Transnistria stiri: 1424
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Transportul aerian din Germania va fi perturbat

5 feb. 12:45   Externe
3110 0

Personalul de la sol din cadrul companiei aeriene germane, Lufthansa, va intra în grevă miercuri, a anunţat sindicatul Verdi.

Sindicatul Verdi a lansat un apel la grevă, începînd de miercuri şi pînă joi, pentru a creşte presiunea asupra conducerii companiei. Vor fi afectate aeroporturile de la Frankfurt, München, Hamburg, Berlin şi Dusseldorf.

„Avînd în vedere că întregul personal de la sol, care se ocupă cu întreţinerea avioanelor şi pasagerilor, este chemat să intre în grevă, este posibil să se producă importante perturbări şi anulări de zboruri”, a informat Verdi într-un comunicat de presă, notează Noi.md cu referire la g4media.ro.

Personalul de la sol este doar una dintre categoriile profesionale de la Lufthansa care în prezent negociază acorduri colective. De exemplu, săptămîna trecută, personalul de securitate de la Lufthansa a intrat în grevă pe mai multe aeroporturi din Germania.

Ultima dată cînd personalul de la sol de la Lufthansa a intrat în grevă a fost în iulie 2022, cu prilejul precedentei runde de negocieri colective, cînd traficul aerian a fost serios perturbat.

4
0
0
1
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?