X 
Transnistria stiri: 1424
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Frederik al X-lea devine noul rege al Danemarcei după abdicarea reginei Margrethe a II-a

14 ian. 21:15  
1322 0

Frederik al X-lea a devenit duminică rege al Regatului Danemarcei, succedîndu-i mamei sale, regina Margrethe a II-a, care a abdicat după exact 52 de ani de domnie, transmite AFP.

Aproximativ o sută de mii de danezi au sărbătorit evenimentul în capitala Copenhaga.

Margrethe a II-a, purtînd o ţină elegantă roz închis, a semnat declaraţia de abdicare, un document fără precedent în istoria contemporană a acestei monarhii milenare, fiul său cel mare, în vîrstă de 55 de ani, urcînd astfel pe tronul Regatului Danemarcei.

Evenimentul a fost transmis de televiziunea daneză.

Margrethe a uimit naţiunea de aproape 6 milioane de locuitori, în Ajunul Anului Nou, cînd şi-a anunţat decizia de a abdica, după 52 de ani de domnie, devenind primul monarh danez din ultimii aproape 900 de ani care renunţă în mod voluntar la tron.

Numeroşi locuitori din toată Danemarca s-au adunat duminică în capitală, semn al popularităţii uriaşe de care se bucură monarhia.


Frederik al X-lea este căsătorit cu australianca Mary Elizabeth Donaldson (n. 5 febr. 1972), care a devenit regină consoartă. Cuplul are patru copii: prinţul moştenitor Christian Valdemar Henri Jean (n. 15 oct. 2005), prinţesa Isabella Henrietta Ingrid Margrethe (n. 21 apr. 2007) şi gemenii - prinţul Vincent Frederik Minik Alexander şi prinţesa Josephine Sophia Ivalo Mathilda (n. 8 ian. 2011).

Noul cuplu regal danez preia tronul într-un moment marcat de o uriaşă susţinere publică şi de entuziasm pentru monarhie. Cel mai recent sondaj realizat după ce regina a anunţat că va abdica a indicat că 82% dintre danezi se aşteaptă ca Frederik să se descurce bine sau foarte bine în noul său rol, în timp ce 86% au declarat acelaşi lucru despre Mary, în postura de regină consoartă.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?