X 
Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3997

Methuselah, în vîrstă de 90 de ani, este cel mai bătrân pește de acvariu din lume

27 ian. 2022,, 03:00   Externe
2981 0

Methuselah (Matsusalem) este considerat a fi cel mai bătrîn pește din lume care trăiește într-un acvariu, el aflîndu-se din 1938 la Academia de Științe din California.

Potrivit biologilor, peștele pulmonat din Australia ar avea o vîrstă de peste 90 de ani și nu se știe să existe alte exemplare de vîrste asemănătoare. Methuselah are 1,3 metri lungime și 18 kilograme. El a fost adus în SUA în 1938, din Australia.

Peștii pulmonați (Dipnoii) este o subclasă de pești osoși care au o respirație dublă, acvatică și aeriană. sînt adaptați la respirația aerului atmosferic prin plămîni, care îi salvează în timpul secetei, însă respirația branhială este cea predominantă. Specia este primitivă, iar peștii pulmonați sînt considerați legătura dintre pești și amfibieni.

Methuselah a apărut prima dată în presă în 1947, în San Francisco Chronicle: "Aceste creaturi ciudate - cu solzi verzi - sînt cunoscute oamenilor de știință ca presupusa "verigă lipsă" între animalele terestre și cele acvatice.

Pînă acum cîțiva ani, cel mai bătrîn pește pulmonat australian trăia la Acvariul Shedd din Chicago. Pe numele său Granddad (Bunicul), peștele a murit în 2017, la vîrsta de 95 de ani.


Allan Jan, biolog senior la Academia de Științe din California și îngrijitorul lui Methuselah, spune că, acum, exemplarul din California este cel mai vîrstnic. Se prespune că Methuselah este femelă, însă sexul peștelui ar putea fi stabilit prin obținerea unei mostre de sînge, o operațiune riscantă. Astfel, Academia vrea să trimită o bucată mică dintr-o aripă cercetătorilor din Australia, care vor încerca să confirme sexul și vîrsta exactă a peștelui.

Jan spune că lui Methuselah îi place să fie mîngîiat pe spate și burtă și are o personalitate blîndă. De-a lungul timpului, peștelui pulmonat au început să-i placă smochinele de sezon. "Este puțin pretențios și îi plac smochinele doar cînd sînt proaspete și în sezon. Nu le mănîncă dacă au fost congelate", spune Jeanette Peach, purtător de cuvînt al Academiei de Științe din California. Academia mai are două exemplare în custodie, ambele aflate în jurul vîrstei de 40-50 de ani.

Peștele pulmonat din Australia este o specie amenințată și nu mai poate fi exportată din Australia, deci cel mai probabil academia americană nu va obține un înlocuitor după ce Methuselah moare. "Îi oferăm cele mai bune condiții pe care le avem și sperăm să prospere", spune Jan.

1
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?