Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Stare de dezastru natural în Columbia

25 ian. 21:30   Externe
2390 0

Preşedintele Columbiei, Gustavo Petro, a afirmat miercuri că va declara stare de dezastru natural din cauza incendiilor de vegetaţie declanşate pe teritoriul ţării, ceea ce va permite eliberarea unor fonduri destinate luptei cu flăcările.

Pe teritoriul Columbiei au fost stinse circa 204 incendii luna aceasta - circa opt în fiecare zi -, în timp ce alte 25 sunt active în continuare, potrivit unui raport realizat de Ministerul Mediului şi de Agenţia pentru gestionarea dezastrelor, transmite Noi.md cu referire la stirileprotv.ro.

Aproape jumătate din bugetul de 2 trilioane de peso (508 milioane de dolari) destinat efectelor fenomenului El Nino, cum ar fi stingerea incendiilor, a fost deja cheltuit.

Declararea stării de dezastru natural ''înseamnă că anumite sume bugetate pot fi transferate către alte zone pentru a rezolva diverse problemele, cum ar fi transferul resurselor astfel încît să poată fi folosite elicoptere pentru stingerea incendiilor'', le-a declarat Petro jurnaliştilor din provincia Cauca, Columbia.

Un nor de fum se ridica miercuri după-amiază deasupra unei zone împădurite, muntoase, situată la est de capitala Bogota, în timp ce mai multe elicoptere împrăştiau apă pentru a stinge incendiul.


Columbia, una dintre ţările cu cea mai mare biodiversitate, se confruntă cu efectele sezonului secetos în combinaţie cu efectele puternice ale El Nino, care de obicei duce la o climă mai caldă şi mai secetoasă.

Circa 952 de municipalităţi din Columbia se aflau miercuri în stare de alertă din cauza ameninţării incendiilor, iar mai mult de jumătate din acestea erau vizate de alerte roşii, a precizat Ministerul Mediului.

La începutul acestei luni, ministrul columbian al mediului, Susana Muhamad, a avertizat că incendiile forestiere ar putea agrava despăduririle.

Schimbările climatice sunt considerate cauza secetei record care s-a abătut asupra tuturor celor nouă state din bazinul amazonian - printre care şi Columbia -, potrivit unui studiu publicat miercuri şi potrivit căruia încălzirea globală creşte de 30 de ori probabilitatea secetei.

0
0
0
1
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?