Grecianii

Mai mulți deputați au venit cu picii lor la ședința Parlamentului Greceanîi Să le dăm voie acasă
17 feb. 2022,, 10:46  
Mai mulți deputați au venit cu picii lor la ședința Parlamentului. Greceanîi: „Să le dăm voie acasă”Mai multe deputate și deputați au venit, astăzi, la ședința plenară a Parlamentului cu copii, în semn de susținere a inițiativei legislative privind reglementarea activității creșelor. Președintele Parlamentului Igor Grosu a salutat prezența părinților și copiilor în sala ședințelor plenare a forului legis
Zinaida Greceanîi va reprezenta Parlamentul Republicii Moldova la Forumul Euroasiatic al Femeilor
12 oct. 2021,, 17:46  
Zinaida Greceanîi va reprezenta Parlamentul Republicii Moldova la Forumul Euroasiatic al FemeilorZinaida Greceanîi, președintele Grupului național la Uniunea Interparlamentară (UIP), membru al Delegației parlamentare la Adunarea Interparlamentară a CSI (AIP CSI), va reprezenta Parlamentul Republicii Moldova la cel de-al treilea Forum Euroasiatic al Femeilor, care va avea loc în perioada 13-15 octombrie.
Zinaida Greceanîi a avut o nouă ședință cu participarea membrilor Guvernului în exercițiu
9 mar. 2021,, 20:20  
Zinaida Greceanîi a avut o nouă ședință cu participarea membrilor Guvernului în exercițiuPreședintele Parlamentului Republicii Moldova, Zinaida Greceanîi a avut, astăzi, o nouă ședință cu participarea membrilor Guvernului în exercițiu, în frunte cu Prim-ministrul interimar Aureliu Ciocoi. Premierul interimar a reconfirmat faptul identificării mijloacelor financiare necesare pentru achiziționar
Ce poate asigura stabilitatea țării Opinia președintelui Parlamentului
26 feb. 2021,, 11:41  
Ce poate asigura stabilitatea țării? Opinia președintelui ParlamentuluiFormarea unui nou guvern, dar nu alegerile parlamentare anticipate va asigura stabilitatea Moldovei. Declarația a fost făcută de Președintele Parlamentului Republicii, Zinaida Greceanîi, care se află la Moscova într-o vizită de lucru la invitația Ambasadei Moldovei în Rusia. "Deoarece în Moldova majorit
Ședință secretă la Guvern Cortegiul lui Igor Dodon și al Zinaidei Greceanîi surprinse lângă Executiv
22 dec. 2020,, 21:40  
Ședință secretă la Guvern? Cortegiul lui Igor Dodon și al Zinaidei Greceanîi, surprinse lângă ExecutivȘedință secretă la Guvern, la doar cîteva minute de la încheierea ședinței Cabinetului de miniștri, care ar putea fi ultima al Executivului condus de Ion Chicu. Un martor ocular a surprins cortegiile șefului statului în funcție, Igor Dodon și al președintei Parlamentului, Zinaida Greceanîi, lîngă Guvern, î
Grupul de lucru privind Găgăuzia sa întrunit astăzi în ședință
15 dec. 2020,, 17:20  
Grupul de lucru privind Găgăuzia s-a întrunit astăzi în ședințăGrupul de lucru privind Găgăuzia s-a întrunit astăzi în ședință. Agenda a inclus mai multe audieri pe subiecte precum realizarea Planului de Acțiuni privind dezvoltarea social-economică a unității teritoriale autonome Găgăuzia pentru perioada 2016-2019; acțiunile întreprinse de către Institutul Național de Ju
Zinaida Greceanîi a participat la ședința Consiliului Adunării Interparlamentare a CSI
27 noi. 2020,, 12:10  
Zinaida Greceanîi a participat la ședința Consiliului Adunării Interparlamentare a CSIPreședintele Parlamentului Republicii Moldova, Zinaida Greceanîi, a participat, în dimineața zilei de astăzi, la ședința Consiliului Adunării Interparlamentare a Comunității Statelor Independente (AIP CSI). Evenimentul s-a desfășurat, în regim online, fiind moderat din Palatul Tavriceski, Sankt-Petersburg, de
Președintele Parlamentului Moldovei șia dat votul pentru pace și stabilitate
15 noi. 2020,, 09:20  
Președintele Parlamentului Moldovei și-a dat votul pentru pace și stabilitatePreședintele Parlamentului Republicii Moldova, Zinaida Greceanîi, și-a dat votul pentru pacea, stabilitatea și prosperitatea Moldovei. Despre aceasta ea a declarat la ieșirea din secția de votare, scrie aif.md "Am votat pentru persoana care va fi un adevărat statalist, care va apăra țara noastră, va fi
Despre ce au discutat speakerul și ambasadorul SUA în Moldova
10 iun. 2020,, 15:35  
Despre ce au discutat speakerul și ambasadorul SUA în MoldovaPreședintele Parlamentului Zinaida Greceanîi a avut o întrevedere, astăzi, cu Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova, Dereсk J. Hogan. Părțile au abordat subiecte de actualitate, inclusiv reformele demarate în diverse domenii, activitatea parlamentară și agenda legislativă, în contex
Igor Dodon va invita la discuții liderii PSRM PDM PAS și PPDA
20 mai. 2020,, 08:35  
Igor Dodon va invita la discuții liderii PSRM, PDM, PAS și PPDADacă în viitorul apropiat din PDM vor mai pleca cîțiva deputați și nu va exista o majoritate stabilă, președintele va începe negocierile cu liderii partidelor parlamentare, cu excepția grupării Șor-Candu, pentru a găsi o ieșire din situația creată.
Ce a discutat Greceanîi cu ambasadorul rus Oleg Vasnețov
5 mai. 2020,, 17:45  
Ce a discutat Greceanîi cu ambasadorul rus, Oleg Vasnețov Președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi, a avut, astăzi, o întrevedere cu Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Federației Ruse în Republica Moldova Oleg Vasnețov. “Ne-am referit la acțiunile de combatere a coronavirusului în cele două țări și am subliniat importanța susținerii reciproce în ace
Declarație Gațcan va lucra pentru Hîncești pentru întrega țară
16 mar. 2020,, 14:15  
Declarație: Gațcan va lucra pentru Hîncești, pentru întrega țară!Candidatul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, medicul Ștefan Gațcan, care a obținut o victorie clară la alegerile parlamentare noi în circumscripția nr 38 (Hîncești), care au avut loc duminică, 15 martie, va reprezenta cu succes interesele tuturor cetățenilor din raionul Hîncești, indiferent de o
Fracțiunea PDM ia dăruit Zinaidei Greceanîi un mărțișor
28 feb. 2020,, 17:15  
Fracțiunea PDM i-a dăruit Zinaidei Greceanîi un mărțișorȘedința de astăzi a Parlamentului a început pe o notă pozitivă. Democrata Monica Babuc i-a dăruit președintelui Parlamentului, Zinaida Greceanîi, un mărțișor mare, menționînd că acesta este un cadou din partea fracțiunii Partidului Democrat. Spicherul a declarat că cadoul va fi transmis în Muzeul Parlamentulu
Ce a discutat Greceanîi cu primministrul Armeniei
26 feb. 2020,, 11:00  
Ce a discutat Greceanîi cu prim-ministrul Armeniei? Delegația Republicii Moldova, aflată într-o vizită oficială în Armenia, în frunte cu Președintele Parlamentului Republicii, Zinaida Greceanîi, a avut o întrevedere la Erevan cu prim-ministrul Armeniei, Nikol Pașinean. Potrivit serviciului de presă al Guvernului Armeniei, Nikol Pașinean a salutat vizita dnei Z
Greceanîi A iubi limba maternă este un lucru sfînt
21 feb. 2020,, 15:15  
Greceanîi: A iubi limba maternă este un lucru sfîntAstăzi, la inițiativa ONU, în întreaga lume este marcată Ziua Internațională a limbii materne, care are drept scop protejarea limbii, culturii și drepturilor popoarelor de baștină. Pentru Moldova, diversitatea etnică și lingvistică reprezintă un patrimoniu cultural și intelectual autentic, premisa coexistențe
Ce au discutat președintele speakerul parlamentului și premierul Moldovei
17 feb. 2020,, 14:30  
Ce au discutat președintele, speakerul parlamentului și premierul Moldovei?Președintele Moldovei, Igor Dodon a participat la ședința săptămînală cu președintele parlamentului, Zinaida Greceanîi, și primul ministru, Ion Chicu, la care a discutat mai multe subiecte legate de activitatea instituțiilor noastre, inclusiv agenda parlamentară pentru săptămîna curentă, transmite Noi.md. Pot
Bașcanul Găgăuziei a felicitat președintele Parlamentului Moldovei cu ocazia zilei de naștere
7 feb. 2020,, 15:15  
Bașcanul Găgăuziei a felicitat președintele Parlamentului Moldovei cu ocazia zilei de naștereȘeful Găgăuziei, Irina Vlah, a felicitat-o cu ocazia zilei de naștere pe președinta Parlamentului, Zinaida Greceanîi, transmite Noi.md. Bașcanul a subliniat profesionalismul înalt și calitățile de lider ale speakerului Parlamentului, care întotdeauna sînt orientate spre consolidarea statalității moldovenești
Dodon a felicitato pe Zinaida Greceanîi cu ocazia zilei de naștere
7 feb. 2020,, 13:45  
Dodon a felicitat-o pe Zinaida Greceanîi cu ocazia zilei de nașterePreședintele Moldovei, Igor Dodon, a felicitat-o pe președinta Parlamentului, șeful Partidului Socialiștilor, Zinaida Greceanîi, cu prilejul zilei de naștere, transmițîndu-i sincere urări de bine împreună cu sentimentele de recunoștință pentru excelența morală, profesionalismul, dedicația și atitudinea binevo
Autoritățile de la Chișinău vor adopta toate legile asumate la semnarea Acordului de Asociere RMUE
4 feb. 2020,, 21:10  
Autoritățile de la Chișinău vor adopta toate legile asumate la semnarea Acordului de Asociere RM-UEPreședintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi, a avut astăzi o întrevedere cu Peter Michalko, șeful Delegației UE în Republica Moldova, relatează MOLDPRES cu referire la Direcția generală comunicare și relații publice a Legislativului. Speakerul a reconfirmat determinarea autorităților de a adopta toate le
Președintele Parlamentului a avut o întîlnire cu directorul general ANRE
4 feb. 2020,, 08:43  
Președintele Parlamentului a avut o întîlnire cu directorul general ANREPreședintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi, a avut o întrevedere cu directorul general al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică, Veaceslav Untilă, în cadrul seriei de întîlniri cu reprezentanții organelor centrale de specialitate ale administrației publice și cele care raportează în fața Par
PSRM va realiza un program pe scară largă de reforme socioeconomice
3 feb. 2020,, 15:45  
PSRM va realiza un program pe scară largă de reforme socio-economice Pe 1 și 2 februarie, Partidul Socialiștilor din Republica Moldova a organizat Ziua Națională de informare politică a populației, transmite Noi.md. Potrivit PSRM, deputați ai fracțiunii parlamentare, consilieri municipali și locali, președinți de raion și primari ai localităților de toate nivelurile, activiști
Japonia examinează un nou program de susținere a agricultorilor din Moldova
23 ian. 2020,, 18:45  
Japonia examinează un nou program de susținere a agricultorilor din MoldovaJaponia examinează posibilitățile de aplicare a unui nou program de susținere a agricultorilor – ”Post-2KR” Despre acest lucru s-a discutat în cadrul întrevederii pe care președintele Parlamentului Moldovei, Zinaida Greceanîi, a avut-o cu ambasadorul Japoniei în Moldova, Masanobu Yoshii care își încheie mi
Zinaida Greceanîi Cetățenii așteaptă îmbunătățirea calității vieții acum și nu peste 510 ani
22 ian. 2020,, 15:00  
Zinaida Greceanîi: Cetățenii așteaptă îmbunătățirea calității vieții acum și nu peste 5-10 aniToate acțiunile Partidului Socialiștilor din Republica Moldova în 2020, la fel ca mai înainte, vor fi orientate, în primul rînd, spre majorarea bunăstării cetățenilor deoarece cetățenii așteaptă îmbunătățirea calității vieții acum și nu peste 5-10 ani. Despre aceasta a declarat președintele PSRM, Zinaida G
Zinaida Greceanîi Moldova va aprofunda cooperarea cu EAEU
10 ian. 2020,, 14:15  
Zinaida Greceanîi: Moldova va aprofunda cooperarea cu EAEUMoldova intenționează să aprofundeze cooperarea globală benefică reciproc avantajoasă cu Uniunea Economică Eurasiatică (EAEU). Despre acest lucru a declarat președintele Parlamentului Republicii Moldova, Zinaida Greceanîi, într-un interviu exclusiv pentru Eurasia.Expert, transmite Noi.md.http://eurasia.expert
Greceanîi Toți deputații au susținut indexarea pensiilor temînduse să nu voteze
26 dec. 2019,, 17:15  
Greceanîi: „Toți deputații au susținut indexarea pensiilor, temîndu-se să nu voteze”Chiar dacă în Moldova nu există o majoritate parlamentară, trebuie de depus eforturi pentru a ajunge la un acord și a promova legi în interesul cetățenilor noștri. Despre acest lucru a declarat președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi, în cadrul emisiunii „Дело принципа” de la Accent TV, menționînd și fa
Greceanî Avem nevoie de măsuri chirurgicale pentru lupta cu corupția
10 dec. 2019,, 08:45  
Greceanî: Avem nevoie de măsuri chirurgicale pentru lupta cu corupțiaAvem nevoie de măsuri chirurgicale, care să însănătoşească statul şi sprijină eforturile Centrului Naţional Anticorupţie pentru prevenirea şi combaterea acestui fenomen. Potrivit agenţiei Infotag, o declaraţie în acest sens a făcut preşedinta Parlamentului, Zinaida Greceanîi, la deschiderea Conferinţei Naţion
Zinaida Greceanîi a avut o întrevedere cu ambasadorul Suediei
19 noi. 2019,, 08:00  
Zinaida Greceanîi a avut o întrevedere cu ambasadorul SuedieiPreședintele Parlamentului Zinaida Greceanîi s-a întâlnit cu Anna Lyberg, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Regatului Suediei în Republica Moldova. În cursul întrevederii, au fost discutate relațiile interparlamentare și agenda comună de cooperare dintre cele două țări. S-a menționat că în perioada
Despre ce au discutat președintele parlamentului din Moldova și ambasadorul SUA
15 noi. 2019,, 15:30  
Despre ce au discutat președintele parlamentului din Moldova și ambasadorul SUA?Președintele Parlamentului Zinaida Greceanîi a avut o întrevedere cu ambasadorul Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova, Dereck J. Hogan, transmite Noi.md. Potrivit serviciului de presă al parlamentului, Președintele Parlamentului a reiterat determinarea autorităților de a continua și impulsiona ref
Sandu spune despre ce a discutat cu Dodon și Greceanîi
7 noi. 2019,, 08:00  
Sandu spune despre ce a discutat cu Dodon și GreceanîiDupă ce șeful statului Igor Dodon a anunțat că s-a întîlnit ieri cu prim-ministrul Maia Sandu, împreună cu președinta Parlamentului Zinaida Greceanîi, refuzînd să ofere detalii despre subiectele abordate, șefa Guvernului a deschis parantezele la „Politica Nataliei Morari” de la TV8. „Ne-au transmis dezapro
Dodon sa întîlnit cu Maia Sandu și Zinaida Greceanîi
7 noi. 2019,, 07:40  
Dodon s-a întîlnit cu Maia Sandu și Zinaida GreceanîiȘeful statului Igor Dodon spune că s-a întîlnit ieri seară, la ora 18, cu prim-ministrul, Maia Sandu, și președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi. Șeful statului declară că a discutat cu cele două demnitare despre asumarea răspunderii de către Guvern pentru modificarea Legii Procuraturii. De la ședinț
Zinaida Greceanîi a felicitat poporul rus cu Ziua Unității Naționale
5 noi. 2019,, 13:15  
Zinaida Greceanîi a felicitat poporul rus cu Ziua Unității NaționaleÎn numele poporului moldovenesc și al său personal, președintele Parlamentului Moldovei, Zinaida Greceanii, a transmis cele mai sincere felicitări cu ocazia Zilei Unității Naționale președintelui Dumei de Stat a Adunării Federale a Federației Ruse, Veaceslav Volodin, președintelui Consiliului Federației Adună
Consilierul Zinaidei Greceanîi confirmă că președinta Parlamentului a avut o întîlnire cu un grup de judecători
1 noi. 2019,, 20:55  
Consilierul Zinaidei Greceanîi confirmă că președinta Parlamentului a avut o întîlnire cu un grup de judecătoriConsilierul Zinaidei Greceanîi, Fadei Nagacevschi a confirmat că președinta Parlamentului, împreună cu părțile implicate în coaliția de guvernare, a avut o întîlnire cu un grup de judecători, care, potrivit CSM, încearcă „blocheze funcționarea instituției”. La întrevedere au participat Igor Grosu, președin
Anchetă internă la SPPS după incidentul din ziua alegerilor în care a fost implicată Zinaida Greceanîi
23 oct. 2019,, 21:25  
Anchetă internă la SPPS după incidentul din ziua alegerilor în care a fost implicată Zinaida GreceanîiBodyguardul care a fost responsabil de paza președintei Parlamentului, Zinaida Greceanîi, în ziua alegerilor, când aceasta a fost lovită din neatenție cu o cameră în cap, riscă să fie sancționat. Reprezentanții Serviciului Protecție și Pază de Stat (SPPS) au precizat pentru TV8.md că a fost inițiată o anchetă
Zinaida Greceanîi ia propus blocului ACUM să creeze coaliții la nivel raional
21 oct. 2019,, 17:23  
Zinaida Greceanîi i-a propus blocului ACUM să creeze coaliții la nivel raionalÎn cadrul unei conferințe de presă, președintele Partidului Socialiștilor din Moldova, Zinaida Greceanîi, a vorbit despre unele rezultate preliminare ale alegerilor locale generale organizate pe 20 octombrie și s-a adresat colegilor săi din blocul ACUM cu propunerea de a discuta posibilitatea creării unor coa
Greceanîi Creditele trebuie contractate pentru proiecte investiționale în special de infrastructură
8 oct. 2019,, 20:20  
Greceanîi: Creditele trebuie contractate, pentru proiecte investiționale, în special de infrastructurăUrmătorul buget trebuie să fie orientat pentru dezvoltarea economiei țării, iar împrumuturile externe canalizate exclusiv pentru infrastructură și proiecte investiționale, poziția a fost exprimată de Președintele Parlamentului Zinaida Greceanîi, la întrevederea cu Ruben Atoyan, șeful Misiunii FMI și Volodymyr
China este interesată în importul vinurilor și produselor agroalimentare din Republica Moldova
11 sep. 2019,, 17:20  
China este interesată în importul vinurilor și produselor agroalimentare din Republica MoldovaChina este interesată în importul vinurilor și produselor agroalimentare din Moldova și își dorește realizarea proiectelor comune în domeniul producerii, în cel social, economic, educație și de infrastructură. Despre aceasta a declarat Președintele Comitetului Permanent al Adunării Naționale a Reprezentanț
Moldova cere sprijin autorităţilor chineze pentru exportul fructelor şi vinurilor
10 sep. 2019,, 18:10  
Moldova cere sprijin autorităţilor chineze pentru exportul fructelor şi vinurilorMoldova solicită autorităților chineze sprijin în promovarea pe piaţă a fructelor, legumelor și vinurilor moldovenești prin intermediul rețelelor comerciale mari. Este o solicitare adresată de președintele Parlamentului Moldovei, Zinaida Greceanîi, în cadrul unei întîlniri cu Vicepremierul Consiliului de Stat
Investitorii din China ar putea deschide un parc industrial în Moldova
10 sep. 2019,, 13:30  
Investitorii din China ar putea deschide un parc industrial în MoldovaReprezentantul Parlamentului Republicii Moldova, Zinaida Greceanîi, în cadrul întrevederii cu guvernatorul provinciei Shaanxi, Liu Guozhong, a invitat autoritățile și investitorii provinciei Shaanxi să inaugureze un parc industrial în Republica Moldova. În cadrul întrevederii, părțile au discutat despre oport
Greceanii Moldova este interesată de atragerea unor noi investiții chineze
10 sep. 2019,, 12:00  
Greceanii: Moldova este interesată de atragerea unor noi investiții chinezeMoldova este interesată de atragerea unor noi investiții chineze pentru dezvoltarea infrastructurii, domeniului IT, implementerea proiectelor în domeniul umanitar și social. Despre aceasta a declarat președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi în cadrul întrevederii cu vicepreședintele Comitetului orășenesc
Ce a discutat Greceanîi cu ambasadorul SUA
6 aug. 2019,, 11:30  
Ce a discutat Greceanîi cu ambasadorul SUA?Președintele Parlamentului Moldovei, Zinaida Greceanîi, s-a întîlnit cu Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova, Derek Hogan, transmite Noi.md. Potrivit serviciului de presă al organului legislativ suprem, părţile au discutat subiecte de actualitate din a
Greceanîi Cooperarea Moldovei cu Rusia trebuie deblocată la toate nivelurile
29 iul. 2019,, 18:00  
Greceanîi: Cooperarea Moldovei cu Rusia trebuie deblocată la toate nivelurileCooperarea Moldovei cu Rusia trebuie deblocată la toate nivelurile. Acest lucru a fost declarat de către președintele Parlamentului Moldovei, Zinaida Greceanîi, în cadrul unui interviu oferit RIA Novosti. Ea a menționat că interdicția aplicată funcționarilor moldoveni în anul 2017 asupra vizitării Fede
Greceanîi În Moldova ar putea fi deblocate știrile rusești
29 iul. 2019,, 17:20  
Greceanîi: În Moldova ar putea fi deblocate știrile ruseștiÎn Moldova ar putea fi deblocate emisiunile TV de știri și cele analitice rusești. Acest lucru a fost declarat de către președintele Parlamentului Moldovei, Zinaida Greceanîi, în cadrul unui interviu acordat RIA Novosti. Spicherul a fost întrebat ce intenționează să facă actualul Parlament în contextu
Greceanîi Parlamentul va organiza în luna august ședințe extraorinare
26 iul. 2019,, 17:00  
Greceanîi: Parlamentul va organiza în luna august ședințe extraorinare Președintele Parlamentului Moldovei, Zinaida Greceanîi, a anunțat că, în ciuda încheierii, în conformitate cu Constituția Republicii Moldova, a sesiunii de primăvară-vară a parlamentului din 31 iulie, deputații au primit propunerea de a ieși la lucru deja pe 12 august pentru a compensa perioada de inacțiune d
Greceanîi Să formăm pe teritoriul Republicii Moldova un HUB economic
24 iul. 2019,, 16:30  
Greceanîi: „Să formăm pe teritoriul Republicii Moldova un HUB economic”Să formăm pe teritoriul Republicii Moldova un HUB economic, care ar permite atragerea investițiilor străine, producerea și exportul mărfurilor în toate direcțiile. Acest lucru a fost declarat de către președintele Parlamentului Moldovei, Zinaida Greceanîi, în cadrul unei întrevederi cu șeful Parlamentului Eur
Cine sa învrednicit de diplomele Parlamentului Moldovei
23 iul. 2019,, 18:50  
Cine s-a învrednicit de diplomele Parlamentului Moldovei Președintele Parlamentului Moldovei, Zinaida Greceanîi, a înmînat astăzi diplomele Parlamentului Republicii Moldova pentru patru tineri care au obținut rezultate remarcabile la Universiada Mondială 2019, desfășurată la Napoli, Italia, relatează Noi.md. Spicherul a felicitat tinerii cu succesele obținute și a
În Moldova poate fi creat un Consiliu al donatorilor
23 iul. 2019,, 17:10  
În Moldova poate fi creat un Consiliu al donatorilorÎn Moldova poate fi creat un Consiliu al donatorilor pentru a evita situații de suprapunere a suportului din partea donatorilor. Propunerea privind examinarea posibilității creării unui astfel de consiliu a fost lansată de președintele Parlamentului Moldovei Zinaida Greceanîi în cadrul unei întrevederi cu
Moldova și Armenia vor extinde cooperarea bilaterală
4 iul. 2019,, 15:10  
Moldova și Armenia vor extinde cooperarea bilateralăMoldova și Armenia intenționează să aprofundeze și să extindă cooperarea bilaterală, precum și să aducă relațiile interparlamentare dintre cele două state la un nivel calitativ nou. Despre acest lucru s-a discutat în cadrul întrevederii dintre Președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi și Jivan Movsisya
Greceanîi a urat poporului american pace și prosperitate
4 iul. 2019,, 14:40  
Greceanîi a urat poporului american pace și prosperitatePreședinteleParlamentului Moldovei, Zinaida Greceanîi, a transmis un mesaj de felicitare cu ocazia Sărbătorii Naționale a Statelor Unite ale Americii – Ziua Independenței – președintelui Camerei Reprezentanților a Congresului Statelor Unite ale Americii, Vice-Preşedintelui SUA, Nancy Pelosi, și președintelui
Moldova va majora exportul de vinuri în Rusia în cazul interdicției livrării de vinuri georgiene
28 iun. 2019,, 13:40  
Moldova va majora exportul de vinuri în Rusia în cazul interdicției livrării de vinuri georgieneMoldova este gata să majoreze volumul de vinuri exportate în Rusia, în cazul întroducerii restricțiilor la produsele georgiene. "Desigur, sîntem gata, avem o mare rezervă, putem furniza mai multe produse de-ale noastre", a declarat Zinaida Greceanîi, președintele parlamentului republicii, pentru Interfax. Ea
Medvedev a discutat situația din Moldova cu Grecianîi și membrii delegației din Parlament
27 iun. 2019,, 22:46  
Medvedev a discutat situația din Moldova cu Grecianîi și membrii delegației din ParlamentPreședintele Parlamentului Zinaida Greceanîi a avut, astăzi, o întrevedere cu prim-ministrul Federației Ruse, Dmitri Medvedev. Președintele Parlamentului a subliniat că după formarea majorității parlamentare și instituirea Guvernului, Republica Moldova promovează o relație echilibrată și optează pentru o
Grecianii
Transnistria stiri: 1424
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002