Transnistria stiri: 1425
Eurovision stiri: 509
Preşedintele stiri: 4002

Ungaria, de opt ani în starea de urgenţă

11 apr. 08:16   Externe
2156 0

Parlamentul ungar a votat miercuri prelungirea cu şase luni a stării de urgenţă în urma războiului din Ucraina, situaţie în care Ungaria se află, din diferite motive, încă din anul 2016, scrie libertate.ro.

Măsura îi permite premierului naţionalist Viktor Orban să guverneze prin decrete, fără acordul parlamentului, în toate chestiunile pe care le consideră ca avînd legătură cu războiul şi cu situaţia umanitară rezultată din acesta.

„În faţa conflictului armat şi a catastrofei umanitare din Ucraina, precum şi a repercusiunilor acesteia în Ungaria, mai ales în ceea ce priveşte azilul, economia şi energia, este justificată prelungirea stării de urgenţă”, menţionează documentul adoptat de parlamentul de la Budapesta cu 135 de voturi „pentru” şi 47 „împotrivă”.

Majoritatea parlamentară a formaţiunii Fidesz, partidul lui Orban, a prelungit în mod repetat această stare de urgenţă instituită iniţial în anul 2016, atunci din cauza crizei provocate de valul de migranţi, care de asemenea rămîne în vigoare, apoi s-a adăugat pandemia COVID-19, iar din mai 2022 şi pînă în prezent este în vigoare starea de urgenţă în urma războiului din Ucraina.

2
1
1
1
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?