Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3997

Pentagonul nu mai este cea mai mare clădire de birouri din lume. Ce edificiu se află în top

19 iul. 2023,, 23:00   Externe
3013 0

Pentagonul a fost cea mai mare clădire de birouri din lume timp de 80 de ani, dar o nouă clădire tocmai a preluat titlul, relatează CNN.

Oraşul belgian Anvers (Antwerp) este cunoscut în general ca fiind centrul mondial al comerţului cu diamante, în condiţiile în care cea mai mare parte a pietrelor preţioase brute sunt extrase în Rusia sau Africa. Însă la aproximativ 240 de km nord de Mumbai, India, se află o capitală a pietrelor preţioase mai puţin cunoscută: Surat, unde sînt tăiate aproximativ 90% din toate diamantele planetei.

Acum, oraşul din statul Gujarat are şi o clădire record pentru a găzdui industria sa mamut. Bursa de Diamante din Surat (Surat Diamond Bourse), recent terminată, este prezentată drept o "destinaţie unică" pentru cei peste 65.000 de profesionişti din domeniul diamantelor, inclusiv tăietori, lustruitori şi comercianţi, transmite Noi.md cu referire la digi24.ro.

Cu o succesiune de nouă structuri dreptunghiulare care se extind din - şi sunt interconectate printr-o - "coloană vertebrală" centrală, complexul de 15 etaje a fost construit pe mai mult de 14 hectare de teren. Complexul Surat Diamond Bourse, care a costat 32 de miliarde de rupii (388 de milioane de dolari) găzduieşte, de asemenea, 131 de lifturi, precum şi facilităţi de luat masa, de vânzare cu amănuntul, de wellness şi de conferinţe pentru lucrătorii din dommeniu.

Arhitecţii centrului destinat domeniului diamantelor spun că acesta cuprinde peste 650.000 de metri pătraţi de spaţiu (suprafață utilă), ceea ce ar însemna că a depăşit Pentagonul ca fiind cea mai mare clădire de birouri din lume. Proiectul urmează să îşi întâmpine primii ocupanţi în noiembrie, după patru ani de lucrări de construcţie, dintre care doi au însemnat întîrzieri legate de Covid.


Se aşteaptă ca acestă clădire să fie inaugurată oficial în cursul acestui an de către prim-ministrul indian Narendra Modi, care s-a născut în Gujarat şi a fost anterior ministru-şef al statului.

Complexul, care a costat 32 de miliarde de rupii (388 de milioane de dolari) găzduieşte, de asemenea, 131 de lifturi, precum şi facilităţi de luat masa, de vânzare cu amănuntul, de wellness şi de conferinţe pentru lucrătorii din dommeniu.

0
0
1
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?