Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Macron se va întîlni cu Orban

6 dec. 2023,, 07:45   Externe
3273 0

Preşedintele francez Emmanuel Macron are programată o întrevedere joi, la Paris, cu premierul Ungariei, Viktor Orban, o întîlnire menită să ducă la găsirea unui compromis înainte de summitul UE de săptămîna viitoare, pe care Budapesta ameninţă să-l saboteze, relatează digi24.ro.

Emmanuel Macron îl va primi pe Viktor Orban pentru „un dineu de lucru la Palatul Elysee”, potrivit preşedinţiei franceze.

„Cu această ocazie, cei doi lideri vor aborda diferite subiecte de pe ordinea de zi a Consiliului European din 14 şi 15 decembrie”, printre care „aspecte legate de sprijinul european pentru Ucraina”.

Purtătorul de cuvînt al şefului guvernului ungar, Bertalan Havasi, a confirmat această vizită într-o declaraţie pentru canalul televiziune ATV, fără să ofere detalii.

Singurul lider din UE care a menţinut legături strînse cu Kremlinul după începerea războiului în Ucraina, Viktor Orban a cerut amînarea a două decizii cheie pentru Ucraina - prima, vizînd un sprijin bugetar de 50 de miliarde de euro, şi a doua, cu privire la deschiderea negocierilor de aderare la UE.


„Vă solicit respectuos să nu invitaţi Consiliul European să decidă asupra acestor subiecte în decembrie, căci lipsa evidentă de consens ar duce inevitabil la un eşec”, i-a transmis premierul ungar într-o scrisoare adresată luni lui Charles Michel, responsabil de organizarea agendei şi a dezbaterilor la summit.

Un obişnuit al confruntărilor cu Bruxellesul, Viktor Orban are posibilitatea de a bloca aceste decizii, întrucît este necesară unanimitatea celor 27 de state membre.

Premierul ungar critică de mai multe luni strategia europeană de susţinere a Kievului şi pune la îndoială eficacitatea sancţiunilor occidentale împotriva Rusiei. Recent, Budapesta a lansat o campanie de afişaj stradal vizînd-o pe şefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care apare într-o serie de postere alături de Alexander Soros, fiul controversatului miliardar american George Soros de origine ungară.

8
0
1
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?