Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Coran ars în Suedia: Rabatul îşi recheamă ambasadorul

30 iun. 2023,, 08:37   Externe
2259 0

Marocul a condamnat un act "ofensator şi iresponsabil" şi şi-a rechemat ambasadorul în Suedia după ce un exemplar din Coran a fost ars la Stockholm, potrivit unui comunicat oficial dat publicităţii în cursul nopţii de miercuri spre joi, relatează AFP.

"Guvernul suedez, o dată în plus, a autorizat o manifestaţie care a avut loc astăzi (miercuri) şi în cursul căreia Sfîntul Coran a fost ars în faţa unei moschei din Stockholm", şi-a exprimat regretul Ministerul marocan de Externe.

"Acest nou act ofensator şi iresponsabil ignoră sentimentele a peste un miliard de musulmani, în această perioadă sacră a marelui pelerinaj la Mecca şi a binecuvîntatei sărbători Eid al-Adha", a adăugat textul.

"În faţa acestor provocări repetitive, comise sub privirea complezentă a guvernului suedez", şi la instrucţiunile regelui Mohammed al VI-lea, însărcinatul cu afaceri al Suediei la Rabat a fost convocat miercuri la Ministerul marocan de Externe.

"În cursul acestei convocări, i s-a adresat adus la cunoştinţă condamnarea cea mai fermă de către Regatul Maroc a acestei ofense şi respingerea acestui act inadmisibil", a precizat documentul.

În plus, ambasadorul Marocului în Suedia, Karim Medrek, în funcţie din 14 decembrie 2021, "este rechemat pentru consultări în regat pe o perioadă nedeterminată", potrivit comunicatului.

Un bărbat a ars miercuri cîteva pagini dintr-un exemplar din Coran în faţa celei mai mari moschei din Stockholm, în cursul unei "manifestaţii" autorizate de poliţia suedeză.

Acest gest, care coincide cu Eid al-Adha, o sărbătoare celebrată de musulmanii din întreaga lume, a adunat o sută de privitori şi jurnalişti.

Autorul acestui autodafeu - criticat şi de Ankara şi Washington - este un irakian de 37 de ani care a fugit din ţara sa.

În ianuarie, un extremist de dreapta suedezo-danez a ars un exemplar din Coran lîngă ambasada Turciei la Stockholm, declanşînd furia lumii musulmane, reaminteşte AFP.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?