X 
Transnistria stiri: 1424
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Putin a declarat necesitatea unei Palestine independente

13 oct. 2023,, 15:15   Externe
2435 0

Israelul a fost atacat cu brutalitate, dar o soluționare este posibilă doar prin crearea unei Palestine independente avînd drept capitală Ierusalimul de Est.

Acest lucru a fost declarat de președintele rus Vladimir Putin la summitul CSI.

Potrivit acestuia, Rusia pornește "de la ireversibilitatea unei soluții negociate la conflictul palestiniano-israelian".

"Obiectivul lor ar trebui să fie punerea în aplicare a formulei celor două state, stabilită de ONU, care presupune crearea unui stat palestinian independent, cu Ierusalimul de Est drept capitală, care să coexiste în pace și securitate cu Israelul, care, desigur, vedem și noi, a fost atacat cu o brutalitate fără precedent și, desigur, are dreptul să se apere, are dreptul să-și asigure existența pașnică", a declarat Putin, subliniind că "este necesar să ne preocupăm de rezolvarea acestei probleme prin mijloace pașnice".

"În această situație, în acest loc, mi se pare că pur și simplu nu există alternativă [la două state independente]", a conchis liderul rus

21
0
0
0
3

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?