Transnistria stiri: 1424
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Marea Britanie a ieşit oficial din UE

1 feb. 2020,, 10:01   Externe
3121 0

Este oficial! De vineri noapte, Marea Britanie nu mai face parte din Uniunea Europeană.

După mai bine de 3 ani de negocieri intense şi multe amînări, Regatul Unit este prima ţară care iese din blocul comunitar.

Odată cu acest pas, începe o perioadă de tranziţie, pînă pe 31 decembrie 2020, cel puţin.

În acest interval, Marea Britanie va continua să aplice regulile blocului comunitar, fără să participe, la procesul decizional.

Înregistrat în prealabil, gong-ul Big Ben-ului a bătut la 11 noaptea fix, ora Marii Britanii, anunţînd oficial ieşirea Regatului Unit din Uniunea Europeană. A răsunat simultan atît în faţa Parlamentului britanic, cît şi la Downing Street 10.


Mii de susținători ai Brexitului au sărbătorit pe străzi

Mii de susţinători ai Brexit-ului, care au umplut pînă la refuz piaţa din faţa parlamentului britanic, au intonat apoi din toată inima imnul Marii Britanii.

Nigel Farage, unul dintre principalii susţintori ai ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, nu putea lipsi de la marea petrecere.

Nigel Farage: Vom putea din nou să ne regăsim locul în lume. Vom putea să reluăm legăturile cu Commonwealth-ul, cu America şi cu prietenii noştri din întreaga lume.

Din stradă, petrecerea s-a mutat în pub-uri.

Reporter SKY: “Este o noapte de sărbătoare. Mulţi dintre cei prezenţi aici mi-au spus că nu mai credeau că această zi va mai sosi. Priviţi şi voi! Cred că e potrivit să spunem că dacă nu ai un steag, nu ai ce căuta aici! Dar omul care are cel mai mare steag şi cu care am vorbit şi eu, se află chiar aici. Andi mi-a spus că steagul acesta e foarte greu. Andi, spuneam mai devreme în introducerea pe care am făcut-o, că nu credeai că va mai veni această zi.

Andi: După cum am mai spus, în această seară trăim un sentiment de eliberare. Au fost momente în care o parte dintre politicieni au încercat cele mai necurate metode pentru a opri democraţia şi Brexitul.

Boris Johnson: Brexit-ul va fi un “succes răsunător”

Brexit-ul va fi un “succes răsunător”, “indiferent care sînt obstacolele”, a spus la rîndul său aseară premierul Boris Johnson.

Boris Johnson, premierul Marii Britanii: Lucrul cel mai important care trebuie spus în această seară este că acesta nu este un sfîrşit, ci un început. Momentul unui nou răsărit şi în care cortina se ridică pentru un nou act al marii noastre istorii naţionale. Şi da, parţial este vorba despre a folosi aceste noi puteri, această suveranitate recucerită, pentru a livra acele schimbări pentru care oamenii au votat, indiferent că este vorba despre controlul migraţiei, crearea de porturi libere, liberalizarea industriei noastre de pescuit şi încheierea de acorduri comerciale sau, pur şi simplu este vorba despre a face legi şi reguli spre beneficiul acestei ţări.

Despărţirea Marii Britanii de Uniunea Europeană a început încă de vineri, în mod simbolic la Bruxelles, prin înlăturarea steagurilor aferente. Mai întîi, la sediul reprezentanţei diplomatice a Marii Britanii, unde a fost dat jos drapelul Uniunii Europene. A urmat apoi reversul, la sediul Consiliului European din Bruxelles. Unde doi oficiali au avut nevoie de mai puţin de un minut să dea jos drapelul britanic Union Jack din şirul de steaguri ale statelor membre UE înşirate la intrare. Pînă la ora oficială a Brexitului, drapelele britanice au fost retrase şi de la sediile celorlalte instituţii europene, inclusiv cele de la sediile Parlamentului European din Bruxelles şi Strasbourg.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?