cărămizi de la AuschwitzDoi turiști ungari au fost condamnați la închisoare cu suspendare, după ce sîmbătă au încercat să fure cărămizi de la ruinele unui crematoriu din fostul lagăr de concentrare Auschwitz. O femeie în vîrstă de 30 de ani şi un bărbat de 36 de ani au fost prinşi după ce alţi doi turişti străini au anunţat personal
Pedepse mai aspre pentru determinarea la suicid
16 iul. 2018,, 14:20  
Pedepse mai aspre pentru determinarea la suicidDeterminarea sau înlesnirea intenționată a sinuciderii unei persoane, inclusiv prin intermediul reţelelor de comunicaţii electronice, soldată cu sinuciderea, se va pedepsi cu închisoare de la 2 la 5 ani, notează Noi.md. Modificări în acest sens au fost aprobate în prima lectură. Potrivit proiectului, determin
Evadare imposibilă la Paris Un gangster a fugit din închisoare cu elicopterul
2 iul. 2018,, 19:32  
Evadare imposibilă la Paris. Un gangster a fugit din închisoare cu elicopterulUn ganster a reușit o evadare imposibilă dintr-o închisoare din apropiere de Paris, au anunțat autoritățile franceze, citate de BBC News. Redoine Faid a scăpat din spatele gratiilor după ce trei complici înarmați au aterizat cu elicopterul în curtea penitenciarului. Faid, în vîrstă de 46 de ani, a fost con
Inchisoare
Transnistria stiri: 1442
Preşedintele stiri: 4054