Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3997

Coaliţia pro-europeană poloneză îşi confirmă ponderea politică la alegerile locale

8 apr. 08:45   Externe
2062 0

Tabăra pro-europeană la putere a reuşit să îşi menţină duminică ponderea politică după alegerile locale, primul test naţional de la alegerile legislative din octombrie, în pofida victoriei proporţionale a naţionaliştilor populişti, potrivit unui sondaj realizat la ieşirea de la urne, scrie AFP.

Potrivit sondajului institutului IPSOS, partidul Lege şi Justiţie (PiS) a cîştigat 33,7% din voturi la nivelul adunărilor regionale, faţă de 31,9% pentru Platforma Civică (KO, centru) a premierului Donald Tusk, 13,5% pentru A Treia Cale (creştin-democrat) şi 6,8% pentru Stînga, aceste ultime trei grupuri formînd împreună tabăra pro-europeană la putere, notează Noi.md cu referire la agerpres.

Extrema dreaptă din Konfederacja, singurul potenţial aliat al PiS, a beneficiat de sprijinul a 7,5% dintre alegători.

Victoria forţelor pro-UE la alegerile legislative din 15 octombrie "s-a repetat în aprilie", a salutat premierul Donald Tusk.

Pe lîngă adunările regionale, electoratul a ales, de asemenea, primarii şi consilierii locali.

Platforma Civică a cîştigat detaşat, din primul tur, alegerile pentru primar în cele mai mari bastioane ale sale, Varşovia şi Gdansk (nord).

Primarul Varşoviei care şi-a reînnoit astfel mandatul, Rafal Trzaskowski, a salutat imediat faptul că "a fost făcut un nou pas pentru a avea certitudinea că populiştii PiS nu vor mai reveni niciodată la putere".

Cu toate acestea, liderul PiS, Jaroslaw Kaczynski, a proclamat încă o dată victoria mişcării sale, citînd fraza atribuită scriitorului Marc Twain: "Anunţul morţii mele este cu totul prematur".

La nivel naţional, PiS încă se poate lăuda cu primul loc în rîndul partidelor politice - este cea mai mare formaţiune politică din parlament.

Rezultatele oficiale complete ale alegerilor ar urma să fie publicate miercuri, potrivit Comisiei Electorale, dar ponderea politică la nivelul regiunilor, oraşelor şi satelor ar trebui să devină mai clară pînă atunci, pe măsură ce numărarea parţială locală progresează.

Rata participării la vot a fost de 51%, cu mult sub recordul de 74,4% cu prilejul alegerilor legislative din octombrie, care au fost victorioase pentru forţele pro-europene.

1
2
0
0
1

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?